Victor Țarină

Peste vârfuri de dumbravă Iarna grea se scutură De zăpada argintie Și de chiciur-alburie Nu mai e căldură mare Bubuitul de tractoare Nu se-aude-acum de loc Numai viscol în cojoc În

Insomniile exerciții de nemurire Viața asta repetiție generală Pentru veșnică însingurare Pete de sânge pe geamul rece Dresaj de animale oarbe Toate surpate în refuzul îngenuncherii Și cu

O cireadă de vaci cu ugerele pline Se vede pe Calea Lactee Și picură lapte de pe bolta Preaplină Te primesc în suflet, niciodată Nu întârzii să-mi piepteni Părul răvășit în noaptea polară Nu

Cântec vechi al unei fete Plânset cu o singură lacrimă Curge sânge din colțul unui zâmbet Și peste toate ciudățeniile lumii Eu învinsul și învingătorul Ascunzându-mi rânjetul în

Cântec de dimineață când prin spitale Se spală podele și bolnavii închiși În bucătărie schimbă priviri dușmănoase Cântec de dimineață cu tine dormind liniștită Cu misterul viselor tale valsând

Adolescent fiind am intrat în Orașul Copiilor, stăteam la marginea patrulaterului unde tineri, copii, chiar și fără părinți, se dădeau cu mașinuțele electrice prevăzute cu o bară de cauciuc, să

Te-a plictisit poezia mea Și te-ai dus să te înveșmântezi în raze Te văd cum te îndepărtezi străvezie Și niciodată tristă, luminând încăperea Cu umbra ta aurie Aștept tăcut la masa de

Iarăși se întunecă, dar azi a nins Prima ninsoare din iarna aceasta Nu e departe ziua când voi urca Pe săniuțele argintii ale iernii Răscolind zăpada Dar e decembrie și ninge Peste brazii de

Nu e loc pentru orgiile Primului sărut În șanț un ziar rupt Anunță o identitate pierdută Îmi ia privirea ceva strălucitor Pe trotuar: un strop de apă Din deșertul Saharei Și înaintez greu

Lătratul nopții se aude vag Soarele coboară după sârma ghimpată Ce-i drept aș vrea să merg acasă Căci am obosit să stau Pe înaltul tron al psihozelor \"O să plecăm și de-aici\" Mă mângâie

se pot face și alte lucruri decât neapărat să mori răstignit sunt și alte meserii decât construitul de piramide, de ce te cramponezi de lucruri deja făcute uite furnica, uite albina de ce mereu

L-ai făcut pe artist să tresară Pictează cu alb pânza sângerie Nu, nu se poate împăca din nou Cu gândul că nu mai ești Îngenunchez acum O bătrână a vrut să te lovească In față cu piatra.

Sufletul cu nerăbdare Ar vrea să-și descarce negre zăpezi Dar îngerul e cu mine în seara aceasta Un glas de lumină E poezia mea N-o mai aștern pe hârtie Ci o trimit spre sate bătrâne Să

Ieșind din cafenea, deodată M-am schimbat la față Hainele mi-au devenit albe Strălucitoare Printre oamenii grăbiți Nici un cunoscut Căruia să-i spun Iată, m-am schimbat la față Totul a

Soarele s-a spălat pe dinți Pe cer alunecă spuma albă Mă doare prea tare cuvântul Ca să pot povesti mai departe Zvâcnetul vieții în păsări flămânde Sub pat îmi ascund melancolia Trăsnet,

Aici la marginea orașului Unde se aruncă gunoaiele Și se sfârșesc prieteniile Voi ciopli statuile disperării Pentru cei care atât de singuri Au ars pe ruguri Sub cerul uscat și

Aș avea nevoie de o duminică Să mă lungesc pe umbra unui copac Și să nu mi se ceară nici o părere Să uit desfrâul adolescenței Pentru care nu mă simt răspunzător Deznădejdea

E destul un zâmbet Al unei fete pe stradă Ca să-ți faci curaj Când duci acasă în plase Aripile îngerului tău Se va crede că porți cu tine Păsările moarte ale amiezii Se vor vorbi multe Și