Virginia Popescu

Merci George, am corectat...

George, ai și nu ai dreptate.
Ai dreptate cu repetiția obsesivă a familiei cuvântului a goli, dar eu am urmărit aici un anume scop.
Prin repetiție și jocul de cuvinte am dorit să subliniez tocmai goliciunea sufletească a celui care bea, toate acestea ducând la simbolul sticlei pe mare.
Nu se vrea deloc un text profund, nici filosofic, dar cuprinde totuși filosofia bețivului...
Și aici aș aminti acel cerc vicios în care se învârte bețivul exuperian:
\"Ce faci acolo?\" îl întrebă micul prinț pe bețivul,
instalat în fața unei colecții de sticle goale și a unei colecții de sticle pline...
\"Beau,\" răspunse bețivul cu un aer lugubru.
\"De ce bei?\" îl întrebă micul prinț.
\"Ca să uit,\" răspunse bețivul.
\"Ce să uiți?\" se interesă din nou micul prinț căruia îi era deja milă...
\"Ca să uit că mi-e rușine\", mărturisi bețivul, lăsându-și capul în jos...
\"Rușine de ce?\" se interesă micul prinț care dorea să-l ajute...
\"Rușine că beau!\" sfârși bețivul care se închise definitiv în tăcerea lui...

Fiecare bețiv își are filosofia lui George, nu crezi?

Poate eu sunt cea care am judecat greșit
și te rog să mă scuzi dacă am înțeles altceva decât ai vrut tu să spui în acest mesaj...
Sinceră să fiu, nu i-am invidiat niciodată pe cei \"bogați\".
De multe ori aceștia sunt cei mai săraci oameni, deoarece nu au timp să se ocupe de sufletul lor...
Dar nu e cazul aici, observ...

Scuze!

cântec de cosași -
în roua dimineții
parfumul de flori

George,
dacă abandonezi atât de ușor înseamnă că nu ești un adevărat luptător...
Nimeni nu s-a născut învățat.
Depinde de dorința ta de a scrie sau nu poezie niponă.
Te rog să mă scuzi pentru gluma mea cu vaca, dar nu a fost nimic răutăcios în ea.
Știi bine că te stimez și te apreciez foarte mult...

Cu multă prietenie...

Aici și acolo,
două lumi, două moduri de viață...
Un contrast izbitor între cei căpătuiți care-și trăiesc
în tihnă ghiftuirea și cel care-i judecă nemilos...
Un text care te lasă pe gânduri, dar nimic nou sub soare!

Poate doar acel suflet de copil care înnobilează peisajul...

pe izlaz
o vacă la plajă
soarele-i sus

George, să nu-mi spui cumva că vaca asta stă cu piciorele-n sus la plajă, că chiar m-ai dat gata...
Senryul se referă la latura umană, ironizează anumite defecte, tare omenești...
Cred că ar trebui să umanizăm puțin peisajul, prin aducerea unui cowboy, nu crezi?

sara pe deal
talanga sună cu jale -
văcar beat turtă

Descopăr la tine în ultimul timp, acea latură comică pe care ai ținut-o ascunsă cu multă grijă, dar nu știi că tocmai aceasta îți dă un mare farmec...
Suces la senryuri!

o păpădie
în mijlocul balegii -
soare la amurg

Nimic din ceea ce se numește haiku nu lipsește aici...
contrast, surpriză, kigo și mai ales acel sabi, sentimentul de tristețe, sugerat de apusul soarelui...
Păpădia nu poate să-și piardă nimic din strălucirea ei, chiar dacă se găsește în mijlocul unei baligi...
Și apoi vaca (presupun că baliga e de vacă),
nu e considerată un animal sfânt de indieni?
Cu ce ar împieta aceasta pe cealaltă?
Dimpotrivă ea mărește prin contrast efemerul frumuseții unei flori...
Frumoasă provocare!
Mult succes în continuare, George!

soare răsare -
din mijlocul baligii
o păpădie

Dragă Angela,
eu consider că tinerețea spirituală este cea
care trebuie să conteze, să ne călăuzească gândurile
și trăirile...
De multe ori o poezie simplă dar scrisă cu inima te face să
vibrezi mult mai mult decât una sofisticată, cu imagini prea căutate și chiar forțate care dă impresia de nefiresc.
Și fără să vreau, gândul mă duce la celebrul proces al lui Brâncuși cu statul american, proces legat de perceperea de taxă vamală pentru Pasărea lui...
Orice muncitor calificat ar fi putut să realizeze, să șlefuiască o bucată de metal și să-i dea forma pe care i-o dăduse artistul...
Dar numai artistul putea să investească în acea bucată de metal un sentiment, să-i insufle ideea de zbor și o mare valoare estetică.

Simplitatea, naturalul trezesc uneori emoții puternice și foarte trainice.
Chassez le naturel, il revient au galop...

Dragă Angela,
am reușit să fac un colaj între un micropoem al meu mai vechi, \"Vise însetate\" și un tristih inspirat de pletele tale, pe care ți-l dedic din toată inima.
Sper să fie pe măsura gusturilor tale estetice...

Vise însetate,
De somn trezite,
Aleargă despletite
Către izvorul nopții.

din plete de vis
o plasă de prins stele -
sirena cântă

Îți mulțumesc pentru gândurile frumoase pe care mi le inspiri...

Maria,
chiar am de gând să le postez și la secțiunea franceză...
Deși cineva mi-a spus mai demult că sunt lipsită de umor, (era bineînțeles o părere total subiectivă și mai ales malițioasă), eu am convingerea că tocmai optimismul meu robust și umorul m-au ajutat și mă ajută mult în viață să-mi continui drumul, să nu mă abat deloc de la ceea ce mi-am propus
să realizez...
Adevărul este că jocurile de cuvinte constituie o sursă inepuizabilă de umor...

Mulțumesc pentru sfaturi și încurajări!
Sunt mereu tonice pentru mine....

Un haiku de o mare frumusețe
care surprinde gingășia florilor și a copiilor
printre ruinile unei vechi cetăți...

istorie -
printre vechi ruine
flori și soare

un covor țesut
din pletele Angelei -
speranță și vis

Ce bizar, ce ciudat și ce coincidență!
Tocmai când terminam de citit acea \"Ninsoare verde\",
tu-mi furai trandafirii.
Dar nu mă supăr.
Oricum îi meriți din plin și...nu-i așa? ei sunt mult mai frumoși când sunt furați...
Cred că mai au câțiva picuri din plânsul nopții care a trecut...

Îți mulțumesc de trecere în numele trandafirului.....

\"speranța trudește un zbor
strivitor\"

Acele plete tăiate mereu par să fie iluziile, poate dorurile neîmplinite, poate fiecare tăiere reprezintă o nouă dragoste, acel je repars a zero al Edithei Piaf...
Din toate rămâne speranța...
Aici aș aminti acea celebră epistolă către corinteni a apostolului Pavel care ne vorbește de cele trei mari virtuți teologale: credința, speranța și Iubirea, pe care el o consideră cea mai mare din toate cele trei...
Eu cred că le găsim pe toate acestea în poezia Angelei:
credința în harurile versului, speranța în bine, frumos
și adevăr și mai ales flacăra iubirii care le luminează
pe toate...
O poezie a speranței de mai bine.

Cu plăcerea lecturii..

La barieră este un model tipic de haibun scris cu sobrietatea specifică stilului riguros al Mariei Tirenescu...
Spiritul de observație (cei doi ochișori
din spatele tufișurilor) lasă ușa deschisă unor multiple interpretări...
În puține cuvinte, Maria reușește de minune să redea
acea atmosferă de așteptare a trenului...
După descrieri ne dăm imediat seama că e o gară modesta de provincie...
Sobrietate, eleganță, mult spirit de observație, emoție reținută, iată calitățile majore ale acestui stil al haibunului Mariei Tirenescu.

Cu florile astea de măr e o întreagă poveste...
Era o zi minunată de primăvară, merii în floare,
natura în sărbătoare...
Mă plimbam prin parc de mână cu Maria, nepoțica mea care nu are încă cinci ani, chinuindu-mi mintea să concep un haiku...
La un moment dat i-am spus Mariei: \"Cum îți sună versurile astea? \"În floarea de măr se-ascunde albina...\"
A stat puțin pe gânduri, după care mi-a spus: \"Nu, nu e bine așa, uite, eu cred că trebuie să spui, \"În floarea de măr se-ascunde lumina\".
Am rămas pur și simplu blocată de această imagine insolită.
Copiii spun uneori lucruri foarte profunde.
Oricum, Maria cunoaște termenul de haiku,
de kigo și e atât muza cât și criticul meu literar.
Sper să scoatem în curând un volum comun...

Maria Tirenescu, îți mulțumesc de trecerea ta ca o briză prin florile de măr ale Mariei Alexandra...

Ioana,
ce pot eu să-ți spun, din cât am reușit mai mult să te ghicesc din versurile tale este că tu reprezinți acel frumos în starea lui cea mai pură, adică frumosul platonician...
Este normal ca frumosul să fie atras de frumos...
Tu floarea, eu un fluture hoinar pe cerul tău \"ca o petală de miozot\"...
Lacrimile vin din adâncuri nebănuite și sunt boabele de rouă ale sufletului...
Cu mult drag...

măr plin de roade-
încă un fluture și
creanga va ceda

mărul lui Prâslea
roadele lui inspiră
versuri de aur

Petre, bine ai revenit pe la mine!
Chiar mi-era dor de un comm de-al tău,
dar ce mi-ai dăruit tu aici
valorează cât toate merele de aur ale lui Prâslea...
Superbe haikuuri!

O să mai trec și eu pe la tine, când mi-o reveni umorul...

Te aștept oricând cu versuri scrise din inimă...

Dragă Angela,
ca o foarte bună cunoscătoare a limbii franceze, ai sesizat imediat esențialul.
Ai mare dreptate cu variantele, mai ales că tu-mi cunoști multe din creațiile în limba franceză...
Adevărul este că pe ceilalți îi traduc mai ușor, dar pe mine foarte greu...
Sunt cam supărată pe tine că ți-ai tăiat mândrețea aceea de păr, și nu doar o singură dată ci de cinci ori...
(Glumesc)....
Merci mult pentru trecere... Tu ești mereu o sărbătoare a sufletului...