chem zile de sărbătoare în patul meu
chem prinți și curtezane să-mi simtă așternutul
s-arunce vise prea vechi printre fulgi de pernă
să-mi strângă plapuma în pumni mărunți de domnișoară
ecou de
nu mă privi greșit în astă seară
spală-ti privirea în putina cu iluzii
ia în brațe copilul din mine
alintă-l cu șoapte părintești
zi-mi aceeași poveste bătrână...
mă ninge în gură cu gura închisă
fulgul e piatră mult prea greoaie
citesc calendare de martie
mă-ntreb de e lună pe cer
și orbesc
și văd doar nimicul din mine
amestec cleios de carne și
azi nu mai are rost să mai învăt nimic
căci ziua se stinge și totul se uită
sub noaptea căruntă
eu dorm atentă
cu grija de a nu uita totul
ușor mă învelesc cu visele mele
prea multe și prea
aș fi plâns acum
să fi știut că nu m-am născut
să nu fi cunoscut eu tot ce-am cunoscut
aiurea gând mă-nebunește
să nu fiu eu, dar totuși să știu de mine
să știu că aș fi putut fi...
piciorul meu se trage strâmb făr\' de al tău
nu-și mai știe calea, plânge amar
gândul meu
nu-ți mai știe obiceiul nebun de-a mă iubi
cerșește patul iubirea noastră
e camera prea goală fără
ce frumos e ca din când în când să te mai îndoiești
să crezi că n-o să mori niciodată
să crezi că toate durerile au fost plăceri
plec în lume căci mi-a venit vremea
îmi țin îndoiala la piept ca
privesc nemișcat o umbră de bărbat
fierbinte tăcere
mă ridic să plec
și mă prăbușesc în gol
pe podea
stă gândul meu cu mine
amândoi mână în mână
sărutăm podeaua mult prea sfânt
de mâine voi mânca margarete
petală cu petală
o petală o voi mânca iubind
o petală o voi mânca fără să iubesc
de mâine voi mânca cactuși
ac cu ac
fiecare ac pentru câte un păcat
fiecare
eu nu primesc niciodată flori în dar
primesc în schimb vorbe și atitudini bizare
mă las în silă de cafeaua mea
saliva-mi miroase-a durere amară
buzele mele sunt stâncă prea dură
privirea mi-o
în seara asta cred că o să mor
căci nu mai are rost să mai trăiesc
inima îmi bate în gol
iar mintea-mi zboară aiurea
gândind gânduri nefirești
în seara asta cred că o să mor
căci nu mai am
revin acasă
de cate ori îmi duc aminte
și-aici mă joc cu cârpa murdară
o frec de sufletul meu
revin acasă
când mi-e dor de mine
de frații mei
de tine
revin acasă
pentru că nu mai am
mă grăbesc
aiurea prin mine
trec spiriduși marunți și ambițioși
sângele îmi dansează un vals tremurat
eu cânt în silă străineza mea copilă
picioarele mi se urcă pe tavan
rămân acolo
bunicii mele nu-i va plăcea această poezie
prea grea, prea cruntă și rebelă
unde-i seninătatea mea de copilă
unde-i versul dulce al nepoatei sale
oare toate s-au pierdut într-un păcat
azi mă mărit cu glas de tată
ridic rochia și nu mă-mbărbăta
căci sunt deja nevastă
și sunt deja mă-ta
azi divorțez cu gând de tată
prea răspicat de-a lui bătaie
și sunt deja tot mamă
și sunt
eu nu mai sunt un nimeni de azi înainte
sunt hotărâtă să las haina rea
s-o iau pe cea bună
eu nu mai sunt un nimeni de azi înainte
sunt hotărâtă să las carnea rea
s-o iau pe cea bună
eu nu