Poezie
Exitium (II)
ruina
1 min lectură·
Mediu
Cu pași repezi
Mărunți
Oamenii mari se îndreaptă
Fără să știe încotro
Porumbei ademeniți de grăunțele
Aruncate în piață
În orașul meu
Dacă strănuți
Câinii se apornesc să latre
Semafoarele se transformă în sensuri giratorii
Iar pietonii trec străzile meditând alb-negru
Primarul ține ședințe
Plantează flori și ciment
Și urcă în sondaje
Pesemne civilizația stă în furtunul
Care udă petalele caldarâmului
Dimineața
Șomerii inspiră aer proaspăt
Și seara târziu
Când somnul din stele
Cade peste frunțile încruntate
Într-un vis comun
Din care omenirea tresare
Undeva o lumânare se stinge
Și plânsul unui copil părăsit
Intrigă șobolanii
Care stau și ascultă derutați
Cu lacrimi în ochi
Dar cu poftă de sânge
002504
0