Mântuitu\'

Gâză se scobea în nas gânditor. Rotunji o biluță din mucul extras și cu un bobârnac precis o expedie pe parbrizul Mercedesului parcat lângă trotuar. Dacă moșul nu iese în cinci minute trebuie să mă duc după el, se gândi posomorât. Ce ți-e și cu boșorogii ăștia… Ai fi zis că după un sfert de oră o să iasă cu pantalonii în vine și ochii bulbucați. Când colo, trecuse deja mai mult de-o oră. „Prima jumate, un bulion două sute, a doua, încă opt sute” îl vrăjise pe tătăiță la intrare. Gina era expertă, știa să-i facă să-și dea drumul după fix treiș’cinci de minute. Bărzăunele plătea o oră și putea deja să intre următoru’ Da’ stafiditu’ ăsta care intrase se pare că se ținea bine. O oră și un sfert e ceva… Oricum l-ar fi dat afară Gina dacă era vreo șpârlă. Probabil că marcase banu’ la ea. Trebuia să-l taxeze și el la ieșire. Babalâcii sunt mai generoși când sunt cu coaiele slobode, se simt în al nouălea cer. Problema era că Grasu’, arabu’ de avea casele de amanet pe lângă Obor, trecuse mai devreme și spusese că vine la patru. Nu vroia decât cu Gina, zicea că are cel mai frumos fund zămislit de Allah pe fața pământului. Când îl întâmpinase prima oară Gâză nu știa ce înseamnă „zămislit”, dar învățase de mult să nu pună întrebări cretine clienților. De Allah auzise, era un fel de Doamne-Doamne al ciuhabilor, și mai erau și turcaleții care aveau treabă cu el. Trăsese concluzia că „zămislit” înseamnă binecuvântat. Așa că atunci când Grasu’ ieșise fluturând din pantaloni peste curul de hipopotam, trăgându-și cu satisfacție coaiele-n sus cu lăboiul lui imens, Gâză se repezise să-i țină poarta, și apoi îi spusese binevoitor, cu speranța unui bacșiș de final: „Allah să te zămislească în toate cele, șefu’”. Arabul i-a trosnit instantaneu o carabă de zile mari peste ureche, de s-a proptit cu freza direct în tabla de pe gard. Bubuitura îi făcuse pe toți să țâșnească din camere ca din pușcă. Erau siguri că e razie… Lui Gâză îi venea și acum să râdă când își amintea: el cu nasul spart, plin de borș, Șuriu’ cu ochii holbați, gata să arunce șișul peste gardul vecinilor și să se agațe de mascați, fetele deja cu hainele în cap, să nu le filmeze, și vreo cinci clienți cu pantalonii în vine, țopăind prin curte. Când se lămurise treaba că-i alarmă falsă, vreo doi se cocoșiseră și ceruseră banii înapoi. Șuriu’, furios, i-a luat la înjurături și i-a băgat cu forța înapoi în camere. „Ați plătit să futeți, poftim, futeți! Dacă nu vă ține pula nu e vina mea!” Apoi s-a întors la Gâză, prăvălit pe trotuar, și la arabul furios. Grasu’, după ce-i cărase câteva picioare „câinelui necredincios” obosise, mai să facă infarct. Își ștergea șiroaiele de sudoare de pe fața roșie ca focul cu o batistă cât un cearșaf, înjurând încetișor. - Ce făcuși, Mântuitule? Cu ce l-ai supărat pe domnu’? se interesase prudent Șuriu’, rămânând la o distanță sigură de matahală. - I-am urat să zămislească, își aducea aminte Gâză că a mormăit atunci, smiorcăind din nasul plin de sânge.