Când oamenii
Gândacii încăierându-se pe o fărâmă de anafură scuturată de preot La sfârșitul slujbei de curățire a sufletelor Când seceta se înstăpânea Arzătoare Înfrigurând gândurile lipsite de pâinea
Tempus fugit
Azi poemul va intra în agonia pașilor pierduți pe calea victoriei înfrânte pe bulevardul libertății închise pe trandafirilor uscați, bis pe muchiile tăioase ale gropilor în care sunt
Singur
"Ciocârliile, cu zborul lor, înalță cerul Ce ne-a zăcut greu pe umeri" Apele, în curgerea lor, zămislesc nouri "Omul n-are astâmpăr, pășește pe propriile dorințe" Drumul lui este singur
Însămânțare nouă
Ară cu atenție toate câmpurile aruncă bobul gândului în subtitlul brazdei apasă bine călcâiul pe pământul negru lipicios și pe urmă nu ai decât să aștepți să vină un nor să ude sămânța să
Metanoia
Acolo Este aici Mâine Azi va trece podul spre ieri Va pune din nou secundele pe degetele răsfirate în aripi purtând mesajele amintirilor despre neîmplinitele încă duminici și
Noaptea
Iar Noaptea Vals nemișcat Vânt fals Umbre strecurând Pe sub lună Un glas De tenor mut Dirijându-și octavele Printre ziduri În dosul pleoapelor Amintirile au riduri Și suspinele bat în
Intervale
Bine te-am gasit Domnule Ted Ted Berrigan Ted „A fost unul dintre cei mai importanți poeți americani ai generației lui” A murit la 4 iulie 1983 4 iulie – așa deci Tocmai în ziua când se
Paranteze
Există întrebări care nu se pun Un stol de paseri care nu vor ajunge niciodată în tărâmul cald al certitudinii punctului Există virgule nepredicate vreodată de subiecți pătrunși de
Trecere
Călcam peste iarbă îmbrățișat de vânt Călcam pe cuvânt pe litera oarbă șopârlă fugind înspre marea velină Călcam pe mirare de val neajungere lină Călcam peste mine pe umbră pe orele
Trecere
Călcam peste iarbă îmbrățișat de vânt Călcam pe cuvânt pe litera oarbă șopârlă fugind înspre marea velină Călcam pe mirare de val neajungere lină Călcam peste mine pe umbră pe orele ce-mi
Născut între două lupte
Poporul din care sunt parte scrie în carte s-a născut între două lupte între viață și moarte cum spus-a Blandiana un popor vegetal condamnat la viață mortal cu rădăcini aeriene și aripi de
Doar foșnet
Cine vrea sa traiasca pentru totdeauna? Intreba el Si nimeni nu i-a răspuns Toamnă Moarte în culori amintind de viață Frig, dar nu cel ce-ți face carnea să tremure mai de grabă
Roata dințată
Refrenul timpului e mișcarea Bâzâitul vâjâitul rumoarea sunt efecte ale mișcarii O roată dințată cu secunde ascuțite segmentând Nașterea Viața Moartea Prima și ultima aprindere și
El cu Ea
O noua zi, alti pași spre mâine... Un câine hăituit de timp Omul visează la Olimp, un zeu în el mereu se-ascunde, dar unde-i oare, unde ? Nici Hercul, nici Aheu măcar nu e, doar Om, și are-un
Exitium (II)
Cu pași repezi Mărunți Oamenii mari se îndreaptă Fără să știe încotro Porumbei ademeniți de grăunțele Aruncate în piață În orașul meu Dacă strănuți Câinii se apornesc să latre Semafoarele se
Indepartarea de Sine
În anii în care Gripele se duc și se-ntorc Precum păpădiile semințele-și poartă În zilele calde, toride, fierbinți Când între dinți Cuvântul adastă oleacă și moare Nerostit În clipele care
FESTIVALUL NAÞIONAL DE UMOR \"JEAN CÃNÃVOIU\"
FESTIVALULUI NAÞIONAL DE UMOR \"ION CÃNÃVOIU\" ediția a XVII-a 23-25 OCTOMBRIE 2009, TÂRGU-JIU - GORJ Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii
Aliter
În gradina sufletului tău Mi-am pierdut pașii Îi auzeam cum mă caută Adulmecând urmele Era un labirint rece Cu flori uscate Și umbre Caligrafiate De un ascuțit sentiment Al îndepărtării
Zorita
Se desfac pântecele nopții Cocoșii jelesc lumina Alungată Dintr-o parte în alta A timpului Alergând desculță O domnișoară Cu rochia sfâșiată De creste Ziua
Exitium
Mîine va fi sărbătoare La palat Regele mort Re-înscăunat Va ține un moment de reculegere Veșnic Un sfetnic Urcat la ceruri între timp Va presăra petale de crin Din senin Ura, ura… Vor
De atunci...
Desigur Când Dumnezeu a făcut lumea A fost atât de saturat De iubire Încât prea plinul S-a făcut om Rupându-și în cădere inima De atunci a rămas Că el înoată mereu prin propriile
Vis fluid
Străzile care duceau spre gară Gările care tresăltau la țipătul locomotivei Picăturile de ploaie Șuvoiul burlanului Care se topea încontinuu Orașul visa fluid Răsăritul de mâine Altfel va
Memoria firului de iarbă
Împart în fel și chip redutele rămase Din așteptarea de regal sfârșit În căutarea celei care Inexpugnabilă rămâne și mă cheamă Iar eu împrăștii În colbul timpului Secunde Obosit Nu văd
NEW MAN
NEW MAN Se ivea dintr-o dată Ca o lumină În peșteră Greu Obosit Aerul Desfigurat de atâta întoarcere Chinuia alveole flămânde Privirea lipsea Doar amintirea sub Pleoape închise Și
Muzeul muzelor
Ușa scârțâie Grea așteptarea Câte o pală de vănt Forțează intrarea Una lângă alta Clipele de inspirație Cele nedescoperite încă Și cele deja consacrate Muze cu buze cărnoase Ispite Muze
PELERINUL
PELERINUL Puse cartea încet pe masă. Era liniște. Vinul din pahare parcă tremura de atâta liniște. Era iarnă. Un ger puternic umpluse văzduhul cu cristale infime de gheață. Respirația
Căutând
Prieteni Azi Mi-am tăiat sufletul În cioburile urmelor voastre Căutându-vă Voi întorceați privirea Și nu vedeați Eu mergeam spre începuturi Acoperindu-vă pașii Cu lacrimi
De poveste
Câinii în noapte Își aud mai bine lătratul Norii nu mai par Atât de fioroși în intuneric Trupul își cere odihna Prelungă Dar gândul cel trist O alungă Cine suntem noi Oamenii Pe care
Icoană
Secunde pătrate Pulsații În spații Rănite Mirate Sprâncene Spre scene cuprinse de haos Și lacrimi Curate Zăpezi călduroase Retușuri În tușuri Ascunse Sfioase Atingeri De îngeri Din
Fara titlu
De când s-a făcut ziua Noaptea și-a stins luminile Spre a nu se confunda Și-a plecat
Când plouă
Îmi târăsc pașii Pe urmele voastre Vânători de iluzii Vânzători de confuzii Făcători ai zilei de mâine În care numai vouă vă e bine Vă urmez Ca pe un crez Fortuit Gratuit Predispus să
