Grig sau răbdarea țipând - Provincia II

Grig ar fi vrut să o întrebe de ce nu l-a învățat niciun cuvânt românesc cât a fost mic, dar ar fi trebuit să țipe ca să-l audă Dada și i se părea o impietate. Așa că-i pupă mâna încă o dată, îi lăsă aproape toți banii pe care îi avea în portofel, își luă rămas bun de la Tache, întrebându-l în glumă dacă nu are chef de o trântă, că a cam ruginit de când a venit în provincie, apoi plecă. La ieșirea din curte, toți puradeii și toate pirandele din sat stăteau buluc pe uliță să-l vadă. Nu recunoștea pe niciuna dintre tinerele curioase și, cum nu avea darul vorbirii, nu le adresă niciun cuvânt. Înaintă, privind în zare, spunându-și că nici numele lui Tache nu l-ar fi reținut dacă nu ar fi fost povestea cu balta și desele bătăi pe care le încasase de la acesta. Se întuneca. Un cârd de ciori zbura cârâind spre lunca râului unde își avea cuiburile. Tuciurii țiganii și ciorile, tuciurie noaptea, tuciuriu și eu! gândea Grig. Zâmbi, amintindu-și cât de des fusese numit cioară din copilărie până acum; se obișnuise, nu-l mai deranja! Cum drumul până în oraș era de câțiva kilometri, medită un timp la profețiile bătrânei și mai ales la tatăl său, de a cărui moarte fusese mult timp marcat, și pe care, copil fiind, o legase de prezicerile Dadei. Acum, gândind logic, își spuse: la război mor mulți oameni și evident din cauza armelor de foc! Își aminti cum îl obliga maică-sa în copilărie ca să-nvețe chimie, biologie, fizică, iar el, pe atunci, se întreba ce-i trebuiesc lui toate astea, când poate să fie liber ca pasărea cerului? Acum, libertatea asta i se părea destul de tristă. Tanti Olga, mai diplomată, îl lua la mișto, fin, și-l făcea să învețe numai așa ca să-i arate ei că știe și poate: „Vai, puișor, dar tu chiar ai învățat să citești!”, „Lasă, dragule, nu te obosi, că astea nu-s pentru orișicine!”, „Ei, nici maică-ta nu a făcut decât școala medie sanitară, ce crezi că o să poți tu mai mult?!” Iar când vedea că el, câteodată, chiar o ia în serios și nu mai învață, îi recomanda niște stâni, pe Valea Prahovei, să se ducă acolo să mulgă oile sau la salubrizarea orașului, că, oricum, lucrează noaptea și nu o să-l ardă soarele! Când dorea să-l provoace la lecturi suplimentare, îi spunea câte un amănunt mai deosebit din viața autorului „Ei, și Spinoza a șlefuit lentile ca să se întrețină!”, „De nevoie, e bun și un butoi drept locuință, a demonstrat-o Diogene, dar în climatul subtropical, nu la noi!”