x

Frumos să-ți păstrezi speranță vie, deși în deșertul ce-ți cuprinde tot spațiul excedentar cu care-ai rămas păstrându-l, atât de cald, unei umbre, ce-ntârzie să vină spre zorile primitoare ale inimii tale. Te citesc cu drag Ica!

„rouă” – Nu „roaua”
„parfumul” – Nu „pasrfumul”.
Sfat: scrie poeziile pe o pagină de Word cu limba selectată, îți va face și corectura textului. Astfel eviți „typo”-urile. Ctrl+c la textul din fișierul word, apoi Ctrl+v pe site. Astfel economisești timp, și nu riști scăpări de ortografie.

Ai grijă la ritm! Rima nu este totul într-o poezie. Caută să nu mai începi cu atâția de „și”…. Se pot elimina cuvinte de prisos…
Și dacă nu te superi prea tare pe mine deși nu intenționez decât să te ajut,

În grădina cu vise roze înfloresc,
Iar rouă alină petale de crin,
În grădina cu vise te aștept, te doresc,
Să-ți simt înc-odată parfumul fin.

În grădina cu vise iubirea mi-e floare
Petale-catifea durerea-mi alină
Cu ele coroană în pletele-ți soare
Alină-mi sufletul cu voce lină.

Peste atâta „ură” de cultură
Îți ofer cu multă căldură
O dulce sărutăt(ură)
Să-ți meargă la agricultură!

Tare mult m-ai distrat! Cu drag, Corr.

Ei au venit mânați de o chemare,
Goneau, cu tinerețea la spinare
Spre steaua ce se arăta să nască
Omagiul lor, umil, să-i dăruiască.

Cu lumina-n sufletul de crin
Copilul de stea privindu-i senin
Ochi-i zâmbeau candid, și mirați
Cum cei doi nebuni erau siderați!

Dacă au reușit să de-a căldură,
Așa, puțin, cât o îmbucătură,
Ei drumu-n van nu l-au făcut
Pentru-acel crin ce s-a născut.

Din suflet dăruiau cu bucurie
Acei risipitori de la câmpie
Un dar simbolic, ca un bolț,
O închinare Florilor de colț.

Mi-a plăcut poemul tău Daniel. Las semnul meu că am trecut pe la tine. Păstrez cu mine însă,
\"plecau dintre noi toți porumbeii
a război își vuiau cerurile furtuna
numai tu printre ei începeai
să te numeri cu stelele\" Cu drag,

\"Bolnave sunt și ceruri și pământuri
De boala ploii fără de măsură
Și peste tot din cele patru vânturi
Ne bântuie o lacrimă, arsură.\"

Poate ploaia aceasta ne-o cerne Dumnezeu
căci îmbrăcăm prea multă deșertăciune-n noi
iar sufletele poartă în ele mai des un alizeu
ce ne golește de flori, sădind în loc puroi…

Cu drag de tine.

Ai palmele goale, rămase întinse
La cerul de unde Lumina privește?
De-acolo, Andrei cel cu aripi aprinse
Îți zice: „ Cuprinde-ți fiul, iubește!

Nu lasă lacrima mamă să-ți plouă,
Pe ochii micuțului Teodor-Ioan,
Mamă! Eu sunt în fiecare clipă nouă,
Usucă-ți obrazul cu părul bălan.”

Deschide-ți petala spre mâine!
Scutură-ți cenușa din geana cea udă!
Iar porțile acelea închise….
Să facă păienjeni la colțuri!
Adună-ți pustiul și trimite-l flotant
Spre crepuscul de ieri…
Și cântă-i prohodul!
Apoi,
Spre-nainte!
Cu aromă de iasomie în păr,
Zâmbește spre ferestre deschise!

Dragă Anne-Marie, te urmăresc de ceva vreme, cu drag, cu sufletul strâns de-amărăciune, mută. Nu există cuvinte pe lume ce pot exprima pe deplin durerea ce-o porți pe umeri, o simt și aș vrea să-ți ușurez povara. Aș vrea să pot să-ți iau durerea la mine, căci strigătul mi-a răgușit la cer, iar rana ce doare, îmi sfâșie-n mine pântecul sterp, ce-i poartă pe toți copiii lumii, născuți și nenăscuți. Știu. Acest clișeu ce-l vei repeta ca un perpetuum mobile până la capăt…Acel loc gol umple-l cu poezia din tine. Adună-ți sufletul sfărâmat și alină-ți îngerul plecat la cer prin yimbet și lumină. Căci , îngerașul tău s-a dus în brațele Domnului, de-acolo lumină el va dărui prin ocrotirea sufletelor. Să fii convinsă căci spiritul puiului tău este și va fii printre noi. Tu, Anne-Marie, așterne-ți ca o prelungire a gândurilor tale, eliberează-te de dor, adună-ți inima sfărâmată din tenebrele durerii și dăruiește-o celui ce este acum lângă tine, dăruiește-o ca pentru doi, prefă-ți ploaia ce-ți cerne geana în flori de primăvară, și dăruie….dăruie! Te rog să mă ierți dacă am greșit cu ceva, însă am sufletul solidar cu al tău, de aceea am îndrăznit să-ți scriu. Cu drag.

Deasupra norilor ce-așterne această zi de toamnă, inimi ce-nalță pe-o scară de lumină copilul-înger odată gonit, inimi ce-ncep să bată mai tare. Spre steaua ce-a fost în sfârșit recunoscută, privirile aștern petale de flori… Acum ești iar! Din rana-ți sângerândă, tu, Pasăre Phoenix ți-ai deschis aripi noi spre noi, cu aceiași candoare a sufletului-crin, iar frunțile se pleacă în fața îngerului primit acasă din surghiun!
Bună dimineața îngeri-frați! Mi-e inima soare, mi-e inima cântec căci, pleoapa se ridică din somn. Păziți-vă copiii-înger de umbre! Iar ție, Maria, nume la dreapta Lui, cununa de stele de-a pururi să-ți fie sfeșnic la căpătâi. Mulțumesc Doamne că ruga mea cea mută s-a auzit în Eden!

M-a impresionat poezia foarte mult. Îndeosebi versurile:
\"f e m e i e
nu e o glumă
ți se văd nopțile
răscolite-n priviri
ascunde-le mai bine
în scorburi de pomi înfloriți
exilați spre torente de ziuă\" . Foarte frumos expus în metafore tristețea femeii ce se remarcată, și sfatul \"ascunde-le mai bine în scorburi de pomi înfloriți...\". Am să mai trec pe aici pentru a-mi hrăni spiritul cu versurile tale. Cu drag Corr.

Ei! Iată cum, dragă Cristian, cum fac de-ți scriu iar! Numai poezia ta e de vină! trebuie să-ți mărturisesc că este o definiție tare bună! Atît de misterioasă....și atât de indispensabilă...femeie! Mă bucur să te citesc! Cu drag Corr

:::O scenă de viață...Simplă și totuși atât de profundă. O tragedie ce nu o pot înțelege mulți.Să simți cum totul se dărâmă, să simți că nu mai poți să treci peste acel prag numit durere, este cred singurul lucru care de-aș putea l-aș șterge definitiv din toate trăirile omenești! . O clipă doar...și poți să clachezi! Nu credeam sa citesc un text ca al tău pe Agonia, dragă Cristian. M-a emoționat profund, deși nu este ceva rar întâlnit ca scenă de viață...însă nu mulți îndrăznesc să-l evoce! Deoarece această slăbiciune culminantă pe care o resimt din păcate foarte mulți dintre oameni...este greu de acceptat ca fiind o realitate a firii omului! Limita durerii la care sufletul, spiritul uman cedează există în fiecare dintre noi…însă la unii ea nu poate să mai fie supravegheată de rațiune, ca un vas de răcire să mai poată stinge acel incendiu devastator de suflete!!! Și clachează! Și totuși,cât de ușor ar putea să nu se ajungă la acea abominabilă temperatură! Cu drag Corr

Mi-aduc obolul la a ta credință
Să crezi în a Lui chibzuință
El dragostea o dăruie, n-o ia,
Din ea ne-am născut Creația!

\"Dacă dragoste nu e, nimic nu e!\", Cu drag Corr

Fericirea este să simți frunzele tremurând pe ram, fericire este atunci când soarele îți mângâie obazul umed, iar tu simți că din raza lui poți renaște spre-o nouă poveste, fericirea este să poți păstra lumina din ochii candizi al puiului de om....și câte și mai câte poate fi fericirea! Ea există! Chiar dacă durează doar cât lumina suavă a unui curcubeu....ce nu apare din pacate după fiecare ploaie! Îmi place cum scrii Ica! ... cu inima. Drag Corr

Citindu-te mi s-apus un nod în gât, ochii mei nu au mai clipit și-am sorbit cu nesaț din această impresionanta poveste. Citind, parcă eram în umbra pașilor tăi, citind simțeam trăirile cum curg prin vene până la poarta inimii mele. Atunci am plâns alaturi de tine! Nu-ți pot dărui stele, dar ți-aș da un cer! Meriți! Cu drag.

Intr-adevar poezia ta se recita foarte frumos, se simte prin fiecare cuvânt. Mi-a plăcut!

Tare azi, dar mâine moare,
căci în junglă printre fiare
dacă n-ai să dai o oaie
legea-i apă de ploaie!

\"Am întins mâinile ...ca prelungiri ale orizontului\", suflet deschis cu speranță spre mâine. \"Înfruntând vântul din față\" curaj în fața obstacolelor, \"Și timpul se prăvălește peste mine\" sentimentul de copleșire....însă \"spența\" rămâne! Mi-a plăcut! Reia te rog \"un pumn de lut\" și fă-i ceva! Scapă de rimă.....nu știu dar nu trebuie să rămâmă acolo!

S-au facut legi și decrete,
Care de care mai deștepte,
Multe păsări cucuiete,
Cine să le mai respecte?
Ș-avem și democrație
În înalta-mpărăție!

Marțiene!
Nu încerca să întelegi
La ce folosesc acele legi,
Noi suntem rasă ciudată,
Pentru voi - alien(ată).

Însă
Orice stindard ne vom pune
Într-o zi tot vom apune.