Poezie
Copt
1 min lectură·
Mediu
Mă dor lacrimile ce nu-mi curg
Ci zac ca ciorchinii de nisip sărat
În rocile cavernoase de sub frunte.
Mă dor frunzele translucide
De plastic
Care-mi acoperă ochii.
Mă dor tăciunii veșteji
Din pomeții obrajilor sidefi.
Scot rând pe rând
Câte un ochi de ceară
Ce orbitează în jurul sieși
În gaura-i neagră,
Să las o lacrimă afară.
Dau jos, rând pe rând,
Câte o față
Spre a mă coace cu adevăr.
Mă tot întreb
Când o să învăț să nu mai trăiesc,
Și atunci cred
Că într-adevăr e greu
Să nu fii singur.
023779
0
