Vasile Munteanu

poate nici viața nu este altceva, Florian, decât o capsulă (spațială) în drum spre o altă dimensiune; a trăi nu a fost niciodată confortabil, dar, îți dau dreptate, parcă nu a fost niciodată mai sufocant decât în prezent.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

nu putea fi \"chimic\", Ottilia, acela constituia \"arma\" contabilului; lemnul sugera (și el) numai o reîntoarcere la elementele primare; nu, nu este vorba despre protejare, ci despre \"consumarea\" acelor elemente încă neintegrate în \"turma cuvintelor\", a \"ceea ce s-a spus\"; iar guma truda rescrierii, a căutării formei potrivite; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

ai surprins bine intenția mea, Alex; în mare, aceasta este ideea: într-o decadă a prefixărilor \"post\", pentru scriitorului contemporan vocabularul netehnicizat seamănă cu o armă de vânătoare arhaică; funcția lui nu se mai cere împlinită prin vitalism (prin \"vânarea\" exemplarelor etalon - desigur, literare - ale turmei), ci s-a transformat într-o pândă a cuvintelor și a temelor, a urmăririi cu cerbicie a acelora izolate de turmă, întârziate sau chiar infirme; în cazul acesta, ce îl salvează? știu și eu..., cumva încrederea copilărească a faptului că... \"urma scapă turma\".


mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și semnul despre; desigur, și pentru.

micro și macrodimensiune; desigur, la scară universală, nu există nici sus, nici jos; mai ales în absența unui punct de reper sau a unui sistem de referință; prin urmare, tipul acesta de dezrădăcinare nici măcar dezrădăcinare nu este; pentru că este echivalentul arderii; care și aceasta, la rândul ei, poate fi de două tipuri: interioară și exterioară... șamd...

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

poate nu tocmai eu ar trebui să spun acest lucru (având în vedere că am recomandat grupajul trimis la Tg Jiu): sunt mai reușite decât celelalte (chiar dacă unele poante se repetă în mod inevitabil); de exemplu, grupajul acesta mi-a amintit foarte mult de Păstorel, ceea ce nu știu dacă nu este și de rău, dar de bine este sigur.


și aici,
Vasile Munteanu

eu cred că noi ne trezim (prea) târziu; în orice caz, prea târziur pentru a mai emite pretenția strălucirii; când mergi prea mult timp pe la umbră, te subțiezi, de lungești, te agăți de orice îți iese în cale; sau te învârtoșezi și te lățești; mai exact, pierdem ceea ce numai copiii, florile și înaripatele au: diafanul.


mereu aici,
Vasile Munteanu

e și acesta unul dintre neînțelesuri, Șerban, al lutului care devine trup; este adevărat, în unele perioade ale anului, apa lipsește, dar ritualul se cere înfăptuit; nu putem reproșa acest lucru practicanților; să iertăm, căci a trăi înseamnă pândă; ai dreptate, căutarea, a pleca nu conferă certitudinea aflării, după cum nici a rămâne nu înseamnă a cunoaște; dar dacă Ceva s-a transmis prin timp astfel, înseamnă că astfel Ceva este Viu.


mulțumesc, Șerban, pentru prezență.

deși imaginile sunt reușite, chiar și în ciuda faptului că există coerență ideatică la nivel intuitiv și vizual, îmi permit să spun că ele nu îmi imprimă acea viziune din care să pot conferi titlului caracter de necesitate, de concluzie categorică; de exemplu, nici unul dintre planuri (nici socialul, nici artisticul, nici istoricul, nici modernismul, nici tradiționalismul) nu m-au convins că sunt în prezența \"Civilizației\" (a Perfecțiunii); dimpotrivă, concluzia pe care eu o trag din aceste imagini este aceea că mă găsesc în prezența unui compromis între libertate și securitate, între ce-mi doresc și ce îmi este permis; caz în care, ducând raționamentul până la capăt, nu înseamnă că pot extrage de aici CUM îmi doresc să fiu, ci îmi doresc SÃ FIU; e mai degrabă un instinct de conservare decât un ideal; dar poate că acest lucru ai vrut să exprimi...


un vizitator,
Vasile Munteanu

domnule Popovici: în primul rând, știu că ce spun este evident, dar perspectiva ontologică nu este totuna cu perspectiva epistemologică; prin urmare, a găsi nu este echivalentul lui a cunoaște; în al doilea rând, nerezolvatul nu incită la fel de mult ca nerezolvabilul; haideți să nu omorâm Misterul de dragul hipercorectitudinii logicii gramaticale; pentru că dacă legile despre cum vorbim sunt simple convenții ale comunicării, perisabile de la o generație la alta, cu legile matematicii se pare că lucrurile stau cu totul altfel.

și precizarea că departe de mine gândul de a interpreta punctul dv de vedere ca pe o agresiune \"cu parul\" (ideatic); am spus numai că doresc să văd care sunt argumentele, pentru că nu am exclus posibilitatea de a avea dreptate; cum, de asemenea, e foarte bine că există diversitate de opinii; după cum spune o formulă deja consacrată: diferența calitativă dintre indivizi duce la evoluția speciei.


cu mulțumiri pentru opinie,
Vasile Munteanu

de ce-am ajuns să privesc umorul negru ca pe straiul îndoliat:

când a ieșit Băsescu (fatalitate, nume predestinat, un escu, adică) președinte întâia oară, am comentat negativ \"fenomenul\" (chiar am scris ceva cu temă socială); fie am fost privit ca unul care face opinie separată cu orice chip (e drept că și atitudinea mea încurajează o astfel de clasificare), fie ignorat; ce însemna cuvântul meu în fața susținerii unui Pleșu, Liiceanu, Dinescu, Alianța Civică et comp; din câte îmi amintesc, inclusiv \"elita\" acetui site a susținut specimenul, pardon, fenomenul; faptul că acest lucru s-a repetat (mă refer la realegere; susținerea nu s-a repetat, dar se pare că ecoul ei nu s-a stins) a ucis în mine orice scânteie de speranță că acest popor mai are viitor; măcar turnător, neturnător, Dinescu și-a cerut scuze public, ba chiar a încercat să ia atitudine (poetul din el n-a murit definitiv); dar cum șantajul este argumentul suprem în \"democrația originală\", a fost readus repede cu picioarele pe pământ; în schimb, ce mi se pare absolut inacceptabil este faptul că toți lătrătorii de doctrine mai mult sau mai puțin filozofice (probabil la fel de șantajabili), toate luminatele minți cu pretenție de formatori de opinie și-au vârât tărtăcuțele de struț în nisipul complacerii și al siguranței date de tăcere; caz în care, în comă fiind, numai Dumnezeu sau șocurile electrice (mă refer la energia maselor care populează această colonie economică, România) ne mai ajută; să credem că nici Dumnezeu n-a murit și nici bateriile nu sunt moarte; deși, cum spuneam, eu nu mai sper; de aceea nu m-am (mai) putut amuza.

îmi cer scuze că am redat aici sumar opinia mea despre; mi se pare lipsit de finalitate să mă angrenez în scrieri cu astfel de temă (măcar tu ai har); în plus, mi-ar fi lehamite să polemizez cu inteligențele pătrunse de convingeri politice.

deși nu sunt un cunoscător, subscriu părerii generale că prima nu se ridică la nivelul celorlalte; în special, poanta (primele două versuri fiind extrem de reușite și de aplicate).

părerii exprimate de Anni-Lorei; m-aș fi amuzat, dar cică ar fi devenit un lux... pe care nu ni-l mai permitem; oricum (ca să nu mă abat de la paru problemei), am auzit că nepăruitul guvern (încă nepăruit și încă guvern) ar avea o idee pentru ieșirea din criză: hârtia igienică second hand (verso) și third hand (în dungă)...

ca de la Ma es tru la Mar ga retă, sau de la Munte (kogaion) la o Mătrăgună (purtătoarea perfidului nume de Femeie Frumoasă, Bella Dona): dacă merită, mătrăgunează-l; este deopotrivă și... general-uman.

și eu. cu reciprocitate, adică.

d-ră/d-nă Constanța: judecând sub raportul condițional-optativului (las la alegerea dv care numitor, care numărător), da, ar merge; numai că eu nu mă feresc de negarea negației; din simplul motiv că (dpdv logico-matematic) are valoare de afirmație (știți dv, - cu - = +), ceea ce vine să contrazică, de exemplu, afirmația domnului Popovici, că se poate renunța la ceva din prima strofă.

iată cum (intuitiv sau analitic) negarea \"Celor 7 fecioare\" (Pleiade), în realitate, reprezintă echivalentul afirmării a 7 femei; raționamentul este simplu: nimic nu se poate nega sub raportul Ființei; negând ceva, afirmăm contrariul (un ateu, de exemplu, este tot un mistic: el crede că D-zeu nu există)


bine, raționamentul acesta, după cum observați, este valabil dacă am spune astfel; dar, nu-i așa, nu am fost spus; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Popovici: după cum am mai spus în câteva rânduri, dacă am crede vreodată că am scris ceva perfect, aș înceta să mai scriu; totuși, dacă așa am gândit textul, personal nu văd acele motive pentru care aș renunța la ceva; posibil să fie numeroase motivele, dar m-aș mulțumi cu argumentele principale; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Silvia: femeia este numai un pretext; mulțumesc pentru prezență (și îmi pare rău că ai șters postarea de astăzi).

domnule David: aleg... să sun un prieten - \"cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine\" (Kant); alegoria respectivă am mai folosit-o; intenția mea era să vă scutesc de efort, dar nu am găsit-o cu ajutorul browserului; dacă tot vă place \"literatura comparată\", vă sugerez să căutați prin textele din 2005/6 - o găsiți sigur; mulțumesc pentru prezență, idiferent de intenție.

Ottilia: înclin să fiu de acord, nu este vorba despre un raport de identitate, ci despre unul de alteritate; mulțumesc pentru lectură (și scuză-mă pentru textele la care nu am mai răspuns, eram hotărât să nu mai răspund la nici un comentariu, dar nu am vrut să creadă domnul David altceva.

Liviu: sănătate lui A. Firică; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

un text bun; din păcate, abundența de verbe ale rostirii din prim parte (au vorbit, a spus, aș fi putut interveni, a spus, a explicat, aș fi zis) + se făceau subiect de poveste - preferabil deveneau sau altceva și contemplativitatea biscuiților (absolut inimaginabilă) îi dau o aură de neglijență, din care cauză pare mai neinteresant decât este în realitate; pentru că, altfel, îmi place această sensibilitate nici măcar intuită, ivită dintr-un deplin prozaic, dezgolită aidoma gambei fine a unei femei prea îmbrăcate în timp ce ia loc pe scaunul unui bar \"găsit cu greu\". și, da, aș renunța și la \"precum\"-ul final (nu ajută construcția, dimpotrivă).

un cititor,
Vasile Munteanu

regret că l-am citit cu întârziere (în sensul că \"recomandarea\" nu îl face \"mai vizibil\"); dar nu regret că l-am citit.


un cititor,
Vasile Munteanu

controversatul (până la disprețuire) \"alcoolism\" produce încă adepți; pentru că mă număr printre aceia care mai știu a-i savura pretextul exprimării; pentru că, paradoxal, dacă \"ritualul\" în sine este unul exoteric, seminificația sa a fost și a rămas una ezoterică; pentru că dincolo de aparențele iluziei, o despletire universală, viul pe care îl percep se rezumă la propria conștiință; și, dacă unii aleg să populeze realul cu fantome diurne, există și acești contemplatori, acești \"degustători\" de ireal; pentru că trăind frust sau invocând mecanic divinitatea nimic nu înseamnă; astfel de spirite au nevoie de o altă realitate; accederea către acest tip de divinitate este echivalentul unei pătrunderi, al unei relații intime.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

un plăcut expozeu extrovertit, o avenutră scriptică ce reușește să-și redobândească la fiecare paragraf echilibrul dintre patetism și sentimentalism; un echilibru generat de conștiința că istoria este deopotrivă povară și iluzie, lirism și existență brută, cunoaștere și imaginație; cuvântul pare că vrea să se transforme într-o parabolă a realității, atât a celei imediate, cât și restrospectiv și anticipativ; el vrea să cuprindă începutul și sfârșitul, să părăsească sinele sub formă de întrebare, să parcurgă axa temporală a existenței și să se întoarcă sub formă de răspuns; un antitetic extrem de estetic, în egală măsură descriptiv și retoric, unul care invită la meditație; este și motivul pentru care mi-am permis să caracterizez acest scurt comentariu ca \"desfrânare\"; o relație cu sine, reluată și amplificată.

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu