Jurnale

La prima vedere ar putea părea un motiv serios de scris. Nu e însă un bun motiv pentru nici o acțiune. În fapt e cel mai bun motiv pentru a nu mai face nimic. Împlinești o vârstă

În așteptarea tremurată se așternea întunericul în straturi subțiri, între mine și noapte doar zidul de carne al pleoapei. Umbre fără ființe se strecoară câte una și fug, dincolo de zid nu

Am uitat numele tău așa cum am uitat primul răsărit. Te-am așezat însă, punct pe cercul mare numit, nu știu de ce, inimă. E atât de ascuțită inima asta a mea, îmi taie trupul sub coaste iar

Îmi dezlipesc secundele așa cum smulgeam cojile rănilor de pe genunchii copilăriei. Din carnea sângerie împung cu privirile îngeri muți. Oasele mele dezbrăcate de cămașa plictisită a

Þi-am înghițit frumusețea chipului așa cum fachirul își înghite săbiile, cu gâtul întins ca o săgeată otrăvită... Þi-am devorat numele așa cum jivina își mestecă prada la adăpostul

Mă chemi chiar și numele meu alungat Se întoarce la tine.

Mă doare chipul tău de piatră arsă te simt topindu-mi carnea, te simt făcându-ți casă în trupul meu de lacrimi. Te port cu mine ca pe-o dulce rană durerea ta alină și dezmiardă, cu

Îmbrăcată în cuvinte de sărbătoare mă pregătesc să le anunț moartea mea. Întâi exersez cu ușile dinspre curcubeu închise, privesc atentă la ploaia bătrână pe care va trebui s-o joc, urmez pas

Mi-am împletit o scară din propriul sânge, am sprijinit-o încet de privirea bătrână a lumii, am plecat încet fără să trezesc simțurile amețite ale nopții. M-am strecurat iute pe sub linia

Viața mea e și azi încălțată cu pantofii gri, primii ei pantofi cu toc, de 104 lei. Îmi zâmbește strâmb într-o poză reală clătinându-se pe tocuri, arătându-i fotografului, care semăna

De ce m-ai vândut mamă războiului? Acum mă digeră tranșeele... De ce-mi crește iarbă verde pe tâmple? unde mi-s zilele și nopțile unde-mi sunt mamă? Carnea pe mine de ce sângeră și ochii mei de

Trec lucrurile prin ele însele și cuvintele devin grele și de negândit... Vin anotimpurile tăcerilor întortocheate iar silabele sunt stătute ca iubirile de duminică după-amiaza.

Doi călugări stau pe podul unui râu: - Ce fericiți pot fi peștii! spune unul dintre ei privind lung în apa râului. - De unde știi? îl întrebă celălalt.Tu nu ești pește! - Dar nici tu nu ești eu!

O seară bătrână se așterne cuvintelor, fiecare silabă e un experiment nereușit, cuie, literele răstignesc vorbirea pe o limbă încă neinventată.

În cămara cu pereți de cerneală s-a spart o oglindă, picură în jur silabe sângerii, se ridică în aerul rece sunete ca aburii morții... Mă apasă cuvintele, mă înăbuș cu verbe! Ia-mă de

Au cazut fluturii... toți cred că sunt flori, de ce ești trist călcând cadavrele lor? ...ușa pe care tu ai intrat în mine scârțâie... Copii anemici împing cercuri portocalii. Hai să ucidem

Sunt clipe în care disperarea ta atinge culmile, când lacrimile nu-ți sunt primite și urletele ți se înneacă în gâtlej, când mâinile pe care le întinzi se încurcă printre umbre. Sunt

Iubite domnule profesor, îți scriu această epistolă pentru a-ți face cunoscute simpatiile și antipatiile mele. N-am cum să mă întorc în trecutul pe care mi-l cunoști prea bine,

Aproape de cel care ești, în vârful ideilor teama, gând cu gând mă uimește apropiindu-mă mie.