viorel gongu

Din glosse în scurgeri de ape Prin mine se rup în secunde Clepsidre lichide și-n unde Vin norii uscați să se-adape. Mă las picurat spre agape Răbdând nedreptate și ură. Iertarea-mi zâmbește

cu inima pe masă ca un pepene verde pulsând de vise îmi aștept prietenii să o taie felii... și sâmburii se împrăștie în lume întreg nu mai sunt niciunde uneori într-un pepene verde răsare

Chiar noaptea de Armindeni se încheie, Eu te aștept să te întorci din baie, Voi strânge recuzita din odaie Și-am să-ți arăt minciuna de sub cheie. Te\'ngropi în perna nopții ce e arsă, S-a

Singurătatea geme la fereastră Rugina o cuprinde cu încetul Se pribegesc și florile din glastră Când se prevale-n vise reci, poetul. O lacrimă pustie din rugină Pornește cald să mângâie

Am venit de la dat zăpada înainte de a termina treaba complet. Soția m-a privit lung și m-a întrebat, insinuant, dacă am mai lăsat zăpadă pe alee. Þineam în pumnul ascuns la spate o omidă prinsă de

Când am născut primul copil Am simțit că s-a rupt ceva din mine Că mi-a fost răpită O bucată din trup. La al doilea născut am fost temătoare Dar l-am oferit lumii Ca și când i-aș fi făcut un

Un ultim trandafir, primit cu drag, Printre zăpezi ce se-mbulzesc la ușă, Stă-n umbra clipei, răstignită-n prag, Cu spinii aburind colți de cenușă. Doar pragul frânt, de-atâta

Florentina era agitată. A doua zi urma să aibă inspecție, la școală. Am călcat un șorțuleț, am călcat fundele și am pus-o să-mi țină degetele să pot face pampoanele. A făcut baie și i-am uscat

Fulgii mari de zăpadă se așezau, în liniștea nopții, cu un fâșâit abea perceptibil. Copii strângeau zăpada așezată pe mașini și rotunjeau primii bulgări. Este vineri, vineri seara. Amintirile m-au

Eram trecut de prima tinerețe Cu toamna gri proptită lângă ușă Când pe-nserat, când ziua, încă-n gușă, Își mai păstra lumină și tandrețe Am revăzut, pe după nouri, luna Privind cu dor la

sclipirile apei polarizarea ochelarilor ovalul plutind de undeva rostogolire din cameea opalină ochiul acela oglinda din hol ovală ochiul meu încadrând perfect cameea nehotărâtă

Era o dupăamiază de august. Bani nu aveam să merg la pescuit la o baltă cu plată, așa că am mers \"la mine la țigani\", la lac, la Mogoșoaia, unde nu plătesc, pentru că sunt localnic. Am legat

În fiecare rană, neplânsă sau ucisă, Ascunsă printre pietre, sub undele de apă, Þi-am sărutat o urmă, cu buza nedecisă Să-ți plângă sau să-ți râdă, sub mlădieri de japă. În fiecare urmă, nedusă

lumina toarsă zâmbet coboară vertical pe cuiburi de tină căutând lutului alb care să renască în îmbrățișarea aromei de ceai sub privirile rituale în genunchi cu capul

O inscripție într-un cimitir ar putea suna cam așa: Trecătorule, când citești un text de la Atelier poți să te apleci ca la ghișeul funcționarului public sau poți să cobori câteva trepte la subsolul