Poezie
ultima lumină
toamna în grădină
1 min lectură·
Mediu
Și trandafirii-melci s-au tras în coajă,
Lumina toată a murit de-o schijă,
Scăpată din adîncul infinit.
Se frânge tot, o lacrimă\'i lumina.
S-a stins scînteia, scena s-a golit!
Actorul vieții este la sfârșit
Și iși dorește, cu speranță, tina.
Să crezi că m-ai iubit și m-ai avut,
Cu patimă de condamnat la moarte.
Eu am pierdut din mâini ultima carte...
Poate\'n final va fi alt început.
Să mă iubești cum, poate, ai fi vrut,
Fără de frică, fără de prihană,
Ca o prostituată africană,
Ca un poem al ultimului rut!
Și\'n zori să uiți ce-ar fi putut să fie
Pentru o clipă, poate pentru-n an,
Iubirea dintre-o doamnă și-un golan,
O noapte dublă ca o nebunie.
Cortina a căzut; lampa s-a stins
Și fluturele, fără de vre-un țel,
Azi cade-n felinarul-menestrel,
Un lampion ce, până-n ochi, e nins.
Mai e un timp, mai e un an, o clipă...
Am obosit, e vremea de culcare,
Sau poate este vremea de plecare,
Să odihnesc în veci, a mea aripă!
Și dacă tot ce las, e doar tăcere
Și-o lumânare stinsă pe fundal,
Voi reveni, reântrupat în cal
Cu aripi mari, în noaptea de\'nviere.
001362
0