Viorel Gaita

Frumoasa si puternica prin imagini poezia asta a ta (\"Mă spânzur elegant și-ncet de riduri, cu funii grose de rimel pe față\").
Si plina de ironie, ceea ce dovedeste ca ai simtul umorului chiar atunci cand vine vorba de harakiri. Ghiuri Pascu de la Divertis avea o doina care incepea asa: \"astazi nu ma duc la lucru, stau acas\' si-mi fac sepucu\'\".

Coane Petrini, urasc grozav sa-mi explic poeziile si nu dau doua parale pe cei care o fac. Cine pricepe sau simte ceva din ele cu atat mai bine. Chestia cu \"titlul nu prea are legatura cu textul\" mi se pare gratuita, de parca scrie undeva ca ar trebui sa aiba legatura. Doar atat te intreb: si daca are legatura? Daca de fapt intreaga poezie e despre mine, despre cum ma pot uita chiar eu pe mine insumi definitiv si irevocabil? Ce zici, coane Petrini? Imi mai dai o sansa, la o a doua citire?

Antoane, ce sa zic, ma bucur de poezia asta de parca as fi scris-o eu. Contine multe dintre obsesiile si intrebarile care ma framanta si pe mine. Gand la gand cu bucurie! Ca sa nu mai vorbesc de forma, care mi se pare fara cusur, si de muzicalitate, care iti suna in urechi ca un clopot de bronz, mult timp dupa ce ai terminat de citit.
As fi interesat de un volum de-al tau, sau chiar de mai multe. Gasesti e-mailul in pagina mea.

Ati avut cu totii dreptate in ceea ce priveste ultima strofa, asa ca am schimbat-o in totalitate. Nu se mai putea.

Da Radule, si mie mi se parea ca schioapata versul respectiv. Am mai schimbat, adica am eliminat virgula si-am pus un \"si\". Parca suna mai bine, ce zici?

Ai o imagine care m-a facut sa rad (si eu nu rad chiar asa de usor):\"eu latit pe capra, ei cu hamul in gura.\" Jocul asta de cuvinte, capra, capra, e super. Dovedeste, daca mai era nevoie, cate jonglerii se pot face cu limba romana.

Ma-nghesui si eu aci in dosul paginii( ca mi-a halit Adrian din spatiu, cum si-a halit si literele din propriile cuvinte, da nu-i bai) ca sa zic ca-mi placu latura asta noua (pentru mine, cu multe, chiar prea multe rime) a ta si dicteul asta, aparent automat (ca si focul de la mitraliera). Te prinde bine din cand in cand. (da\' nu prea des, cred c-ai inteles!)

S-a marcat nepoate. A fost doar o eroare din greseala. Am rectificat-o. Cat priveste partea cu batranetile, nu inteleg la ce te referi. Eu mi-s inca verde (asta nu inseamna neaparat ca sunt si ecologist).

Nu stiam de ce te simteam uneori asa de aproape. Acuma stiu. Pentru ca erai chiar aproape. Ottawa e la o aruncatura de bat da Montreal (220 de km).
O singura observatie : poezia ta are cateva accese de pretiozitate: \"complinitoare\",\"lucifobe\", sotto voce\", \"ezoteric\". Cat vor ramane doar cateva, e bine, ca sunt ca un fel de sare si piper. Numai sa nu depaseasca proportia de aur.

Frumoasa incercare de cosmetizare a demonului interior :
\"demon cu ochii galesi muscand din inimi intr-o livada de ciresi\".
Aproape ca mi l-ai facut simpatic. Imi place cum epitetele si metaforele isi schimba intelesul in poeziile tale parca ajutandu-ne sa redescoperim limba romana.

Pilotu\' civil se poate catapulta. Da\' Kopilotu\'? Cu el cum ramane? El oare nu pot ateriza fortat in bucatarii clandestine?

Pentru Adrian: intotdeauna mi-au placut comentariile tale: simple, clare si la obiect. Nu stiu de ce zic altii ca nu-nteleg nimic din ele.
In rest multumesc tuturor si pentru placute si pentru neplacute.
Intr-un fel poezia asta e o dedicatie pentru voi, membrii acestei comunitati poetice, vazuti si nevazuti.

cel mai mare castig e, dupa mine, revalorificarea

Sunt multe lucruri bune in poezia ta, Pane. Pe langa usurinta cu care versifici (si care numai noi stim cate eforturi ascunde), cel mai mare castig e, dupa mine revalorificare intr-o noua dimensiune a folclorului neaos, romanesc.

\"că s-a tot săturat să curgă,
că mai bine se izvora iapă murgă,
s-o ia la deal
învolburându-și copita oval,
ideal,
așa și ea,
catâră,
se împotrivește firii,
stă-n curmezișul iubirii.\"
Ai putea sa-ti cristalizezi un stil. Zic si eu.

Poezia ta imi aminteste de filmul Cursa al lui Mircea Danieliuc (1975), in care Tora Vasilescu era femeia de cursa lunga (long drive), iar Albulescu era soferul cursei. Frumos film despre cum poate o iubire sa strice o prietenie de cursa lunga intre doi barbati. Dar si trist. Dar si adevarat. Uneori si cursele pe distante scurte au farmecul lor si te fac sa pretuiesti si sa apreciezi si mai tare barbatul, sau femeia de cursa lunga.
Un singur lucru mi-as permite sa-ti schimb, pentru muzicalitate:
Daruia cu mana ei prelunga,
Femeia de cursa lunga.

PS: mi-a placut mult si cum ai surprins tu cladirile din Bucuresti dimineata cu chilotii in vine.

Sensibila si trista pana la prasele poezia asta a ta, trandafirasu-le (ce ironic de vesel iti suna numele in urechea-mi). O mica observatie asupra formei doar (continutul nu-l discut ca face parte din categoria poeziilor care dupa parerea mea au efect placebo). Dupa mine poti scapa usor de repetitia care incetineste debutul primei strofe:
Rochia de dantela purtata o singura data
(pe atunci impecabil de alba)
azi are, in locul unde-l pastram pe \"Da!\",
o iremediabila pata.
Si poezia nu pierde nimic. Ba din contra.

Asta da comentariu constructiv si la obiect. Ca de la prieten la prieten, ca de la poet la poet. Multumesc Nexus. Pana la urma, orice polemica are ceva bun, sau poate duce la ceva bun. In final, numai rezultatul conteaza.

Radule, nu contest capacitatea ta de a fi obiectiv, insa iti atrag politicos atentia ca de cele mai multe ori poezia tine de stare si o stare nu se poate analiza obiectiv oricat ai sustine tu asta. De cele mai multe ori o poezie nici nu se judeca, se traieste sau nu, se vibreaza sau nu, se simte sau nu. Criticii nu fac decat sa-ncerce sa interpreteze neinterpretabilul, sau sa traduca in cuvinte intraductibilul. Nu-i de mirare ca n-ai sa gasesti nicicand doi critici consacrati care sa aiba aceeasi parere asupra aceleiasi poezii. Asta, cred eu fiindca incearca sa judece cu creierul, ceea ce ar trebui de fapt trecut prin suflet. Nu vad absolut nimic nelalocul lui in faptul ca l-am avut ca muza in aceasta poezie, care e voit copilarosa si copilareasca, pe baiatul meu. Faptul ca te-a deranjat vadit ca poezia a primit 5 stele si ca ti-a declansat o sumedenie de intrebari retorice de genul celo din urmatorul citat: \"hai sa punem problema altfel... ultimul meu text a primit 7 stelute.
le-a primit pentru ca sunt editorul acestui site ? pentru ca era o manifestare de simpatie intr-un moment dificil? sau fiindca textul era cu adevarat bun ? Cum mai facem diferenta ???\" nu e problema mea. Daca crezi ca detii obiectivitatea absoluta in ceea ce priveste aprecierea unei poezii rezerva-ti dreptul de veto.
In ceea ce priveste sentimentele casnice, care dupa parerea unora nu au ce cauta intr-o poezie buna, le reamintesc acestora din urma ca si Arghezi, cat era el de mare poet si pamfletist s-a ocupat de ele cu gingasie in volumul Martzisor (nu ca m-as compara vreodata cu Arghezii).
Cam atat.
Sper ca textul sa nu mai apara de doua ori. Iar a fost o eroare de logare.

Dintr-o regretabila eroare de logare textul de mai sus a aparut de doua ori. Scuzele de rigoare. Oricum am avut o discutie pe chat cu Costel din care am inteles ca n-are nimic cu mine. Ca si cum eu as fi crezut ca are. A evitat in schimb sa-mi raspunda la doua intrebari foarte simple:
1. Ce considera el constructiv in comentariul pe care mi l-a facut?
2. De ce, folosindu-se de mine isi permite sa loveasca in cei care mi-au citit, si imi vor mai citi sper, poeziile, considerandu-i lipsiti de uzul ratiunii?
Pentru faptul ca nu mi-a raspuns consider comentariul cu atat mai abject si lovitura cu atat mai miseleasca si mai nedemna de omul care se pretinde.
In incheiere mi-a promis ca n-o sa-mi mai deschida pagina. Vreau sa vad daca se va tine de cuvant.
PS: Din cate mi-am dat seama tot citind pe site si din discutia pe care am avut-o, Costel face parte dintre oamenii care te fac sa te simti prost ca nu esti fericit atunci cand te murdaresc cu noroi. E ca si cum ti-ar face o favoare ca te-au improscat. Ar trbui sa te mai si simti onorat pentru asta.

Multumesc tuturor pentru ca m-au citit si bineinteles pentru stelute. Oricum, pentru cei care ma cunosc cat de cat stiu ca nu alerg dupa stelutele. Daca as fi alergat as fi ramas in tara. Am avut ceva de impartasit si-am zis ca hai sa impartasesc cu voi. Simplu, fara pretentii. A fost invitatia mea de a participa la un fragment de bucurie casnica. Imi pare bine ca ati inteles.
In ceea ce-l priveste pe Costel il astept pe chat pentru a discuta barbateste despre toate frustrarile care-l incearca de cand cu andropauza. De-acum ca stie ca scriu doar poezie mediocra il invit sa nu-si mai risipeasc energia si veninul citindu-ma.
Si daca n-are nimic de ascuns sa-si inventeze si o posibila biografie. Nu vad ce l-ar impiedca. Oricum n-o verifica nimeni.