Vlad Adina Ioana

chem zile de sărbătoare în patul meu chem prinți și curtezane să-mi simtă așternutul s-arunce vise prea vechi printre fulgi de pernă să-mi strângă plapuma în pumni mărunți de domnișoară ecou de

strâng mărțișoare pentru săracii mei să își atârne și ei în piept șnurul alb roșuliu să poată mânca ghiocei să se îmbrace cu primăvara

nu mă privi greșit în astă seară spală-ti privirea în putina cu iluzii ia în brațe copilul din mine alintă-l cu șoapte părintești zi-mi aceeași poveste bătrână...

plapuma o trag cu greață peste plâns citesc doar un rând și adorm visez o plapumă trasă cu greață peste plâns citesc doar un rând și adorm

mi-a zis mișcă, potaie și m-am mișcat adânc lângă tine sub creanga trupului tău mai adânc lângă mine...

m-am blocat aiurea în trafic gând lângă gând și nu mă pot mișca respir adânc tristețea, expir tăcerea aștept și scriu

plimb calul pășuni numărate ale moșiei rugăciuni fug plânsete mirate-n întuneric e putred pământul din mine și gândul mi-e moarte curată

mă ninge în gură cu gura închisă fulgul e piatră mult prea greoaie citesc calendare de martie mă-ntreb de e lună pe cer și orbesc și văd doar nimicul din mine amestec cleios de carne și

e toamnă la tine acasă cu mere, gutui și cu pere e toamnă cu ploaie amară pe geamuri e toamnă în suflet de fată

azi nu mai are rost să mai învăt nimic căci ziua se stinge și totul se uită sub noaptea căruntă eu dorm atentă cu grija de a nu uita totul ușor mă învelesc cu visele mele prea multe și prea

aș fi plâns acum să fi știut că nu m-am născut să nu fi cunoscut eu tot ce-am cunoscut aiurea gând mă-nebunește să nu fiu eu, dar totuși să știu de mine să știu că aș fi putut fi...

piciorul meu se trage strâmb făr\' de al tău nu-și mai știe calea, plânge amar gândul meu nu-ți mai știe obiceiul nebun de-a mă iubi cerșește patul iubirea noastră e camera prea goală fără

ce frumos e ca din când în când să te mai îndoiești să crezi că n-o să mori niciodată să crezi că toate durerile au fost plăceri plec în lume căci mi-a venit vremea îmi țin îndoiala la piept ca

privesc nemișcat o umbră de bărbat fierbinte tăcere mă ridic să plec și mă prăbușesc în gol pe podea stă gândul meu cu mine amândoi mână în mână sărutăm podeaua mult prea sfânt

de mâine voi mânca margarete petală cu petală o petală o voi mânca iubind o petală o voi mânca fără să iubesc de mâine voi mânca cactuși ac cu ac fiecare ac pentru câte un păcat fiecare

revin acasă de cate ori îmi duc aminte și-aici mă joc cu cârpa murdară o frec de sufletul meu revin acasă când mi-e dor de mine de frații mei de tine revin acasă pentru că nu mai am

mă grăbesc aiurea prin mine trec spiriduși marunți și ambițioși sângele îmi dansează un vals tremurat eu cânt în silă străineza mea copilă picioarele mi se urcă pe tavan rămân acolo

bunicii mele nu-i va plăcea această poezie prea grea, prea cruntă și rebelă unde-i seninătatea mea de copilă unde-i versul dulce al nepoatei sale oare toate s-au pierdut într-un păcat

eu nu mai sunt un nimeni de azi înainte sunt hotărâtă să las haina rea s-o iau pe cea bună eu nu mai sunt un nimeni de azi înainte sunt hotărâtă să las carnea rea s-o iau pe cea bună eu nu