Film fara rugaminte

eu ma umplu de viata citind din voi, draga mea Andrea si voi care mai de care la spital si in celula.
Ce v-am facut, mama?
Nu cu mama, nu mai cere ajutor, iubito, esti deja poeta mare si te vei mai face daca o tii tot asa cu versuri ca cele de mai sus.

In ultima vreme, din punctul meu de vedere, legat de ceea ce scrii, esti alta... Mai profunda prin simplitatea textelor, mai adanca prin culoarea sentimentelor... Imi place si acest poem - trist ca o neimpartasire a trairilor, ca o neintelegere strecurata intre mintea ta si a lui, oricine ar fi el...

Oi fi eu poeta mare, dar in realitate sunt doar o copila speriata. Si da, cer ajutor, urlu dupa el, sper sa ma si auda cine ar trebui sa ma auda. Poezia asta e exact o neimpartasire a trairilor, un frust, o durere. Ma intreb ce s-a intamplat cu vechiul meu eu, acela care scria de durere cand era fericit si scria de fericire cand era la pamant. Atat de mult m-am legat de realitate? Sau am ajuns doar sa traiesc ceea ce scriam inainte?

Dragele mele, va multumesc. Comentariile voastre sunt intotdeauna un deliciu.:)

Cu drag,