Poezie
Realitatea, feroce
1 min lectură·
Mediu
Realitatea, feroce
mă mușcă de față
cu strigătul de durere
al tatălui meu
Mă doare, mă doare, mă doare,
plânge bărbatul
ce alina pe vremuri
copilul
Operație.
Operație, operație, operație!
Culoarele de spital mi se scurg în urechi
din vocea Tatălui
Șerpi!
Tezeu nevolnic,
mă sufocă…
„Atât de mizerie încât nu-ți venea …”
Nu-ți venea, nu-ți venea, nu-ți venea!
Neputință
Furie
Căință
Realitatea, feroce
cere o șpagă
„Ce faci dom’le, nu te organizezi?”
Trebuie să știi să dai
ca să ai voie
să trăiești
Alerg după îndurare
pe culoarele de spital,
Vreau să trăiesc!
Cui trebuie să dau?!
Aici… Bine… Mulțumesc…
„Luați-l pe Domnul!”
Mă ia…
Îl ia…
Îl ia pe tata…
Îl doare…
Eram plecat.
Realitatea, feroce
Râde
Ghiftuită de suferință
Pun ura la pachet
E drum lung!
002.011
0