Pe muzică rock

Tata își făcea lucrările de geometrie pe muzică rock. În camera mea aveam instrumentele de tortură psihică un pick-up, un magnetofon și două difuzoare mari (de el cumpărate) Tata nu-mi zicea nimic, dar intra furios în cameră și învârtea toate butoanele până reușea să pună muzica mai încet. Eram încă în război, la început de facultate ca să-l enervez îi puneam Pink Floyd, Another brick in the wall, „We don’t need no education, We don’t need no thought control, No dark sarcasm in the classroom Teacher, leave them kids alone Hey! Teacher! Leave them kids alone!” Îi spuneam că eu termin școala în cinci ani, în timp ce el mai are cel puțin 20. Cum erau APV-iștii, armată pe viață Așa și tata era osândit la școală pe viață. Dacă nu mai rezista să se lupte cu mine, pleca la birou, dar uneori avea și acolo program de rock-progresiv mai ales când concerta Experimental Quintet la Filarmonică Tot ce mă liniștește e că în ultimii ani de viață ne-am împrietenit (ne-am maturizat amândoi brusc, atunci când am fost în situația de a avea grijă unul de celălalt) Și oricât am fost de lovit de moartea sa, m-a calmat gândul că a trecut dincolo în împăcare cu toată familia și prietenii. Intrase în comă de două ori. El ne-a spus liniștit că a treia oară nu-și mai revine (a treia oară a fost după doi ani, la Oradea. Noi speram ca a treia oară să nu mai vină, dar n-am fi suportat nici să-l știm ca pe o jucărie stricată cu atacuri de astm tot mai violente).