Grig sau răbdarea țipând - Prietenii

Vlad Radaicovici și Magda Maxim erau singurii lui prieteni din copilărie. La început pentru că și părinții lor erau prieteni, mai apoi - când a început războiul și a rămas orfan - poate de milă, iar acum din obișnuință sau din interes, credea el. Vlad era mereu în criză de bani, iar Magda profita, de câte ori avea ocazia, de dărnicia lui, sperând în secret și la o cerere în căsătorie. Oricum, interesul nu era unilateral, și Grig se angajase să plătească lunar o masă, de patru persoane, la restaurant atunci când Magda câștigă un proces vrând ca astfel să-i crească rating-ul printre colegele Magdei! Vlad se născuse într-o familie înstărită - cu tată medic profesor universitar și mamă fiică de industriaș. Nașterea lui Vlăduț nu a fost de bun augur pentru bunicul matern care a falimentat înainte ca nepotul să împlinească un an; era în timpul crizei economice din 1929 – 1933. Profesorul universitar Radaicovici – dedicat trup și suflet profesiei - nu avea timp de plimbări și petreceri, așa cum era obișnuită mica burgheză care, ce-i drept, era mai mică decât el cu aproape un sfert de veac! Aceasta, pentru a-și satisface vanitățile de mare doamnă, dusese copilul, care nici nu împlinise doi ani, la părinți – afirmând că și familia Stăncescu și-a dus fiul la țară - și organiza diverse sindrofii la care invita lumea bună din perioada aceea. Cum soțul era mereu plecat, fie la spital, fie la facultate, madam Radaicovici își găsi repede alinare în brațele altor bărbați. Supărat, inițial, că mai mereu găsește persoane necunoscute când se întoarce acasă și că soția face cheltuieli nesăbuite, doctorul i-a redus drastic suma de bani pe care i-o dădea lunar lăsând-o practic fără finanțele necesare distracției. Când află și despre escapadele pe care le făcea aceasta, îl aduse pe Vlăduț – fiul lor – acasă, în speranța că astfel doamna o să se mai tempereze! Dar nu se întâmplă așa! Madam Radaicovici își făcuse un obicei din a lăsa copilul la familia Stăncescu, care tocmai își adusese băiatul de la țară, și ea își vedea liniștită de aventuri. Cum Grig crescuse în șatră până la cinci ani vorbea doar țigănește. Iar Niculina Stăncescu, mama lui, îl primea cu drag pe Vlad la ei fiind fericită că are și băiatul ei cu cine să se joace și să învețe mai repede românește. Așa deveniseră, cei doi, buni prieteni. La sfârșitul războiului, mama lui Vlad dispăru definitiv din peisaj. Se zvonise că plecase cu un amant bogat la Paris. Vlad și Grig aveau pe atunci cincisprezece ani. După plecarea soției, tatăl lui Vlad ar fi dorit să o ia pe mama lui Grig, care între timp ajunsese văduvă de război, dar aceasta îl refuză, cum nici el nu o preferase în tinerețe pentru că era doar soră medicală și săracă pe deasupra; optase pe atunci pentru fiica industriașului. Vlad, tipul care mereu era compătimit, avea un talent aparte de a se victimiza și de a obține compasiune. Grig o bănuise chiar pe maică-sa, în copilărie, că îl iubește mai mult pe Vlăduț – care era iertat mult mai repede decât el, când făcea vreo boacănă la ei acasă – pe când cu el se purta spartan. Grig fusese un copil mai retras iar Vlad opusul. Acesta din urmă își arătase încă din copilărie temperamentul sanguin: foarte sociabil și deschis, neatent și ușor împrăștiat, dar voios și fără griji. Cu toate defectele lui, Vlad nu se dezisese niciodată de prietenul lui mai tuciuriu. În adolescență, când mergeau împreună în oraș, îl prezenta drept „prietenul meu armean”. După o astfel de prezentare, într-o zi, când se întorceau acasă, Grig îl întrebă: - Ți-e rușine să spui că-s țigan? - Țigan cu ochii verzi!? - Dar tenul meu? - Ce ar spune tanti Lina să m-audă că te fac țigan? Am văzut-o mai mult pe ea decât pe maică-mea și am stat mai mult la voi acasă decât la mine! - Dar ce maică-mea e cu noi în oraș? - Îți face ție plăcere să te dai drept țigan? - Asta sunt, precum arăt! La următoarea ieșire în oraș când se întâlniră cu alte cunoștințe de-ale lui Vlad, acesta îl prezentă: - Prietenul meu din copilărie! Locuim în același bloc din sectorul galben. Mie-mi place să spun că-i armean dar el insistă că-i țigan! Cum noile cunoștințe făceau parte din categoria sexul frumos, lui Grig nu-i căzu prea bine prezentarea dar nu avu ce face, el o căutase așa că zâmbi a pagubă. Avea un zâmbet frumos.