Victor Țarină

În ghetele mele rupte noroioase, văd singurul chip de-a-mi aduce pământul în casă Am o lume de rinoceri și păsări-lire pe covor ce nu poate fi de conceput fără pământ Uneori seara cad în

Toate oasele mă dor Și gândurile-au împietrit. Asta-i o boală fără prieteni Care o să mă schimbe-n statuie? Sau doar se anunță O ploaie banală? Doctorul îmi spune: -Mă bucur,ai venit la

Blana de pe spate ne crescuse moale. Ne adânceam capetele în ea. Era caldă. Ațipeam uitând de povești și căscat. Blana creștea: era moale, caldă. Picioarele se ascundeau bine în ea. Lunecând în jos

1. Plimbându-se prin parc Fără să știe O balerină omoară furnici 2. In parc Sub pașii balerinei Fără teamă furnicile roiesc

Aș putea sta în bucătărie Să aștept cenușa galbenă a zorilor Ca presărând-o în păr și pe față Să zic:*Merit să mai trăiesc o zi Sunt pur cum sunt morții după îngropare Ca o femeie care și-a

ce bine că n-am mai multe membre ce m-ar mai fi încurcat la mers și la îmbrățișări cum și-ar fi dat lumea seama că de fapt nu sunt decât un biet gândac de bucătărie care umblă noaptea să apuce

Lătratul nopții se aude vag Soarele coboară după sârma ghimpată Ce-i drept aș vrea să merg acasă Căci am obosit să stau Pe înaltul tron al psihozelor *O să plecăm și de-aici* Mă mângâie

Poezia nu e un lucru serios Este o rugăciune În care seara, cititorule Te poți ruga poetului Rugăciunile îl înfumurează Pe stihuitor Până devine mat Astfel se poate privi prin el O eclipsă

Tânjesc după ceva plictisitor și stins ascuns în spatele-orizontului de blocuri răsfirate pe florile de câmp Nu mă-nțelegi plictisitor și infinit de stins Ceva amintind de freamătul

Intinde-mi o mână Să mă înalț din temnița Trupului meu învechit Un pas, încă un pas Escaladez aceeași prăpastie Zi de zi Eu sunt anonimul ce Te venerează Eu sunt astronautul din vis Dar

Iarna, spune: Are să treacă Și molima asta de suspine Mai urmează o surpare de amintiri Un tânguit de ursitoare Și apoi vara cu vertebrele câmpului Și câinele legat de picioare Are să treacă

M-am gândit mult la ziua când mă vor descoperi arheologii când craniul meu va fi expus cu etichetă ca pildă pentru homo sapiens Oare-un surâs amar de pe acum va preveni râsul sălbatic din

Și aici, după geamătul rugăciunii Ar fi potrivit întâiul plâns Așa cum a fost el atunci la început Þipăt de nou născut sufocat de aer Speriat de ruptura de mamă Ruptura de moartea altcuiva Și

Aștept între pereții de gheață Răsăritul Soarelui. Mă uit Printre lacrimile înghețate La marginea ochilor și văd văzduhul Înroșindu-se și Chipul Tău Se dezvelește ca o statuie arămie În fața

Simți și tu Gustul amar de ciocolată, nu? Și aerul de \"Cum aș vrea să fii aici\" Din nou umăr în umăr morții zilei de ieri Ne-am ridicat spărgându-ne lanțurile Ca să întâmpinăm iar acest

Cărțile poeților, instrumente De omorât țânțari. Vagi urme Ale înțelepților de demult Niciodată destul de lesne De înțeles Mă voi duce acum în bucătărie Poate acolo voi scrie altceva Și-mi

Am aflat că Ai coborât iar pe Pământ: Te-am dus într-o închisoare Îndepărtată Revelai rugăciuni si Cărți Intre ziduri de piatră Te arătai uneori La geam, ca un Rege (balsam pentru cei

Mă închin în fața Ta Tu mă ridici și alungi întunericul Cu o singură bătaie de inimă Dar ce spun eu? E în jur Atâta lumină de parcă totul nu e Decât o inimă înflăcărată Locuiești în