Grig sau răbdarea țipând - Procurorul

Ștefan Bârlădeanu - soțul Clarei - intelectual rasat, nu făcuse prea multe compromisuri pentru a-și păstra statutul social. Avusese capacitatea de a se adapta în funcție de regimul politic și abila proprietate de a cădea întotdeauna în picioare; la inteligența lui nici nu era prea greu! Nu vedea de ce și-ar fi cedat avantajele în favoarea unora care afirmau că se ghidează după principiile lui Marx și Engels fără să le fi citit măcar cărțile! Ar fi avut posibilitatea să rămână în străinătate după război dar nu se așteptase la victoria social-democraților, schimbarea orânduirii sociale și impunerea restricțiilor de circulație. Oricum, pleca și acum în occident de cel puțin trei-patru ori pe an, în interes de serviciu. Studiase dreptul la Sorbona, era la curent cu toată legislația europeană și cunoștea perfect câteva limbi străine. Era bine ancorat în sistemul Republicii Populare Române - cum s-a numit până în 1965 țara noastră - pentru că știa când să o facă pe prostul și când să-și arate inteligența, iar cei din Comitetul Central aveau nevoie de el pentru traducerea noilor acorduri internaționale și pentru tratativele diplomatice. Nu arătase niciodată veleități politice pentru că nu dorea să intre în colimatorul clasei conducătoare din vremea respectivă. Pe Clara o cunoștea de când era o copilă, era mai mare ca ea cu zece ani. Se zvonea că pentru dânsa s-ar fi întors în țară. Se completau reciproc. Pe cât era ea de iute, zăpăcită și slobodă la gură, pe atât era el de lent, calculat și circumspect. Doar în privința dărniciei se asemănau – spre disperarea mamei soacre – ce-i drept aveau de unde! Ștefan Bârlădeanu - căruia Clara îi spunea Procuroru pentru că lucrase câteva luni, înainte de căsătoria lor, pe un astfel de post, în Sectorul Galben - era o apariție spectaculoasă. Frumos, elegant, manierat, fermecător, mereu zâmbitor, mereu amabil, îmbrăcat impecabil, atrăgea întotdeauna atenția femeilor și nu rata nicio ocazie ce i se oferea. Aproape nu făcea față la câte oferte avea! Caracterul afemeiat al soțului său o deranjase inițial pe Clara. Încercase prin diverse metode să-i taie elanul de mare cuceritor și să-i mai reducă din aventurile galante. După șase ani de încercări, sfârși prin a se implica ea însăși într-o relație extraconjugală. Asta, după ce o mătușă îi spusese: - Lasă dragă, cu amorul mergi până la un timp, dar cu băutura, până în mormânt! Cum spunea Caragiale. Cum Clara nu era abstinentă în privința alcoolului și, simțise că axioma mătușii e cu două tăișuri, nu dori să rămână datoare, așa că replică: - Vrei să spui că am să mor și nu o să apuc să-l văd pe Ștefan lecuit de apetența pentru femei?!