Liniște

În așteptarea tremurată se așternea întunericul în straturi subțiri, între mine și noapte doar zidul de carne al pleoapei. Umbre fără ființe se strecoară câte una și fug, dincolo de zid nu sunt decât o părere risipită printre degetele firii. În podul palmei ei, o clipă, mi-am odihnit coșmarele, apoi am pornit vinovat alungat de coarnele stelelor, un înger mi-a înșfăcat însă căderea și în locul aurei lui a rămas liniște. Tăcerea s-a cuibărit în toate sunetele, pe fiecare silabă clocește greu o liniște domestică. Ticăitul secundelor s-a cufundat încet în puful înnecăcios al păcatului. Sunetul pașilor mei nu-l mai aud, aș vrea să umblu pe cioburi de idei, să-mi aud tălpile sângerând să-mi simt urletul umplându-mi timpanele.