Poezie
nimicul albastru
1 min lectură·
Mediu
a trecut atâta timp încât copacii s-au dus până în cer și s-au întors
să-i privească străzile pustii din iarba cu frunzele albe în tâmple
a trecut atâta vreme și mai veneau zile care creșteau de buruieni
pe lângă mine și nopți mai erau cu stele puse în alt zodiac
încât am avut o femeie am crescut câine am făcut casă numai
o fereastra am zidit-o cobora înspre un nimic albastru încuiat atât
de sălbatice erau durerile de rupeau o scândură din fiecare gard
dincolo era tăcere felină încuiată aruncasem gândul la o mie de ani
distanță nimic n-aducea înapoi un nimic încuiat
ca să aducă în casă lumina diluată cu muguri de brad sau rănită de-un asfințit
femeia
ce-am avut-o a deschis larg celelalte ferestre până la veneția sau până
la cel de-al nouălea nod gordian al trupului ei și sufletul
până la pielea goală
și s-a făcut lumină până la fereastra zidită care a coborât din perete
a lăsat câinele să sară înspre nimicuri avea agățat de scâncet o mângâiere
ca un scaiete
apoi luminată fereastra s-a urcat înapoi
și a rămas
001.013
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Pin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 184
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Pin. “nimicul albastru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-pin/poezie/14050281/nimicul-albastruComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.