xa

Imi place mult ce-ai dedicat alesei tale pe care o consideri subtila si agila precum \"De felină-i pasul\"!
\"Apoi mirarea. Mă privești în față
Și spui șoptit, dar totuși te auzi :\" revoca ca fiind parca aievea aparitia celei asteptate, a carei nedumerita discretie se face bine sesizata.
In final m-a coplesit emotia iubirii ranite tradata de nedoritul : \"Nu te iubesc !\":
\"Curg lacrimi mari pe-obrajii fără viață.
De secole și astăzi mai sunt uzi.\"
Foarte sensibila poezie, considerand-o onorata pe aceea careia ii este dedicata. Sincere felicitari!

\"ce senzație
dimineața asta o simt ca pe o limbă uriașă de câine prietenos\", libidinos, balos..
Afara de faptul ca esti gresit si chiar impertinent orientata in ce priveste apartenenta sexului meu [doamne fereste, sa ceri o proba concreta in calitate de lesbiana, ca eu urasc categoric asemenea tentatii scabroase si oricum la varsta mea n-as putea sa iti fiu decat mama, desi sincer nu mi-am dorit niciodata o fiica like you), parerea mea personala (pe care doresc sa o afirm liber) despre ce iti imaginezi tu ca ar cam fi POEZIA este ca incercarea ta caraghios de prozaica si nefireasca, chinuita nu face decat sa coboare POEZIA langa o agonie crasa, cert indefinita si degradanta.
Iar aceasta marturisire nu e un pacat real, ci doar o simpla si proprie reactie spontana lasata de citirea asa numitor \"versuri\" pe care cu o stangacie remarcabila ai incercat cu greu sa le incropesti.
Imi pare tare rau daca adevarul meu nu te gadila asa cum iti doresti, ca de, ce sa-i faci, nu chiar toti putem fi cloni de gasca!

verde

\"Nu îi răspund ispitei ca o ghiară......\"

ba i-ai răspuns, Adime,
și încă foarte bine,
silabele-ți găsindu-și
“mireasma de sulfine”,

că nici o \"coaptă dudă\"
nu pare-a fi strivită
în foaia încăpută
pe-o mână iscusită!

totusi indraznesc sa fac o mica remarca: acolo unde intrebarile tale incep cu \"ce\"-uri firesti e ok!, dar la versul al II-lea din prima strofa repetarea prea imediata al aceluiasi \"ce\", jeneaza.
Imi place gandul ..\"rabdator\" cu care stii sa te incarci!

\"picături gravide nasc în\" tine
\"sete
ce senzație\" ca s-ar fi rupt.. apa langa o \"limbă uriașă de câine prietenos\" care nu prea stie cum sa mute \"scaune în căutarea colțului potrivit fiecărui poet din noi\" si saliveaza peste \"generatorul automat\" de cuvinte balosindu-i toata.. inspiratia.

asa cred ca ideea ar fi aratat mult mai clara si plina de TALC..:

\"D’rumuri colaterale

tu nu mai simți că eu sunt eu
cu intrebări pe care nu mi le pui
in timp ce te dăscălesc
de ce plumbul se coace in căldările verii
jumate inimă jumate văzduh
și cum iți culci obrazul in palmele mele
astept să răsară soarele
cum ar trece săgeata prin măr
pentru urmași


ciob
imbrățișare..
impachetăm lumina
apoi o dată cu seara
tu nu mai simți că eu sunt eu
iubim doar cu cuvinte sepia
ascultăm aceeași muzica mereu
ne ghemuim mereu in aceleași clipe
arse\"

Doamne, jocu-i de cuvinte
minte, sau e ..fara minte ?
Stea vanzand o intrebare:
al cui paduche-i mai mare?

cu asa \"cuplita\" arma
ea \"la\" declarat falit,
ca nu stie nici sa doarma
si nu-i bun nici de-i trezit.

Ce ai scris tu aici este doar o proza puerila fara portofoliu, nefacand parte dintr-un anume gen literar. E o simpla tirada de cuvinte despre ceea ce tu sau oricare altul ar gandi in mod obisnuit fara a crea, fara a da acel ceva special ca sa poata adera la poezie.
Poezia inseamna imagine stilistica, arta, ingeniozitate, originalitate, talent si daruire.
Fara aceste caracteristici nu iese nimic.

Esti un deliciu, ai atata farmec si fantezie, originalitate si poante nostime, inteligente. Stilul aici este mai mult apropiat de cel clasic, rimat, dar ai dreptate, de ce am opta pentru unul clasic cu desavarsire in timp ce versul alb isi permite atata libertinism, e atat de empiric?
Poate ca alegerea ta e ideala: GRI!
Imi place cum gandesti, dar cred totusi ca aici ai folosit un exces de cuvinte asa zis \"radicale\", mai putin uzuale si chiar dorite. Eu nu sant deloc pentru simplism, ci doar pentru simplicitate care cred ca ar da mai multa naturalete si intelegere celor spuse.

Cu mult drag si respect, tie, un om si-un creator deosebit:
\"Cu fiecare zi din noi
când rău, când bine zămislim..
Ieri am murit într-un strigoi
și-s azi un Phoenix anonim.\"

dudi

Adrian,
apreciez mult puterea condeiuli tau iscusit.
Poezia de fata e plina de o foarte autentica originalitate emanand acea intelepciune profetica care spune ca intr-o zi ADEVARUL tot va fi sa biruie si in ale poeziei, asa cum uleiul se separa insusi de apa..
Si cine are urechi inca valide, sa auda la timp!
FELICITARI sincere si entuziaste!

drag,
dudi

Anda, eu as fi indraznit un pic altfel:

\"Al treilea fi-va împușcat
C-așa e moda pe la noi
Eu, numai, v-am avertizat!
Cã azi, deja, tãcurã doi...\"

Lory draga,
tu stii ca in general eu apreciez deosebit talentul tau in a scrie, dar aici parca n-ai fi tu.
Afara de: \"Prin voi am putut să respir a pământ\", un vers aparte, spus cu inspiratie, restul este.. stii tu cum. Iarta-ma daca am indaraznit sa-ti spun direct adevarul meu ppropriu, dar te pretuiesc prea mult ca sa incerc sa te mint sau \"sa o scald\".

drag,
dudi

Uite, aici te recunosc, Lory, ai venit de-acasa, te-ai intors in tine insati!
Frumoasa poezie si pura asemeni fapturii tale.
\"În stranii înscrisuri îmbracă-ți tăcerea
Purtată deasupra s-ascundă durerea.
Cunună-ți tot restul rămas să te fiarbă
Cu vorbe nespuse și lacrimi de iarbă\" , da, ceea ce spui emana intelepciune sunand ca un mesaj, ca un apel la REZISTENTA in lupta cu furtunile aspre ale vietii, cu necazurile care ne incearca pretutindeni, iar ce ai ticluit aici radiaza o deosebita maiestrie imagistica.
Felicitari Lory, si sa stii ca ma bucur ca esti iarasi tu insati!

drag,
dudi

Eu sunt ferice cum ești tu, pribege,
dar lângă vatra mea mocnind târzie
te-aș ospata oricând c-o poezie
ce-nsingurarea tainic să-ți dezlege
cu degete brodând sori, bucurie..
Din flama jăruită-n sărăcie
vom înflori în noi grădini de rege..

Nu, nu, Alina, eu cred ca gresesti gandind ca semnele de punctuatie sunt inutile, sau ca ele ar strangula imaginatia cuiva, sensul real al unui text. Aceasta idee este numai o justificare fortata, ostentativa, o modalitate de evadare din eroarea imensa adoptata de modernisti, chiar o salvare acordata ignorantei.
Uite, eu iti voi sugera o istorioara care dovedeste clar ca tocmai sensul real al unui text sufera cumplit prin excluderea semnelor de punctuatie, il saracesc si-l stramba: un rege trebuia sa decida soarta unui criminal exact in ziua in care regina ii nascuse copilul dorit, zi pe care nu ar fi vrut sa o umbreasca in nici un aspect al ei, ar fi dorit ca atunci el insusi sa fie mai bun, mai igaduitor fata de toti supusii; cand judele curtii i-a pus sub nas hartia cu sentinta, regele a semnat-o in graba citind-o superficial si crezand ca ce scria acolo era spre oprirea oricarei executii din acea zi; si deci textul, care arata cam asa: \"sa se ierte nu se poate sa se condamne la moarte\" l-a facut pe calau sa-l interpreteze astfel: \"sa se ierte nu se poate, sa se condamne la moarte\"; drept urmare vinovatul cu pricina a fost decapitat, desi dorinta regelui ar exprimat contrariul, adica: \"sa se ierte, nu se poate sa se condamne la moarte\" Si.. doar o virgula a hotarat totul!
Poate ca povestea de mai sus iti va schimba oarecum opinia!

drag, dudi

nu as dori sa repet ce a observat si Adelina.
Intentia ideii tale de a expune subtil si diferentiat intelegerea celui mai nobil simtamant uman este laudabila si ralizata cu dibacie.
Totusi eu cred ca sfarsitul acestei peroratii interesante despre iubire devine jenant si sufera de banalitate, cazand chiar in vulgaritate:
\"Zambesc si-ascult
Si parca fiecare vorba
Ma face tot mai mult,
Sa imi mai uit de scarba!\" Aceasta \"scarba\" suna tare rau alaturi de celelalte aprecieri anterioare si cu atat mai rau cu cat ea este etalata de insusi autorul ce-si confera rolul de judecator discret, fiind un observator din umbra. Aceasta este remarca mea personala si te rog mult sa n-o iei ca pe o dojana. E iscata doar de actul simplu al citirii textului.. Daca gresesc, imi cer scuze, iar daca nu, atunci poate ca mai lucrezi putintel la finalul poeziei de fata.
Admir deosebit curajul si onestitatea prin care iti exprimi gandurile, liber si justificat.
Aici pe site nu ma poti cunoaste, dar contacteaza-ma, daca vrei, prin adresa web: http://www.freewebs.com/ganduri/index.htm , unde pe cateva pagini ma vei putea citi si pe mine.
Toate bune, Ovidiu, si voi reveni curand!

M-a impresionat complexitatea sentimentului atacat de textul tau si gravitatea semnificatiei data de amploarea majora a exprimarii launtrice. Tema e matur expusa, iar felul in care o dezvolti tradeaza o personalitate puternica, cu talent remarcabil. Textul abunda in imagini stilistice, ele fiind daltuite cu robustete si pricepere deosebita.
Atat de plastic si adanc, atat de frumos conturezi fiecare cuvant, fiecare vers, incat m-as irosi sa evidentiez ce este mai bun in poezia de fata. Fiecare vers e incununat de taria misterului unor metafore originale, captivante:
\"de atâta amurg ard draperiile
în pervaze cresc întrebări din urma coatelor noastre
....................................................
durerea atârnă pe față grea
ca o gură necuvântătoare ruptă

ne zbatem în balele unui păianjen
în casa acoperită de pleoapă
așteptând moartea
cu valizele făcute\" Finalul vine cutremurator si elocvent punand categoric punctul pe \"i\" si ridicand la nivel neasteptat intreaga valoare a textului.
Totusi ti-as propune sa incerci a folosi si batranele ignorate semne de punctuatie, a caror lipsa stirbeste uneori valoarea celor spuse atat de frumos. E doar un sfat sincer, prietenesc.. Felicitari!

Nu stiu.. Am citit poezia de cateva ori si n-am reusit sa-i discern nici sensul si nici mesajul.
Totul vine cam potrivit cu: “insirand cuvinte goale, ce din coada au sa sune..”
In strofa a III-a ai incercat sa cladesti o metafora comparativa “cumpenei la cel legat de casa” (a cui cumpana, a cui casa, cine e legat de casa, cu ce si de ce?.. nimeni nu stie!) Deci compari “cumpana”, aleasa a “nebunieei” (orice ar fi simuland asta sa insemne, desi din pacate, e incert) cu o biata scoica.. si atat, ca valul care plimba scoica, valul care “vine și-apoi se retrage in mare “ spui ca rage ca leul flamand”. Si ce daca rage, ce legatura are ragetul valului cu ostatecul, cu “cel “legat de casa”????
Aceasta-i figura de stil? Ce simbolizeaza ea, ce invoca? Unde-i sensul ei logic? Pai, zau, ca nu-i nicaieri!!! Orice subtil, oricat ar fi el de sofisticat, trebuie sa includa si o logica, nu?. Textul tau e ca o apa tulbure care ar vrea sa contureze ceva, dar nu e in stare sa releveze nici o forma precisa, nimic.
Sonet nu poate fi. Atunci ce este ???
In ce priveste forma, singura ei tangenta cu clasicul ar fi rima. Cadenta lasa complet de dorit: in strofa I-a masura e de: 8/ 11/ 11/ 8 silabe; in a II-a de: 11/ 11/ 11/ 11; in a III-a de: 11/ 11/ 10/ 11, iar in final ai inca doua versuri de: 11/ 12, adica in general ai acolo o combinatie de ceva total ambiguu..
Ar trebui sa revezi textul si sa incerci sa-i faci ceva, daca poti..

Aici apare viziunea ideii ca a muri nu inseamna a fi redus la zero, desi nici \"zero\" nu este un level absolut, acesta putand fi diminuat oricat catre minus infinit.
Tema are deja un drum universal batatorit, fiind expresia metafizicului fondat pe dorinta omului de a domina spatiile si vesnicia.
Insusi prmul vers al poeziei de fata tradeaza mesajul ales prin: \"Îsi sfarmã orologiul bãtaia de perete\", ceea ce indica cuteazanta gandirii umane in incercarea ei de a pasi dincolo de timp ignorandu-l, aceasta vitejie exuberanta fiind chiar \"Un vis al răsădirii speranțelor. Din nou!\"..
Strofa a III-a este cea esentiala, unde mana de ceara (ceara in sine relevand textura inconsistentei, a fragilitatii efemere caracteristica muritorilor) care in strofa a II-a \"pretinde cã stinge lumânarea, spre a se întregii\" (aici verbul a se \"intregii\" e scris gresit cu doi \"i\" in loc de unul singur!), tese in strofa imediat urmatoare \"o urzeala\" precum \"paiangul\" (termen cu scent arhaic, bine - venit!), prin care parca ar vrea cu incapatanare sa captiveze eternitatea.
Si totusi..in ultima strofa metafizicul fortat de Legile Supeme se intoarce din paranormal la normal, el fiind un simplu \"datornic\" \"Instantei\" creatoare ce i-a constrans existenta in limitele categorice ale supunerii.
Tema mi se pare reusita si matur realizata tratand, nu fara dificultate, perpetua incercare a cutezantei umane in dorinta ei de a cuceri imposibilul.
Acest lucru e cel mai important si laudabil!
Poezia de mai sus mi-a amintit mult de \"Scrisoarea I-a\" a lui Eminescu\" atestand aceeasi \"concentrica vibrare de inimi în ecou..\", cand intuitia magnifica a geniului eminescian conclude marginalizarea potentelor lumesti, asemanandu-le cu:
\"Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată.\"
Dar, oricare ar fi verdictul, magicul poeziei vine tocmai din curajul omului de a lupta si din taria de a crede ca lupta lui este perpetua ca si vesnicia..
\"Să ceri de la viața imposibilul. De ce? Posibilul este întotdeauna limitat.\"