viorel gongu

Ești sprijin al clipei Și timpul s-ar rupe Spre capătul lui de n-ai fi, Ești umbra aripei Și ochiul ce prinde Pe ape-nghetate,tirzii, Ești virful spre care Se-ntinde săgeata În zbor

Noi,două cruci ținîndu-ne de mînă, Prin iarna care-abea acum începe Păstrăm ,sub norul ce se-ascunde-n lună: Zăloage,visuri,temeri să ne-nțepe. Ne-apropiem timid și totul plînge Și-mbrățișați în

Să îmi descînți să vin în prag de seară, Cînd stele se trezesc din adormire, Eu să te caut noaptea ca un mire, În mîini purtînd un mugure de ceară. Și-n caldul nopții,sub noian de stele, Să te

Ca un copil,în prima zi de școală, Sub vîsc azi te sărut,cam trist,timid Las de sub pleoapă boaba caldă-n rid Să se prelingă,ca un vis ,pe coală. Senzația de ultim mă încearcă, Un nod mi-a

Un rug de flori și-n centru se-nalțătrandafirul De care tu,legată, vei arde-n vîlvătăi, Se-nalță-n centrul pieței și Vesta,patrafirul Va pune peste tine ferindu-te de răi. Vei apărea desculță,în

Chiar dacă lucrurile ce se intâmplă live, par ciudate, nu au nicio relevanță expresii ca:\"mai mult cu cinci sau mai putin cu 2.\" Totul se petrece după un scenariu care îmi scapă. Chiar dacă ea

Și trandafirii-melci s-au tras în coajă, Lumina toată a murit de-o schijă, Scăpată din adîncul infinit. Se frânge tot, o lacrimă\'i lumina. S-a stins scînteia, scena s-a golit! Actorul vieții

În zori de ziuă, roua din grădină Zîmbește unei doamne la plimbare, Din fiece petală, stropi de soare Reflectă\'n pălăria florentină. Din tot covorul se înalță, roșu, Cu rouă în petale și

Sub pleoape, aripi nevisate încă, Se\'noadă, ca în jocuri de copii, Și pentru ce n\'a fost, sau ce va fi, Iubirea noastră parcă-i veșnic muncă. Inimi perechi și părul ni se-noadă. E tiranie-n

Iluzie, o, curtezană, cu mâini subțiri și\'ngălbenite, Cu părul negru ca o noapte dintr\'un îndepărtat fiord, De ce privirea ta vicleană, spre gândurile-mi adormite Tu o apleci, și\'n sânge îmi

Primește\'n dar, de primă întâlnire, Simbolul care poartă o scânteie, Ce se ascunde-n fiece femeie, Când are, poate-o clipă de oprire, Un lacăt, ce păstrează porți închise, Un anotimp, un an,

Biserica e, până sus, cladită, Iar înăuntrul ei stă, gol, altarul, Icoana asteptată e ca darul, Urmând, cu drag, să fie zămislită. Și preotul e-n naos, cu speranța Că întrupata\'n ramă,

Sunt un învins eu pot gândi la orice tu învingătorule condiția ta amarul a nu putea gândi altfel.

Stau tăcut și culeg flori de sin Dintre piei tăbăcite cu dor, Mă arunc jos în cer și cobor Pe un drum fără nori sau senin. A pălit steaua mea,steua sin Într-o ceață de stea care nu-i, N-o

Pământul nu a fost conceput bine! azi îl clătesc în cap, de toate, să-l las alb, să-l explorezi cu mine și-apoi, să ne-așezăm în axa lui, de se poate. Pamântul nu a fost conceput bine! prea s-a

Ești peste tot în vise și pe stradă, De ne atins prin spațiu și prin timp, Iubita mea, căzută din Olimp, Cu ochi strălucitori, zâmbind prin zadă. Ca\'ntr-o arșiță, pururea nestinsă Mi-apari

Ce lungă-i noaptea asta fără tine! Hai, s-o-mpărțim, daca se poate-n două. Să fie mai ușor, poveri de rouă Să le tăiem, să le turnăm în vine. Ce grea e jumătatea mea de lună, Ce se tîrăște-n

Te-aș colinda ca un păgân ce sunt, Cu apă și pamânt te-aș colinda, Din totul meu eretic și mai sfânt Aș sublima ca la origini A, Te-aș colinda ca-n ziua cea dintâi Când pe pamânt era doar un

Peștii pe spate înnoată insingurați moartea în cumpănă flutură mai negru de afară acvariile au devenit suprapopulate.

O ceașcă și o cruce din bețe de chibrit cu fosforul ars. Două lumânări inegale arzând zgomotos și sintetic. Un blestem crunt, care va lovi, pe cineștieceneajutorat la acest capitol. O balanță

Miezul globului, îl îmbraci în imprevizibil și hoinărești a nimic așa! rafinamentul nu-i perversiune încă tezaurul tău e strâns cu trudă de când ce era nu este rămâi o cantitate calitativ