Grig sau răbdarea țipând - Trădarea

Trădarea Cât a stat în arest i s-au prezentat diverse acuzații: atitudine dușmănoasă, omitere de denunț, tulburarea liniștii publice și rănirea unui reprezentant al forțelor de ordine. Ultima acuzație era singurul fapt pe care-l recunoștea. Noaptea și în scurtele perioade din timpul zilei când nu era dus la interogatorii se gândea că unchiul Aurel fusese norocos, în urmă cu ceva ani, când fusese acuzat de agitație anticomunistă iar mătușa Olga reușise să-i obțină domiciliu forțat la Sibiu. Grig spera și el în intervenția salvatoare a mătușii! Știa că tanti nu mai are mare influență în rândul foștilor combatanți, încă de când fusese arestat Pătrășcanu! Dar el nu era Pătrășcanu care aspirase la funcții înalte în stat și, probabil, incomodase, ci un medic ce se încurcase cu amanta unui personaj suspus. La câți fuseseră închiși pe nedrept mai conta unul în plus!? Aflase de la Magda, care era încă studentă, că la Sala Floreasca se organizase o adevărată inchiziție unde veneau muncitorii și strigau împotriva celor judecați! Spera să nu ajungă acolo! Cât a stat închis și-a amintit și de prevestirea Dadei cu ,,un necaz cât de curând” dar își spunea că e destul de matur să nu creadă astfel de lucruri. Uneori avea perioade de îndoială mai ales că Ruxandra chiar era de ,,tobă” și tovarășul, care-l avertizase, de ,,pică”, nu mai de pică ca el, dar oricum! Într-a șaptea zi i s-a dat de înțeles să aleagă între libertate - condiționată de un contract de antrenor la Clubul Dinamo în timpul liber - și Ruxandra, adică trei ani de temniță. Îi plăcea Ruxandra dar nu într-atât încât să piardă trei ani pentru ea! Îl durea mai mult schimbarea clubului. El care din 1949 când se înființase CSA Steaua făcuse antrenamente acolo, în virtutea faptului că taică-su fusese militar, acum, după șapte ani, să treacă la Dinamo?! I se părea o trădare! Dar a trădat când a văzut că maică-sa – care realizase multe la viața ei – nu reușise să-l viziteze, mătușa Olga nu dăduse nici un semn iar șirul acuzațiilor ce i se aducea era pe măsura celor trei ani de închisoare preconizați. A avut și el o mică condiție: să nu afle cursanții că e medic! Când a ajuns acasă apartamentul era aproape gol, mai aveau un șifonier și două paturi - câte unul în fiecare dormitor. Restul mobilierului îl vânduse maică-sa. Cum vânduse de altfel aproape tot din casă: porțelanuri, haine, bijuterii, radioul, chiar și numărul de la telefon ca să îl scape. Îi păstrase în schimb vioara și costumul de ginerică. Erau singurele lucruri de care Grig s-ar fi debarasat cu dragă inimă, în contextul dat. Maică-sa îl obligase, când era mic, să ia lecții de vioară și acum tot ea îl condiționase să se însoare. Vioara nu îi adusese nici o supărare în schimb însurătoarea da! El care până atunci nu dăduse prea mare importanță lucrurilor din casă începu acum să le regrete lipsa. Era o durere sentimentală. Înainte, de câte ori vedea canapeaua din sufragerie, îi apărea în minte imaginea tatălui său odihnindu-se pe ea. Amintirea respectivă îl salvase de multe supărări de-a lungul timpului. I se părea că odată cu canapeaua a dispărut și tatăl, chiar dacă acesta nu mai era demult. Îi lipsea și tabloul - semnat de un pictor destul de cunoscut - în care era reprezentată maică-sa când era tânără și pe care-l admirase de nenumărate ori. Maică-sa și acum era frumoasă dar cu tabloul avusese dialoguri imaginare de câte ori i se păruse că e neînțeles sau nedreptățit de cea care fusese model, mai ales că atunci doar el avea drept la replică! Acum, rememorând, își dădea seama că discutase mai mult cu cea din tablou decât cu cea reală! Nunta se anulă, relația cu Ruxandra încetă. Doamna Angi, mărturisi că știa de existența bărbatului cu funcție înaltă în conducerea statului, ce complicase viața nepoatei sale, dar sperase că apariția unui alt pretendent îl va determina pe respectivul să renunțe, dar nu se așteptase la un așa deznodământ. Grig, pentru a reuși să o uite pe Ruxandra, își spunea că de fapt aceasta încercase să-l folosească în speranța că tovarășul va divorța de soție, ca să o ia pe ea. Oricum era prea dezamăgit ca să-l mai intereseze adevărul. Cu ce l-ar fi ajutat?! Află totuși că, de fapt, tanti Olga reușise să negocieze eliberarea lui. Tovarășul era foarte sus situat ca madam Stăncescu, singură, cu tot șarmul ei, să poată face ceva. Cu ce obținuse din vânzarea lucrurilor plătise un avocat ce urma să-l apere pe Grig într-un eventual proces. Cum procesul nu mai avusese loc, avocatul refuzase returnarea arvunei. Nici maică-sa nu insistase pentru că dosarul lui Grig nu fusese încă clasat. Poate mai avea, totuși, nevoie de respectivul. O vreme nu i-au mai trebuit lui Grig femei. După ce o cunoscuse pe profesoară nu-i mai venea să se gândească la Aniușa, dar nici nu avea timp, zilnic era fie la spital fie la club! În contract scria că fiecare cursant adus la antrenament trebuie să stăpânească tehnicile de luptă la fel de bine ca el. I se părea înjositor că făcuse medicina și acum e obligat să-și dedice puținul timp liber pentru a-i antrena pe reprezentanții forțelor de ordine care pentru el fuseseră factor de opresiune. Îl durea că trebuie să-i pregătească pe milițieni pentru a reduce la minim șansa ca un alt „Grig” să-i umilească cum făcuse el. La clubul Steaua se dusese din plăcere la Dinamo mergea din obligație! În inconștiența tinereții îi venea uneori să-și ia câmpii și să nu se mai prezinte la Dinamo, dar era anul 1956 și în urma evenimentelor din Ungaria unii studenți din România agitau și ei apele. În București securitatea făcea din nou arestări și tanti Olga era încă supărată pentru că fusese nevoită să-și calce pe inimă și să intervină pentru el cu toate că nu-i mai agrea pe cei de la putere. Dacă nu respecta înțelegerea risca poate să fie închis, avea dosar de drept comun, pentru agresarea forțelor de ordine și tulburarea liniștii publice, pentru care nu se dăduse încă neînceperea urmăririi penale. Bine că renunțaseră la acuzațiile cu tentă politică! De ar fi fost doar sentimentul de înjosire dar i se părea că e și prost pedagog. Băieții păreau că nu înțeleg explicațiile, abia se mișcau, confundau dreapta cu stânga. Cum unii erau cu cinci sau chiar cu zece ani mai mari ca el, la început, încercaseră chiar să-l ia la mișto, dar după ce le făcu o demonstrație cu cel mai voinic dintre cursanți se potoliră. Mizantropia și faptul că lui nu-i prea plăcea să vorbească îl făcea să comunice greu cu ei. Trebuia să explice, să ghideze, să încurajeze, să îndrume, să corecteze, iar el ar fi vrut să-l înțeleagă doar din priviri cum făcea asistenta lui, madam Dumitrescu, în timpul operațiilor. După o zi de muncă, seara când ajungea acasă, Grig intra într-o stare de apatie când își vedea cărțile teancuri lângă perete. În lipsa mobilierului în casa lor se auzea ecoul când vorbeau, iar dacă maică-sa încerca să spună ceva devenea irascibil. Își închipuia că orice cuvânt sau gest al ei este o acuzație la adresa lui. Din cauza lui rămăseseră cu casa goală! Avea douăzeci și șase de ani și era mai prost îmbrăcat decât în perioada în care lucrase în provincie! Își recunoștea o parte din vină dar dacă nu ar fi fost dorința ei de al vedea însurat nu ar fi ajuns într-o asemenea situație. Orgoliul lui era rănit grozav!