Vasile Munteanu

\"Vasile, daca tu chiar crezi aberatiile pe care le-ai insirat aici, mi-e mila sincer de tine:

Ai citit cartea? Atunci de ce naibii vorbesti? Doar pentru ca ai un nivel care cica iti permite. Sa stii ca penibilitatea nu o rezolva nimic.\"



După cum văd, tu întrebi, tu răspunzi; dar nu mă miră - așa o fi \"noua cultură\". Dacă nici numărându-ți-se pe degete nu poți pricepe că discursul tău e format în întregime din erori logico-semantice pe cm liniar, nici pot avea pretenții de la o astfel de gândire (care se scuză prin \"Daca eu asa vreau sa sune fraza aia, fara pauze, e dreptul meu\".) să pricepă ceva și nici atât să-și recunoască acest tip de erori. Însă mă surprinde că nu sesizei că exprimări de genul: \"\"bazându-se pe forța pumnului și pe încrederea insuflată celorlalți, Reacher își dovedește încă o dată puterea\" sunt la limita dintre cultură și incultură.


cât despre referirile de prost gust pe care îți permiți să le faci vis-a-vis de mine sau de site, consideră această intervenție un ultim avertisment.


iar cu respectul tău - nu am ce face; ți-l poți păstra, probabil că ai o cantitate limitată.

orice cot, precum se știe,
are alt cot antiteză;
președintele, se pare,
e o fromă de sinteză.

politicianul de culoare
e fostul \"fără drept de vot\";
dar, cine iese președinte,
mo, sokeres - îl doare-n... cot

păi, Petre, ridicol este că, sub pretextul recenziei unei cărți ce - tematic și stilistic - mustește de \"modernitate\", reușești un lung șir de construcții sforăitoare, clișeistice, mostră de platitudine și dovadă crasă de gândire certată cu legile elementare ale logicii. Exemple:

- \"cărțile sale polițiste, care urmăresc de fiecare dată aventurile fostului ofițer american\"; ce ar fi trebuit să urmărească o carte polițistă? demonstrarea marii teoreme a lui fermat? \"de fiecare dată\"? ce bine, pentru că, dacă s-ar fi întâmplar cumva ca \"uneori, nu\", probabil că n-ar mai fi aparținut genului;
- \"reușind să îl țină pe cititor alert de la prima până la ultima pagină\"; platitudine clișeistică (a cărei sinceritate trebuie remarcată: cel puțin nu pretinde că ai la ce să te gândești după ce ajungi la ultima pagină);
- \"Descoperi o dată cu personajele secrete șocante, iar anumite scene impresionează prin cruzimea dusă până la extrem.\"; în primul rând, în prima propoziție, lipsesc virgule (virgule care, de altfel, lipsesc de-a lungul întregului text; dar voi ignora mai departe acest aspect, pentru a nu pretinde că sunt cârcotaș); în al doilea rând, dacă a impresiona ar fi avut valențe negative, azi, n-am mai fi vorbit despre \"impresionism\", ci despre \"cruzism\"; ba, nu-i așa, de o \"cruzime dusă la extrem\"; cum ar suna o cruzime relativă într-un roman polițist? ceva de genul: \"îl tăiase puțin\" sau \"îi tăiase unghiile\"?

Iar acesta este primul paragraf.

Următorul paragraf:

- \"bazându-se pe forța pumnului și pe încrederea insuflată celorlalți, Reacher își dovedește încă o dată puterea\"; (fără comentarii)
- \"reușind să rezolve problemele și să îi salveze pe cei din jurul său de o soartă mai rea decât moartea\"; (idem)
- \"Ai nevoie de o doză mare de cinism pentru a suporta imaginile adesea de o cruzime inimaginabilă\"; (idem)

- uite și o mostră aparținând autorului (posibil traducătorului): \"Au scos afară vreo duzină dintre noi. Probabil că aveam toți aceeași zi de naștere\"; eu am curajul să suțin că \"sigur nu aveau aceeași zi de naștere\"; tu ce crezi?


Și așa mai departe. Timpul și disponibilitatea mea sunt limitate.

Se poate scrie despre orice (ai demonstrat asta în nenumărate ocazii), dar, atunci când este scris \"oricum\" (de această dată, te-ai autodepășit), concluzia este una singură: Atelier.

nu poți îmbrățișa ce se pierde, iar ceea ce se câștigă adeseori e numai răgazul dintre Bine ai venit și Rămas bun.

răni oblojite cu anotimpuri.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

cum spuneam, eu sunt treaz de ceva vreme; poate lipsa de somn să-mi joace feste; îmi arîți și mie, te rog, care text al meu e încadrat la umoristice? nu de alta, să-l mănânc...:)

Ion tot de un scriitor de Diviză rămâne.

Laurențiu, după cum mărturiseam și-n text, deși nu mai beau de-o vreme, deci posibil trezia să fie cauza, n-am înțeles mai nimic din afirmațiile tale; adică, de înțeles am înțeles eu câte ceva, dar nu știu ce legătură are cu textul; pentru că, da, textul este sec, dar așa și trebuia să fie, pentru că nu are nimic de-a face cu epigrama; a, că maestrul Diviza a ales să mă zgândăre puțin și eu am acceptat să mă prind în jocul său, e cu totul altceva, dar nu era cazul să crezi că textul ăsta este o invitație la epigramă sau la replici de genul; și, uite, îți dau dreptate din nou, aia cu \"vasile cel vesel\", da, era mai \"neagră\" ca asta, pentru că, așa cum reiese din subtitlul ei (\"boucarnier\") făcea trimitere, printre altele, la Jolly Roger (Roger cel Vesel).

în concluzie, ești prea serios pentru un scriitor \"cu poantă\" :).


mulțumesc, oricum, de lectură și semn.

Ioane, tu mă faci de râs,
de ce te-ncurci? iei la bucată?
la câți pe lume-s hedoniști,
ascultă sfatul: ia-o toată.

ia, privește înc-o dată,
că era deja stricată;
și la a ta experiență
mă înclin cu deferență.

NATO_L - MATOL... e tot un drac
de intri-n ea ca într-un tanc;
și, dacă ai pe steag steluțe,
când nu ia foc, trage-i pălmuțe!

zice-o vorbă: de te mâncă
undeva și n-ai idee,
nu te scărpina de încă
nu ai pus în broasc-o cheie.

tu, Ivane, văd ce-ai vrea,
cum ai căpătat o stea
de tanchist: dintr-o ghiulea,
vrei să-ți lași vecina grea.

că-i frumoasă despre limbă
eu știam că e - și dulce;
dar cu-așa vecin vecina
mării doamne se va duce

întotdeauna, o vecină
zeamă de varză-n beciuri are;
dar mult mai bne se conservă
un băutor pătruns de... sare.

onorat, Adrian, de răgazul lecturii și al semnului.

de unde? din lectură, Adrian, desigur.

tu nu o lua pe cărăruie
mânat de steaua ta gălbuie;
să nu te prăbușești în zotcă
mistic pătruns de-atâta votcă.

uneori, cerul \"este simțit\" atât de greu, încât răsăritul ne-ar putea contorsiona trupul, iar culoarea specifică unei astfel de dimineți reprezintă un alter-ego al privirii (interior vs exterior).


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

când davai stakan di votka
i davai stakan di romka,
ai grijă, când te repezi,
să nu vezi doar stele verzi.

să explorezi o femeie (ținut niciodată suficient cunoscut) cu obsesia (orbirea?) căutătorului de aur (a ceritudinii palpabile, în cazul de față - vezi finalul - carnale).

într-un astfel de ținut, visurile adolescentine au devenit ceva retrograd, iar emoția specifică unei astfel de vârste și unor astfel de conjuncturi este percepută ca ridicolă, infantilă, recurgându-se la disimulare, la camuflarea vechilor porniri.

instinctul e anchilozat (glumind vis-a-vis de compararea autorului cu \"mașina de spălat\" - nu trece nici cu calgon), lungii ani de reprimare anulându-i reacțiile.

peste toate, cu talent inserată (așa cum stă bine unui autor căruia prezentul nu îi este indiferent, dar care nu face din asta o precoupare principală), critica unei societăți pentru care minciuna a dobândit valențele sacrificialului (\"să-ți spun că am învățat să prind pești cu sulița/ să jupoi un berbec fără prea multe gesturi\")

salvarea (sugerată prin folosirea condițional-optativului: \"aș putea să înfloresc aventurile mele\") stă în simplitate, în natural și naturalețe.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu