Nu-mi lăsa de-o parte anii care te-au primit în ei,
Când strângeai singurătatea lângă pieptul tău rănit
Și ți-au pus cununi pe frunte, întrebându-te ce vrei
De la viață și-al meu suflet,
Daca nu mai cred in fluturi, si in minunate flori,
Nu inseamna ca tristetea, va fi singurul meu dar
Ce mi-l lasa langa tampla, visul ratacit in zori,
Cand sperantele din noapte, raman toate in
Eu prețul vieții l-am plătit, de când te știu pe tine
Iubirii i-am rămas dator, c-un viitor ce l-am pierdut
Și-am schimbat gânduri și tăceri, fără să știu cu cine,
Pentru că tot ce mi-am dorit, cu
De ce m-ai dus la tine-n suflet și-acolo m-ai uitat,
Fără să-mi mai arăți cărarea, ce duce către mine,
De ce pe treptele din vis, nu pot să urc ca altădat
Și simt cum tot trecututl meu, doar
Sunt pomii tristi de dorul frunzelor pierdute,
Sunt ochii mei, minuni cu toamna-n lacrimi
Si tot atatea gesturi de lumea ta necunoscute,
Sunt temelia unui vis, de dragoste si
0prește timpul la intrare, să-mbătrânească lângă prag
Și riduri albe să-i apară, pe fruntea lui de veșnicii,
Să căutăm în care clipă, privirii tale i-am fost drag,
Când toate erau prea grăbite,
Dacă visul sau iubirea au rămas trecut pustiu,
Într-un suflet care astăzi nu își dorește nimic,
Până unde este viață lâng-un țărm care nu-l știu,
Unde gândul mă așteaptă din adâncuri să-l
Oare, când ne-am sărutat întâia oară,
Sub câte stele căzătoare-am nimerit?
Căci buzele-mi au început să doară,
Iar stelele, nici azi nu le-am găsit.
Ce s-a-ntâmplat cu noaptea primitoare
În
Se simte iarna mai aproape si-n jur copacii toti ofteaza,
In parul nostru plange toamna, cu adieri si-ncet suspina,
O pasare alunga norii si-un ochi e trist si-i lacrimeaza
Iar sufletul in care-ai
Te-am cunoscut pentru că trebuia să te-ntâlnesc,
Tu semănai cu cea din vis, tu trebuia să-mi fii
Răzorul sufletului meu pribeag, pe care-mi cresc
Cu rădăcini în lacrimi, petale verzi de
A venit toamna azi iubito sa-ntrebe daca mai iubim
Covoarele de frunze ruginii, cazute-n ani trecuti,
Sa-ntrebe daca suntem impreuna, sau mai ratacim,
Tot cautand albastri muguri, pe zorii
Am fost să mă-ntâlnesc cu amintirea într-o seară,
Ploua mărunt, pe străzile pustii și-ntunecate,
Pășeam încet ca timpul meu trecut să nu mai doară,
Cum dor atâtea-n viață și nu pot fi prin ea
Sa vad cum dormi, sa te sarut pe pleoape,
In noaptea asta tandra e tot ce imi doresc,
Sa fiu acelasi martor cand luna-ti sta aproape,
Iar stelele-n fereastra, in cercuri se rotesc.
Sa te sarut
Ai sa ma-ntrebi candva, pe unde-am ratacit,
De ce padurile au plans in fiecare noapte,
De ce statuile, pe soclul lor au adormit
Si cui am daruit, nelinistea atator soapte?
Am sa-ti raspund cum
Nu mai sunt eu, nu mai esti tu, e numai timpul ofilit
Ramas pe frunze ruginii, ce se desprind duse de vant,
Intre noi doi pareri de rau, pamantul reavan au gasit
Si-oricat am vrea sa le-alungam,
Ti-am adunat gesturile in palma si, le-am sarutat
Cum saruti o tacere, cand nimenu nu stie ce simti
Si cu umbrele-nserarii pe umeri, sa revii am sperat
Sa-asteptam rasaritul de luna, in noapte,
Nu trece seara fara tine si nu exista alt tarziu,
In care vantul printre frunze sa nu trezeasca un fior,
Sa nu-mi adoarma langa tampla o umbra fara sa o stiu
Din tot atatea mii de umbre si mii de
Intre palmele noastre au adormit mangaierile,
Zambete tandre s-au risipit printre perne,
Domina-n incapere ecoul iubirii si tacerile,
Iar la fereastra o lumina din stele se cerne.
Visam cum
De-ar fi sa fie doar iubire nesfarsita,
Oricat ar fi sa ratacim prin dimineti,
Intre noi doi, ar fi mereu impodobita,
Cu flori, aleea ce strabate doua vieti.
Daca si-ar aminti uitarea-n fiecare
Te-as asculta sa-mi canti iubito despre flori,
Despre-anotimpuri, nesosite inca langa noi,
Sa-mi pui in vers si-n lacrimi tristele culori,
Din curcubeele uitate in departarea dintre ploi.
Te-as
De ce n-ai vrut sa-mi spui si mie,
Ce trista-ai fost in plina vara
Si ti-ai dorit mereu sa nu se stie,
Ca-i pus in roua visele sa moara?
Si te-ai ascuns o vreme dupa clipe
Lasand sa treaca
Uneori, privirile mele iti cauta pasii prin iarba ofilita,
Alteori, mainile iti impletesc parul cu fuioare de vant,
Doar sufletul plange, c-ai plecat atat de grabita
Fara sa-mi lasi in ganduri,
S-au imbolnavit acum strigoii
De frumusetea vechilor iubiri,
Cand nu rasar in urma ploii
La baza crucii rosii trandafiri.
In alta viata nu exista medici,
Sa-lature din zambet cicatrici
Si
Te traiesc acum cu fiecare frunza ruginie
Cu intreg apusul toamnei ce-a venit,
Tu esti cerul dintr-o-ntunecata bucurie
Prin care tacut, sufletul meu a murit.
Ma las cuprins de palmele
