Poezie
Toamnă
1 min lectură·
Mediu
Toamnă
Nu văd în toamna asta-ncercănată
Decât motivul pentru-a fi ce sunt
Nu-mi place chipul ei bătrân de fată
Pierdută si găsită prea târziu,
Mi-e milă de-ntrebările ce zboară
Din glasuri bâlbâite de nagâți,
Simt în priviri o ceață seculară
Ce nu mă lasă frunzele să-nvăț.
Nu mi-amintesc decât de vremuri mute,
De visele plimbate pe sub plopi,
De raze sparte într-un mal de apă
Și văd în urmă-mi un rând lung de gropi
În care zac rânjind stupid secunde
Pe care le-am pierdut definitiv.
Să nu-mi arate toamna cum se moare
Mi-e silă de exemple și de vii
Care îți spun întruna că te doare
Când ești etern ca orice zeu deplin.
De unde-aduce toamna asta fumul
Ce-mi amețește gândul ca un drog
Sunt sclav în galben și pierdut e drumul
Pe care m-aș întoarce printre morți.
002.536
0