Virgil Titarenco
Verificat@virgil-titarenco
„mirabile dictu”
Născut în Galați, la 12 decembrie 1961. Absolvent al Liceului „Mihail Kogălniceanu” și al Universității din Galați. Inginer. Preocupări în istorie, filosofie, teologie, computere și artă grafică. A locuit în Galați, Timișoara, Arizona și Atlanta iar acum locuiește în Sudul Californiei, SUA. Laureat cu premiul I pentru volumul de debut…
KITSCH, kitschuri, s.n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ◊ Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.
Personal mi se pare simpluț textul prin folosirea unui procedeu de inversare căruia nu îi rămîne fidel pînă la sfîrșit. Unele imagini cum ar fi \"viața e o boală transmisibilă prin contact sexual\" sînt răsfolosite. Altele le-a menționat și Cristiana. Dacă ar fi fost muncită cu exigență ar fi ieșit ceva fain de tot. Deocamdată mi se pare doar un... kitsch.
Offtopic. Mă amuză inconsecvența lui Liviu Dascălu care sub un alt text era deranjat de folosirea numelor lui Pleșu, Liiceanu și alții dar de data asta este plăcut impresionat de un text teribilistic care face cam același lucru. Pentru mine Liviu Dascălu încă mai era un nume asociat cu competența și consecvența. De ce oare nu poate rămîne așa?...
Pe textul:
„Poezie de dragoste? Bleah!" de Andrada Dinu
Pe textul:
„yerba maté X" de Virgil Titarenco
Pe tine, rug, înveșnicit cu mir.\"
Da, ai niște imagini puternice. Alăturarea aceasta de erotism și fior religios este ceva ce foarte rar ne încearcă.
Felicitări
Pe textul:
„S o n e t 1 9 0" de Adrian Munteanu
RecomandatÎn spatele locuitorilor ei.\"
Remarcabile versuri. Da, contextul anilor 80.
Pe textul:
„Din patria care nu cuvîntă." de Gabi Schuster-Cărărușă
probabil că nu ți-a spus nimeni încă, dar eu nu sînt poet. Mai scriu texte uneori. Acesta de exemplu este un \"ludic\", o joacă, un alint de toamnă. Unii poate vor să vadă monști sau flori cînd se uită în caleidoscop. E plăcerea mea să îi las să îl învîrtă și să privească în el.
Merci de trecere și cuvinte.
Pe textul:
„seara cînd octombrie" de Virgil Titarenco
Pe textul:
„despre noi I I I" de Virgil Titarenco
RecomandatAi înțeles corect Bianca.
Pe textul:
„ziua în care a început sfîrșitul" de Virgil Titarenco
Mulțumesc pentru gest și pentru explicații.
Andrei, mă bucur să te văd.
Pe textul:
„cuvintele ne ajung din urmă" de Virgil Titarenco
îi apreciez tonul glumeț și fina înțepătură cu comuniștii și în același timp cuvintele frumoase despre scriitura mea. Ce pot să spun este că atunci cînd m-am născut Dumnezeu nu m-a întrebat dacă vreau să mă nasc într-o țară comunistă. Că dacă mă întreba Îi spuneam, dar nu m-a întrebat. Acum, privind lucrurile puțin mai serios pot spune că mie, ca om de rînd, regula ortografică pe care am învățat-o și pe care am respectat-o în România în toți acei ani mi se pare mai simplă, mai clară și mai folositoare dezvoltării limbii în general. Revenirea la î din a și restul mi se pare un demers de sorginte politic-patriotardă care nu se vrea decît un fel de umflare a pieptului nostru de vajnici urmași ai Romei. O chestie ieftină după părerea mea. Dacă ar fi însă să fim loiali principiului conservativ care se pretinde respectat aici atunci de ce nu ne întoarcem înainte de mijlocul secolului 19 și scriem cu caractere slavonești, așa cum am scris mult mai mulți ani decît cu caractere latine. În felul acesta am respecta și un anumit principiu istoric cantitativ. Adeărul însă este că limbile sînt organisme vii, evoluează. Și ar fi o naivitate să le ținem pe loc. S-a modificat și simplificat în timp și ortografia limbii engleze sau franceze. Germanii au renunțat la literele gotice. Turcii au introdus alfabetul latin. Eu respect conservatismul și continuitatea latinității dar nu prin mijloace administrative. Comuniștii au făcut-o prin forță politică în anii 50. A făcut Academia un referendum democratic în anii 90? Nu a fost oare aceași mentalitate de impunere de la centru.
Și mai există o problemă. În istoria recentă avem două modele culturale. Pe de o parte modelul german. Hitler a construit autostrăzile Germaniei moderne. Nu am auzit pe nici un german să ceară să fie dinamitate pentru că sînt “naziste”. Pe de altă parte avem modelul chinezesc. În timpul “revoluției culturale” mii de kilometri de cale ferată au fost literalmente aruncați în aer și demontați pentru că “au fost construite de imperialiști”. Întrebarea mea ar fi care este modelul pe care vrem noi să îl îmbrățișăm? Dacă nu mă înșel tot sub Hitler s-a renunțat la caraterele gotice (îl rog pe Bogdan să mă corecteze dacă greșesc). Nu cred că există o susținere substanțială pentru revenirea la acel tip de scriere în folosirea cotidiană doar pentru a conserva nostalgia originii gotice a poporului german. Națiunile progresează cînd privesc înainte nu înapoi. Chiar dacă se sprijină pe experiența trecutului.
Pe textul:
„cuvintele ne ajung din urmă" de Virgil Titarenco
tu știi, sînt convins, chiar mai bine ca mine că lucrurile nu sînt chiar așa. Și ca s-a dezbătut mult și s-a scris mult pe tema asta. Sînt convins că știi, așa cum a spus și Andrei, că așa numita ultimă “reformă ortografică” are destule defecte și lasă destule întrebări fără o soluție. Nu vrea să intru în lucruri specifice pentru că nu sînt un specialist ca tine și nu cred că ar foarte productivă o astfel de polemică. Ce știu însă este că deschid acum cartea “Despre îngeri” a lui Andrei Pleșu, Editura Humanitas 2004 la pagina 110 și citez: “Sîntem, prin firea lucrurilor, “însoțiți”, și n-avem cum să ne reprezentăm un mod de viață fără greutate corporală.” Redactorul cărții este Mona Antohi iar corectorul este Horia Gănescu. Îmi imaginez că, prin natura carierei tale, s-ar putea să îi cunoști. În orice caz, ideea pe care am vrut să o sugerez este că Humanitas este o editură semnificativă în peisajul cultural românesc, Andrei Pleșu nu cred că mai are nevoie de prezentarea mea. Și cu toate acestea această carte apare așa în 2004. Tu știi bine că nu numai Humanitas ci și alte edituri semnificative din țară continuă acestă politică editorială. Alți scriitori continuă să scri așa. Eu sub nici o formă nu pot îndrăzni să mă compar cu Andrei Pleșu, și nici nu îmi fac iluzii că îmi voi publica vreodată o carte la Humanitas. Dar dacă ei o fac așa, “probabil” că nu sînt foarte mult prăbușit în eroare dacă voi continua să o fac și eu.
Pe textul:
„cuvintele ne ajung din urmă" de Virgil Titarenco
ca timișorean prin adopție ce mă consider, țin să salut și să spun bun venit prozatorului, poetului, traducătorului și jurnalistului Dușan Baiski. Mă simt onorat să o fac. Pentru că în Timișoara, și nu numai, Dușan Baiski este un nume al culturii orașului de pe Bega. Interesant articolul. Voi încerca să obțin cartea.
Pe textul:
„Război pe Internet" de Dușan Baiski
Andule,
ești savuros. M-ai bine dispus pe ziua de azi. Da, chestia cu gîtul e interesantă. Chiar m-ar interesa părerea unui specialist. Poate Bogdan dacă are timp. Poate fi \"gîtul chitării\" o metaforă sau e un substantiv deja împămăntenit. Da, știam că se numește grif. Dar totuși mulți spun \"gît\". Greșesc eu? Se poa\'
merci de citire și comentariu excelent,
Pe textul:
„yerba maté X" de Virgil Titarenco
evident că s-ar putea spune multe. Într-o oarecare măsură Vladimir a răspuns întrebărilor tale. Mă bucur că le-ai verbalizat pentru că poate mai mulți le au. În esență cred că este vorba de o difernță semnificativă între filozofiile noastre de viață și bineînțeles că o explicație pe această temă ar cere prea mult spațiu. Cred că am explicat sau am lăsat să se întrevadă de multe ori cum văd lucrurile. Aparțin unui curent de gîndire, dacă vrei să îi spui așa, care consideră că dacă vasul inamicului tău se scufundă, atunci se cuvine să te ridici și să stai în onor. De asemenea consideră că nu se merită să ai un inamic inferior ție. Iar Silvia a fost de multe ori un inamic redutabil. Aș vrea însă să privești lucrurile și din altă perspectivă. Tu spui “Cred in vorba englezului, Virgil: Live and let live.”. Cred că îți dai seama de cantitatea de naivitate dintr-o astfel de așteptare. Tot englezul a inventat și duelul. De ce nu privești ce s-a întîmplat ca pe o partidă de șah. Silvia a pierdut nu pentru că am lovit-o eu sau pentru că am fost “mai bun” decît ea, ci pentru că “a mutat greșit”. De altfel înainte de a mă acuza pe mine că “sparg capete” sau strig \"atentie, editori\" îți propun un mic exercițiu. Du-te să vezi cînd am comentat eu ultima dată sub un text al Silviei, înainte de incident și cînd și de cîte ori mi-a “spart ea capul” sub un text de-al meu. Folosește unitățile tale de evaluare pentru “spargerea capului”. Totodată, înainte de a flutura această marotă cu Virgil și \"atentie, editori\" te rog să îmi spui de cîte ori am făcut eu asta și să faci un raport între numărul de atacuri și “strigătele” mele. Mă tem că vei avea o surpriză interesantă.
În ce privește “autor inflexibil la sugestii sau caruia notiunea de politete-diplomatica (asa cum inteleg eu aceste notiuni - si-mi asum riscul replicii tale, scriindu-ti) nu-i este prea mult la indemana“ mă rezum la a zîmbi și a-ți spune că este cu siguranță o problemă de percepție.
Mă bucur că ai citit textul și sper să îți fi plăcut. M-a surprins și pe mine că l-am scris așa. Există pe ici pe colo unele detalii pe care probabil în timp le-aș mai ajusta.
Te aștept și cu critici aspre. Pentru tine am să fac o excepție. (Nădăjduiesc că ai înțeles gluma.)
Cu simpatie,
Pe textul:
„yerba maté X" de Virgil Titarenco
Dragul meu, Silvia Caloianu a greșit. A greșit urît. Împotriva mea și împotriva regulilor siteului. Aș vrea însă să pricepi un lucru. Și asta bine de tot. Virgil Titarenco nu are nevoie să fie apărat sau protejat de nimeni. Își poate purta singur de grijă. Siteul poezie.ro însă are nevoie de protecție. Dacă tu nu înțelegi că protejîndu-mă pe mine te protejezi pe tine, protejezi o întreagă comunitate, și invers, înseamnă că încă nu ai înțeles o regulă fundamnetală a democrației. Bogdane te respect și te admir foarte mult. Dar aici nu ai înțeles tu. Relația mea cu Silvia sau cu Tosa sau cu costel sau cu Dascalu, etc, etc poate avea suișurile și coborîșurile ei. Atunci cînd însă în interiorul ei se calcă o regulă a siteului, tu ca editor ar trebui să te simți primul lezat și să strigi, nu eu. Și asta pentru că ar trebui să îți pese de site chiar mai mult ca mie. Deci, Silvia m-a jignit. Modul cum și-a cerut scuze și cum a rezolvat problema este responsabilitatea ei. Felul în care se aplică regulile siteului este responsabilitatea voastră, a editorilor. Silvia a fost disciplinată. Și pe bună dreptate. La fel de adevărat este ca dacă nu se aplica regulamentul eu aș fi plecat de pe site. Și asta nu ca șantaj sau ca supărare pe sat ci pentru simplul motiv că eu nu stau într-o cloacă sau într-un loc care devine o cloacă. Respectarea regulamentului a generat o schimbare de hotărîre din partea mea. Dacă Silvia pleacă sau nu este doar decizia ei. Și sper să ia o decizie matură și înțeleaptă. Sînt convins că dacă va pleca, va pleca pentru că așa alege ea. Iar dacă va rămîne va rămîne ca o femeie și o poetă matură nu ca un copil răsfățat. Pentru că asta nu i-ar folosi nici ei și nici siteului. Pentru că acest site nu este un panteon al literaturii române de unde un o scoate nimeni, ci o comunitate regularizată.
Textul de față este dedicat ca un omagiu poetei Silvia Caloianu. Nu este nici lingușitorie, nici mustrare de conștiință și nici manipulare. Nădăjduiesc să înțelegi și tu și și toți celalți acest lucru. Pentru că a fi mărinimos este o virtute nobilă iar a fi crud este o abdicare de la titlul de om.
Pe textul:
„yerba maté X" de Virgil Titarenco
Pe textul:
„Sfatul Julietei" de Gabriela Marieta Secu
Îmi place deosebit \"Vreau sa adoarma padurea...
Sa-i ravasesc parul\"
Din păcate prima și ultima strofă par totuși prea asemănătoare. Dacă ai lucra și ai modifica oarecum ultima strofă ar ieși ceva și mai frumos, și mai unic.
Pe textul:
„...de toamna" de Diana Mitrut
Al talpilor tale
pe nisipul fierbinte.\" Superb! Păcat că restul textului nu se ridică la nivelul lor. Mai ales \"de desteptaciune\".
Pe textul:
„Taina furului" de Eugen Galateanu
Pe textul:
„Colindă" de Gabi Schuster-Cărărușă
