viorel gongu

Moș Gerilă, nu sunt trist. Vine noaptea de crăciun, Ochi-mi verzi, de ametist, S-or scălda de fericire... Moș Gerilă, mi-ai adus, Ca la nașterea lui Crist, O steluță să mă-ncânte, Bucuria

În ziua\'n care n\'ai să mă mai vrei N-am să mă\'nchid în turnul de cleștar, N-am să m-apuc să caut în pahar Uitarea celei mai între femei. În ziua\'n care n\'ai să mă mai vrei N-am să mă

Iubito du-te la geam împușcă în soare cu cât mai pot eu și adu-mi un strop de noapte să mă liniștesc de atâta lumină.

În labirintul de cuțite fulgi și mirosuri rătăcind căutând, starea de powezie în care suntem și nu vrem să știm... cînd și cînd obosim și ne înălțăm la cer și în zborul ultim lăsăm pădurea

Iubire repetată înnodată tocată reformată reactualizată hulită degradată devorată tânjită plânsă stoarsă uscată reâncolțită tocată așezată depănată boțită ascultată aritmată neîchei

încercăm aceeași evadare ciclică cuadratura ne invață sau înhață cercul se învârte în patru sensuri în osul sferic simt ecoul minorat al sentinței noli tangere.

în fundul fântinii ca-ntr-un mecanism de ceas apa se-gâna cu rădăcinile piciorului de cumpănă și se roagă și visează și urcă pe frunze la soare, și urcă... dorul de rădăcinile din

În numele a ce a fost ești arestată în ochiul meu stâng pentru cercetări în fundul ochilor de acum ghemuiește-te strîngând țărâna iar eu mă voi amuza prin ochiul

Într-un pas de plug ridicat a liniște am găsit într-o amforă un pieptar de războinic din spice un coif dintr-un țest o lance cu vîrf de rariță și un snop de riduri de pace, de război de mamă

E seara de sabat a umbrelor mi-am legat umbra cu o rază oarbă de lună mă dor umbrele picioarelor se trag să fugă pedeapsa cui? cine de cine? în marea verticalizare câte vin? mai multe dar

Extazul sângelui pe oglindă ne înspumează în lacrimi de cocor. Verdele se îndoaie în roșu iar eu mă sinucid cu încă o toamnă.

De oriunde am privi o piatră o privim tot în ochi și ea cu reacredință ne întreabă veșnic: ești sigur?

Dragoste ucigașă de părinți ne rupe acea punte între măduva spinării și pămînt... fruntea și chemarea din ultima maimuță patrupedă nări și secreția cosmica a pietrelor lacul cu oglinzi

Din timp în timp ne facem ordine în casă în viață în sertare din dorința subconștientă de a găsi o dubletă a începutului un \"luni zi de întâi\" ne cășună pe câte un sau o și îi suntem

De ziua ta îți dăruiesc un melc, Un melc cu casă și cu mult timp pentru tine, Un patinator lent ca iubirea inevitabila, O ciumă de dragoste declanșată de mine. Melcul meu să te ducă încet

După fiecare poem mă simt alt poet și cum fiecare poet are dreptul la măcar un poem îl aștern... și după fiecare poem cum mă simt alt poet și cum fiecare din noi are dreptul la un poem îl

După poemul în care ai ars nesabuit de tare te ascunzi să mori stingher cu pudoarea rănii ce se acoperă de sânge te simți abea mort și parcă te-ai renaște dar nu acum să te naști

când în talere speranța cu șansa se-ngână poți da cu pumnul în taler (cu al tău sau al altuia) sau să apeși cu inima pe ele dar dacă... de încordare balanța-și linge buzele nu ocărâți florile

cu inima pe masă ca un pepene verde pulsând de vise îmi aștept prietenii să o taie felii... și sâmburii se împrăștie în lume întreg nu mai sunt niciunde uneori într-un pepene verde răsare

Condamnat la viață până la adânci bătrânețe la sfat cu peștii de dincolo de oglindă Vă descântați unul împotriva celuilalt și invers... numai blestemele se urcă perechi sub luna ochiului de

Cea mai umilă bază are trei puncte de mic mi-am dorit o cîrjă am dorit-o de mult timp atât de mult că mi-a devenit inutilă cârjă uitată la stâlpul porții ți-ai găsit o menire... iar când azi

Calul mort în toamnă Și-a rânjit coastele prin zăpezi și carnea i s-a scurs în semințe mugurele primăverii coastele au înflorit uriașe cu ghiocei în ochi Îmbrățișîndu-mă cu dor de