Victor Potra

Îmi cer scuze că vă răspund într-un singur com, criza de timp, am weekendul dat... :)

D-le Gorun, să sperăm că cei care chiar sunt vizați de scrierile mele, nu au ajuns imuni și la enervare. Din ce văd eu, orgoliul le este înfloritor, astea sunt semne bune, înseamnă că sunt șanse să se oftice și să reacționeze, dacă reușesc să public câte ceva :))

Firica, stai să vezi continuarea, \"Politicienii contraatacă\". E trilogie grea, cu re-make-uri multe. Cred totuși că episodul \"Întoarcerea Rebelului\" îți va stârni vehemența la maxim... Tu între timp ai putea să lucrezi la scenariile pentru episoadele 1 - 3, \"Amenințarea SRI-ului\", \"Atacul minerilor\" și \"Răzbunarea marinarului\". Glorie și bani, Firica, îți dai seama ce ne așteaptă?

Noemi, să sperăm că publicul larg va fi de aceeași părere cu tine și că va dori să plătească biletul la concert, constând în abrupta relocare a unui număr k de sinapse către gânduri subversive de genul \"de ce așa și nu altfel?\"
De acord cu lutheranizarea, dar blana nu e mioritică, că încă nu l-am auzit pe Becali spunând \"Iar la cap să-mi pui / Fluieraș de fag, / Plătește cu drag! / Fluieraș de os, / Votează duios!

Florian Abel, ratasem comentariul tău, mulțumesc pentru intervenție, dar nu trebuie să iei nimic în serios din ce spune despre sine Anghel, e pură ficțiune.

Mulțumesc tuturor.

Traian, tot ce pot să sper și să fac, este să realizez o \"estetică a urâtului\" care însă să ajungă și până la omul de rând, care a ajuns să mai cumpere carte rareori. Sunt nuvelele underground, gen \"Plămâni\" și \"La curve\" - care descriu realitatea așa cum ne izbim de ea. Lucruri despre care mulți au auzit, prea puțini au scris. Este seria de pseudo-eseuri (mai aproape de pamflet) \"Criza de rebeli în România\", și ele scrise într-un limbaj fără pretenții, care, de asemenea, sper că au o șansă de receptare largă și cu revolta comună, pe care oamenii obișnuiți o abandonează după cinci minute, pentru că au impresia că nu e nimic de făcut. Și mai este seria \"Noul totalitarism creștin\", în care încerc să demontez, cu mijloace tot apropiate de pamflet, un mecanism de \"cumințire\" aplicat pe scară largă în România.
Naiba știe ce-o să iasă din toată povestea asta, dar mă simt dator să încerc...

Jorz, precum bine știi, \"zece minus\" e mult mai mobilizator decât \"zece plus\", e diferența între \"nec plus ultra, culcă-te\" și \"bagă mare, scrie\". Mulțumesc :)
Pe de altă parte, să-ți spun o tărășenie amuzantă. Chiar mă puneam în situația în care, Doamne ferește, reușeșc vreodată să fac suficient deranj încât să fiu băgat în seamă, și mi se aplică tratamentul \"nu poți să-l înfrângi, cumpără-l!\" Oare ce aș face? Am răsuflat ușurat dându-mi seama că am deja funcția de responsabilitate maximă pe care mi-o pot asuma, aceea de tată, și că e nerecuzabilă, și că mi-e prea lene să câștig mai mult decât am, și culmea, nici nu prea ne trebuie! :)
Se va vedea dacă îți mai arde să fii rebel, dacă cumva ce visez eu nu e pură utopie, și ieșind cu anume scrieri și atitudine în public, mă voi trezi storcit, iar vocile asemenea lui Anghel, de aici, vor deveni un cor asurzitor. Asta ar fi o situație interesantă, nu crezi? Cu premise clare de a opta pentru \"rebelitate\" sau cumințenie... :)
Zău că mă frige să ne hârâim la o palincă, cu o masă de brad negeluit între noi...

Iartă-mă că îți răspund cu întârziere. Aseară, văzusem comul tău, dar a venit dictatorul necondiționat al existenței mele și a cerut o poveste. Inspirat de ceea ce mi-ai scris, am început o poveste nouă: \"Omul care nu știa să spună povești\". Lui Cozmin i-a plăcut începutul, așa că îți transmit mulțumirile lui :)
E povestea omului aflat în căutarea imaginației pierdute. Dacă \"ne\" iese bine (colaborăm la curgerea poveștii :)) poate o s-o publicăm pe agonia. Cozmin m-a întrebat de unde mi-a venit ideea, i-am spus că de la o \"fată\" care mi-a scris ceva pe site-ul pe care public eu, \"cum o cheamă?\", \"elian\", \"ce nume tare, putem să-i dedicăm povestea după ce o publici?\" m-a întrebat în calitatea-i de coautor.
Ia spune, Elian, putem? :)

De acord cu dumneavoastră că disputele acestea ar trebui, poate, duse într-un alt cadru. Dar pentru ca ele să aibă efect, trebuie ca adevărul să fie spus clar și răspicat! Câtă presiune a trebuit să fie pusă, și cât timp, pe succesivele guverne românești pentru ca problema copiilor instituționalizați să sufere îmbunătățiri semnificative, în România? Cum ar fi arătat orfelinatele române azi, dacă, imediat după revoluție, nu era difuzat în toată lumea filmul acela cutremurător despre copiii condamnați la exterminare? Un film care a făcut un mare rău \"imaginii României\", și un mare bine copiilor de peste zece ani, care au neșansa de a ajunge în asemenea așezăminte. Cel puțin ghinionul de a fi orfani nu mai este echivalent cu o condamnare la temniță grea!
Sunt sensibil la problematica imaginii țării noastre, și argumentele vi le pot da într-o discuție privată. Unul dintre personajele admirate de mine este Nicolae Titulescu, care știți ce a făcut pentru această țară, în perioada interbelică. În condițiile unei mizerii politicianiste, care, până la urmă, a dus la demiterea sa! Dar a realizat aceasta fără a ascunde nimic din realitatea internă, acest lucru, de altfel, i-ar fi distrus credibilitatea... Luptând, în interiorul țării, cu condeiul, până la epuizare. Plecând în exil, când libertatea de expresie i-a fost pusă în primejdie. Ar fi putut să aibă aici o viață liniștită, era înstărit, din activitatea sa ca avocat. A preferat exilul tăcerii.
Vă respect experiența. Ce vreți să spuneți e că prea fac definitorie această situație (a fetiței) pentru România, care are și părți minunate, de scos în evidență. Și că și occidentul are cazurile lui dramatice, dar pe care nu se bate atâta monedă. Da, dar diferența esențială este că acolo acest lucru este recunoscut ca problemă, că dezbaterile și recomandările grupurilor de lucru sunt luate în serios, că civismul oamenilor de afaceri permite inițiative cum ar fi un adapost de femei, care nu trebuie suportat integral de către stat, nu neapărat... Noi mai avem mult până acolo, dar nu vom ajunge dacă nu începem să pășim, cum putem, chiar nesigur...
Sper că am făcut mai clară intenționalitatea demersului meu, care nu este grevată de indiferență la adresa problematicii imaginii țării care mă definește și pe mine, în egală măsură, ca imagine. Doar sunt român...

Doamnă Adriana Lisandru, aș fi încâncat să-mi spuneți Victor, și dumneavoastră, și turma de lei străvezii :)
Din două motive postez asemenea scrieri pe agonia.
În primul rând, pentru că supun tot ceea ce scriu, mai întâi furcilor caudine ale celor pe care îi știu asemănători cu mine, cel puțin ca presupoziție a apetenței către cultură. E un instrument de control valoros: aici toate părerile sunt avizate, chiar dacă uneori pot fi răuvoitoare. Nu doar că nu mă consider infailibil, dar din punct de vedere \"scris\" sunt un \"puști\". M-am reapucat doar de trei luni, la modul serios, de adordarea acestei modalități de exprimare.
În al doilea rând, presupunând că aș dori să mă fac auzit, nu cred că un asemenea obictiv poate fi atins de unul singur. Nu și dacă obiectivul este altul decât o efemeră celebritate mediatică... Nu poți schimba de unul singur nici măcar intrarea de la scara blocului...
Și apoi, care ar fi spațiul în care aș putea spune ceva, și să fiu \"într-adevăr, auzit, deci eficient?\" Poate o să public la un moment dat ceva, când se vor aduna destule texte \"tocate mărunt\" prin acest benefic malaxor care este comunitatea agonică. Dar până atunci nu știu un alt spațiu, în care aș putea produce și dezbateri, nu doar un supliment de gălăgie, în urechile deja surde de atâta agresare ale societății românești...

De ce este acest text de pus la recomandate:
1. este atât de modern încât induce nostalgia. Folosește intensiv fotografia artistică, dar o face la modul răsfoirii albumului perfect, aflat în interior.
2. rar am văzut două personaje credibile conturate mai sintetic. Replicile sunt de așa natură încât te invită să le pui o istorie în spate. Totuși bine structurate, te duc în câteva direcții clar definite. Ca și cum autorul ar fi găsit rețeta sublimării: se pune un recipient ideatic în fața cititorului, pe care acesta îl umple singur, cu toate gândurile compatibile.
3. deși este în primul rând un poem de dragoste, este un poem dramatic prin excelență. Vă voi rezuma la un singur citat: \"de ce?\" și apoi urmează pozele cu Livia, și apoi \"doar atunci zâmbești?\" și apoi, ceea ce mie îmi place să numesc \"fotografia speranță\" [deja am dat nume fotografiilor tale :))] Acesta este momentul în care nu mai pot să-mi ascund adevărul, în care simt cuțitul trăirii lui \"ar fi fost să fie\" răsucindu-se adânc în ochiul interior, când plâng că am rămas singur și mă umplu de exaltare că nu sunt singur, când poezia ta cântă la mine cu o virtuozitate pe care nu știam că o merit...

O poezie care știe să cânte la sufletul tău ca la un instrument - și nu contează dacă ești dezacordat, te acordează ea - e o scriere recomandabilă oricărui cititor care vrea să se opereze de urât, fie și numai pentru o zi...

O demostrație elegantă, asupra unui lucru simplu, până la urmă: \"Lăsați oamenii să gândească și să se exprime liber\"
Știți, extremismul este până la urmă refuzul dialogului... Eu am încercat de cel puțin trei ori să intru în dialog cu cel care mă acuză de extremism, pe coordonate diverse. Eu am impresia că am primit de fiecare dată aceeași tiradă, construită pe o frază ruptă din context.
Fac aceste precizări, pentru că extremismul este exact acela care nu lasă oamenii să gândească și să se exprime liber...

De scris scriu serios doar de trei luni. Mulțumesc pentru aprecieri. Ce este publicat pe agonia relevă, inclusiv ca dată, când au fost scrise textele. E drept că am hotărât că voi scrie acum zece ani, timp în care am \"dospit\" :)
Nu am colaborări la ziare sau reviste, în afara agoniei, încă nu am găsit o relație care să nu ceară compromisuri asupra conținutului și formei scriiturii. Nici nu am căutat, dacă aveți vreo sugestie... mulțumesc.

Cât despre al doilea comentariu al dumneavoastră, cred că se încadrează la problematica \"cum îl faci pe surd să audă\", mai ales când nu vrea... Am spus deja de prea multe ori că este vorba de o metaforă care relevă o stare de spirit... Voi trata acuzația de extremism într-un com separat. Mulțumesc pentru mintea deschisă cu care ați venit asupra acestui text...

Cu o moarte toți suntem datori, dar ce facem cu viața care ne desparte de acel moment? Radiografia dvs. este corectă. Polarizările din societatea românească sunt strigătoare la cer. Iar șansele de a apărea ca un măscărici, la știri, sunt mult mai mari decât acelea, infime, de a genera o schimbare.

Dar o viață e valoroasă când încerci să o trăiești conform credinței tale intime, în consonanță cu convingerile tale. Deci, apreciind ironia amară a îndemnului, vă spun că întenționez \"să crap\" cât mai zgomotos posibil :) Măcar atât să știu că am făcut: n-o să-i las să le tihnească...

1. Cred în discursuri echilibrate, care știu să privească toate fețele unei probleme.
2. Cred în dezbaterea relaxată, centrată pe idei și pe soluții.
3. Cred că abordarea de mai sus este total ineficientă în România, până nu sunt îndeplinite câteva condiții de receptivitate.

În acest moment nu mai au importanță decât problemele care au în spate un număr semnificativ: de oameni (potențiali votanți), sau de bani. În acest joc al numerelor, intelectualii moderați primesc pedeapsa supremă: ignorarea totală. Nu are importanță ce spun (din punct de vedere social), vorbesc în pustie.
Pentru ca tu, și cei asemenea ție, să ajungă să susțină \"O dezbatere care să propună soluții\", care să nu fie o farsă, trebuie să existe o voce (sau un cor), susținută de un număr semnificativ. Pur și simplu pentru a pune problema, în termeni reali.

O dată ce ascunderea sub preș a problemei (oricare ar fi ea), va deveni imposibilă, o dată ce clasele conducătoare acceptă dialogul real, nu mimat, atunci vine momentul ca oamenii ca mine să se retragă, lăsând locul oamenilor ca tine.

Există două diferențe majore între mine și un jurnalist: nu am presiunea noutății continue, și nu sunt plătit pentru ce scriu. Acestea sunt premisele care îmi permit să spun că una dintre motivațiile mele, este de vă pune pe voi, intelectualii autentici, cu un bagaj de cunoștințe incomparabil mai vast decât al meu, în \"pole position\" pentru găsirea de soluții.

Deci nu este vorba despre înlocuirea politicienilor cu intelectuali, ci despre crearea unui statut al vocii inteligente, a unei situații până la urmă normale, în care cultura și educația nu mai sunt văzute ca un lux, ca o decorațiune de care ne putem lipsi.

Pentru ca unul ca tine să poată vorbi în șoaptă și să fie ascultat, unul ca mine trebuie, mai întâi, să le scoată dopurile din urechi.

Notă: în contextul de mai sus, \"națiune educată\" se referă la națiunile care știu cum să reacționeze când cei numiți pentru a conduce încep să-și bată joc.

Da, sunt convins că oricine pune un copil să aleagă între pâine și carte, este un torționar.

Faptul că ea nu știe, și ei nu vor recunoaște, e miza textului. Strigarea unui adevăr!

Nu pot să împușc pe nimeni, pentru că singura noastră șansă e dialogul. Asta nu mă împiedică să doresc curățenia.

Aveți și dumneavoastră o instituție de sesizat?

... un subiect foarte bun :) Trecusem peste... dar, da! Acolo e un loc de săpat.
Mulțumesc :)

... din cauza mea :)) Vă multumesc pentru toleranța de care ați dat dovadă, găzduind acest dialog, chiar dacă uneori a degenerat în monologuri paralele.
Este instructiv să clarificăm pozițiile, reacțiile și argumente pentru cultura și educația copiilor noștri.
Mulțumesc.

... am creierul și o tastatură :) Ei, știi și tu asta, dar \"chil out\" merge și ca îndemn de la mine căte tine... Recitește textul, și vezi un lucru simplu: nu pot să fiu doct și răbdător, cei cărora le iau partea nu au timp... Crezi că poți să-i spui unui copil, ai răbdare doi trei ani, și pe urmă o să ai cărțile pe care nu le-ai putut avea când ți-au trebuit?...
Cu fiecare lună trecută, sunt mii care renunță la învățătură. Eu am doar urgența unui ceas care ticăie, împotriva noastră, a celor care prețuim gândirea...

... cu respect, vă mulțumesc pentru intervenție. Dar discursul domnului Anghel Pop este ilicit, relativ la acest text, cel puțin.
Este extrem de simplu, e o regulă totalitară, până la urmă: preopinentul trebuie combătut cu orice mijloace. Domnul Pop nu are nici un scrupul să-mi pună în gură lucruri pe care nu le-am spus. Singurul mod în care poate fi stopată o astfel de grafomanie este refuzul falsului. Vă rog să nu marșați la această tehnologie de a țipa foarte tare, fără a avea nimic de spus. A o combate, în ideile propuse de el, înseamnă a o accepta. Pentru că, fără nici o legătură cu ceea ce am avut eu de spus, dl. Pop strecoară propria sa ideologie.

Să nu uităm, până la urmă, cine e de o parte și de alta a baricadei: politicieni bătându-se cu pumnii în piept la televizor, cu mașini vile și deplasări, pe de o parte, și copii cu ochi flămânzi, râvnind după o prăjitură sau după o carte. Aceștia sunt termenii ecuației pe care nu vrea să o vadă dl. Pop.

Drumul spre iad e pavat cu mijloace, care devin scopuri în sine. Dacă vom porni, nu se știe cine, încă, pe un drum către ceva care ar trebui să se numească \"Un copil, o carte\", pericolul este să uităm către ce am plecat. Dar măcar atât putem face, vorba ta, să ne amintim că \"nu ne-am tâmpit\" :))

Din păcate, Anghel dragă, faci exact ce am zis în primul comentariu adresat ție: demagogie bazată pe ideea că \"repetiția în exces ține loc de adevăr\"... Continui același discurs, ideatic vorbind iei cu copy și paste comurile anterioare, fără să ții deloc cont de răspunsurile mele sau ale celorlalți. E centrare completă pe ego. Și, paradoxal, ai același tip de demagogie care ne scârbește la politicienii noștri de azi. O ții puia-gaia cu violența și Ghandi, când am relevat îndeajuns că revolta e în primul rând culturală. Ai fi în stare să ne vezi pe toți robi, doar pentru a putea să te auzi pe tine. Singur...

Am să-ți aplic singurul tratament meritat, sper că și curativ: AM SÃ TE TAC! Vorbește liniștit, pentru mine ești inexistent, din punct de vedere spiritual îți întorc spatele, chiar acum.
De asemenea, îi rog pe cei care țin la posibila valoare a unei dispute culturale, să încerce aceeași metodă. Ești bun de tăcut. Cu regret o spun, mi-e teamă că ai probleme psihice mari, ar trebui să vezi un psihiatru. Îți servesc această afirmație intenționat, aș fi încântat să trebuiască să o demonstrez într-un cadru organizat... :)

Am de scris, am un copil de crescut, vreau să generez o inițativă prin care copiii nevoiași să primească cărți... Viața mea e plină, și, pe alocuri, frumoasă... Nu te doare să fii singur? Cu adevărat singur, adică să te uiți în oglindă și să vezi peretele din spatele tău?
Uite, îți dau o bucurie, să te joci cu ea: ești unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care i-am cunoscut. Nu vrei să încerci și un pic de bunătate?

Textul de mai sus poate fi acuzat de multe: de patetism, de exaltare, de naivitate, chiar de lipsă de echilibru și de miză pe furie, pe emoțional. Dar nu are nici o picătură de violență.
Cu excepția unei exprimări, notabile: \"I-aș împușca, dacă aș putea. Nu pot.\" Contextul este acela al pedepsei pentru torționari, cu referire clară la Goma, \"Gherla\". Cu soluția \"să nu-i tac!\"
Pot să mărturisesc, acum, că am ezitat îndelung în a lăsa această expresie. Pentru cei ca tine am lăsat-o, Anghel! Pentru plăcerea de a-ți răspunde, acum. Nu pot să-i împușc, nici măcar pe cei care ar fi dovediți vinovați, nu pentru că nu am puterea, mitralierele sau dreptul, ci pentru că pe urmă se dezlănțuie Iadul, pe care l-ai descris cu atât talent... Într-adevăr, istoria omenirii este plină de orori făcute în numele binelui. Dar eu nu spun că am rețeta binelui. Ci doar că nu mai trebuie să îndurăm în tăcere, precum niște animale! Să rostim clar, răspicat, în toate formele pe care le avem la îndemână, că nu mai acceptăm bătaia de joc. Toți ceilalți cititori au înțeles. Pentru că au vrut să înțeleagă...
Ce pot eu să fac cu tine, Anghel Pop, cel care nu vrei nimic decât multiplicarea ego-ului tău?... Da, știu! Pot să te folosesc ca exercițiu pentru reaua voință dusă la extrem, pentru când voi ieși cu aceste idei într-un spațiu public mai larg. Sigur voi fi confruntat, la o scară mai mare, cu aceeași perversitate, care ia o frază din context și o plimbă în gură isteric, construind din ea un discurs plin de truisme, repetând același lucru până la saturație, mizând pe o regulă a mass mediei moderne, aceea că repetiția în exces ține loc de adevăr...
Sunt avertizat asupra acestui pericol, acum, și îți mulțumesc că ai acționat ca un cobai standard, strict pavlovian, reeditând discursul din finalul disputei noastre de la textul lui Gorun.
Nu mai am nici o îndoială, acum, că tu ai fost în spatele textelor semnate Irina Vendis. Faptul că ai șters toate acele texte, relevă răutatea endemică pe care ți-o atribuiam. Ești o creatură, Anghel, pentru că ești centrat exclusiv pe egoul tău, ceea ce te face să folosești oamenii ca obiecte, când ei ar trebui considerați întotdeauna scop în sine. Un om adevărat nu ar dezumaniza și nu ar controla pe nimeni până la falsificarea identității. Modul cum ai controlat-o pe Irina, care este o persoană reală, este la limita penalului, este foarte probabil să îi fi produs traume psihice. Îți promit că am s-o caut, să văd cu ochii mei ce ai făcut din ea. Acestea, fie spuse despre motivațiile tale, și despre ipocrizia nesfârșită din spatele discursului tău despre protejarea democrației.
Revin la finalul comului tău: \"În orice rebel se ascunde un mic dictator\". Îi opun, simplu, finalul textului meu: \"... rebelii sunt câinii de pază ai unei societăți, cei care spun lucrurilor pe nume, cei care au hotărât că nimic din ceea ce ar putea pierde nu merită compromisul tăcerii\"
Și adaug: în orice inteligență, oricât de strălucită, lipsa de morală moșește un diavol. Din partea celor ca tine, amoralii cinici, avem a ne teme de reeditarea experiențelor istorice pe care le-ai relatat...