Vasile Munteanu

nici pe departe comentariul meu nu s-a vrut un fel de \"chemare la ordine\"; evident că despre stil se poate discuta oricât și de pe orice poziții (acesta fiind și motivul pentru care am spus răspicat că îmi lipsește disponibilitatea necesară); tot ce mi-am dorit am fost să încercăm a evita echivocul anumitor afirmații.

încă ceva: vei mai găsi (cu siguranță) în pagina mea texte care conțin aceeași manieră de abordare, poate chiar același vocabular; atâta doar că, în exprimare, prefer diversitatea, nu manierismul.


oricum, mulțumesc pentru revenire.

pe mine titlul mă duce cu gândul la faptul că toate ți se trag din cauză că ai luat de bune balivernele lui Neti Sandu; vb ceea: \"too much television\"; bine, făcându-se vorbire despre nirvana (despre ce? altfel oricum nu văd rostul asocierii onomastice), aș fi înclinat să spun: a whole lot of; cu alte cuvinte, enough and to (di)spare...

cel mai mult mi-a plăcut asta: \"pe dacia pustiu...\"; nu atât ideea bulevardului răpus de stihie, cât sictirul involuntar aruncat ideii de dacia felix.


un cititor,
Vasile Munteanu

mă, nu știu dacă e puțin, dar parcă e prea mult; ultimul vers..., de fapt, ultimul vers era: \"au mai rămas în țară nesimțiți\", dar parcă, uitându-mă în oglindă, nu prea am aerul unui imigrant.

cu zeul.

Ștefan: poziționarea ta față de text m-a determinat să mă gândesc (din nou) la faptul că Sf Augustin a contrariat multe gândiri contemporane lui sau ulterioare pretinzând că forma incipientă a spectacolului de teatru se datorează molimelor care bântuiau antichitatea (poate chiar mai înainte), în special ciuma; nu am să dezvolt subiectul, să spunem numai că arderea unei capre, de exemplu, era o jertfă exterioară, un spectacol este o jertfă interioară, o exorcizare.

Mihaela: nu pot vorbi unei lumi ce nu aude decât cu dinții strânși și cu sentimentele închise în pumn; în definitiv, pe urmele răspunsului de mai sus dat lui Ștefan, poezia nu ar trebui să exprime emoții, ci să ne scape de ele.

Cristina: de câte ori nu am auzit acestă afimrație referitoare la \"stil\"...; am să o spun din nou: dacă pentru amjoritatea stilul este \"ambalajul\", eu abordez stilul ca pe o componentă esențială a conținutului; dacă este clar ce vreau să spun cu aceasta, bine; dacă nu, nici nu are rost să ne batem capul cu; în altă ordine a ideilor, ce legătură au versurile indifcate de tine cu săpunul și leșia Mădălinei Nicau (poate lași un link, că nu o să mă apuc să caut prin toate textele respectivei autoare leșie și săpun)? și nici atât nu am înțeles ce anume ai vrut să spui cu: \"gandul ca uneori esti mai mult din bucati imprastiate prin altii.\"; te-aș ruga să precizezi.


mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

nu este nevoie să înghițiți; are efect terapeutic: o puteți priza; sau o puteți ține sub limbă; 10 min; răstimp, încercați să vă gândiți la subtitlu; măcar din simplul motiv că pangolinul nu are nimic în comun cu clasa Rodentia; după care nu vă mai gândiți la nimic. de ce? este inutil.

de te pricepi la poezie
cum te pricepi la rozătoare
că sensul tu îl crezi o ciorbă
nu este lucru de mirare

Katy, Ștefan, Ottilia: mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre ce-o fi el.

de acord cu tine, Dodule (când nu am fost eu de acord cu tine?); aș putea lesne contraagumenta (deși nu văd argumentația...; oi fi contraargumentaman?) ceva de genul: pe legea exprimării! cum de nu mi-am dat seama? toți ceilalți (de exemplu... Dodu) se exprimă în scris dintr-o necesitate a comunicării, iar eu sunt singurul care scrijelește în coaja unui copac ceva de genul: Cuvânt + Munteanu = Love; nici nu ajung bine să termin, că lichenii, mușchii (de pădure, desigur; fără nici o legătură, criptogame, parcă) și/sau alte saprofite au acoperit începutul, literele dintâi...

pe legea exprimării! da, da, oamenii aceștia, când nu văd poezia pentru că nu corespunde propriilor șabloane, au dreptate! pentru că, vb poetului, cine pana mea mă cred să încerc să lepăd uniforma? să nu respect criteriile majorității? să neg instiutuția clasificării fără de care negrafomanii (toți \"scriitorii\", mai puțin eu) nu și-ar mai recunoaște propria rostire și, mai grav, nu s-ar mai recunoaște între ei? da, da, au dreptate, pentru că așa este în viața de zi cu zi, pe aici se circulă, pe aici se traversează (pe verde; la roșu, căscăm gura...)

da, Dodule, ai dreptate; pe ăștia care umblă după fluturi, îi lovesc majoritarii în plin; și - pe legea exprimării! - unde să îți reclami viața, când tribunalul esteticii nici măcar nu există? există tribuni (de exemplu, Dodu), dar asta este deja o altă poveste.


cum spuneam, aș putea să contraargumentez astfel. dar nu am să o fac. și nici scopul real nu am să îl invoc. din simplul motiv că ar exprima prezentul scrierii dintr-o perspectivă exterioară (atât umană, cât și conjuncturală) și nu văd de ce aș expune unei judecăți exterioare (a ta, Dodule, de exemplu) principiul vital al scopului pentru care scriu. în definitiv, viața e sătulă de propriile mizerii; doar că se întmăplă frecvent, mai ales în literatură, ca unii să se plictisească de-ale lor.

chiar mi-au stârnit curiozitatea aceste \"amănunte\"; n-ar trebui, dar vă spun și de ce: mai mult ca sigur faceți referire la trecutul apropiat; pe când acesta (logic, nu?) succede unuia mai mult sau mai puțin îndepărtat; eh, abia aceste amănunte găsesc a fi cu adevărat importante.

în concluzie, nu, nu știu de ce ați comentat acest text; poate o să îmi spuneți..., deși nu cred. în plus, asta dovedește cât de relativă este perspectiva asupra \"clarității\" - structuri mentale. structuri...

știu și eu, poate... pentru a înțelege cu exactitate când și de ce a intervenit această predispoziție? pentru că îmi este greu să cred că ea s-a petrecut între primul și ultimul dv comentariu.


oricum, cine nu apreciază o femeie care încearcă? și care nu acceptă ideea de \"cauză pierdută\"?

pentru... sine?

(recomandarea mea este ca, atunci când vorbesc despre \"sine\", să nu mă luați prea în serios; și aceasta din cauză că, exceptând diversele și adesea contradictoriile teorii despre, nu prea știu ce și mai ales cum este acesta; desigur, aceasta nu mă poate împiedica să gândesc/cred/sper că există un \"dincolo\"; prin urmare, prezența lui aici este la fel de normală ca oricare altă prezență în oricare alt loc; deci nu contrazice nimic; prin urmare, cu atât mai puțin titlul).


continuăm?

mulțumesc, Marga, pentru lectură și pentru semnul despre.

părerea mea: nu; aveți... Idee?

rescriu.

mulțumesc, Mihaela, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc întreit pentru lectură și pentru semnul despre.

dacă aș parafraza o o platitudine cu pretenție de aforism cu nimic mai \"găunos\", aș alege un text (recent) din categoria \"Gânduri\" ale revoltatei... comentatoare, unde tot ce trebuie făcut este să înlocuiesc sacrul cu speranța (în defintiv, concepte):

Speranța \"este

tot ceea ce există, dar căruia nu i-am descoperit încă infinitele rosturi
precum și
tot ceea ce încă nu există.\"


e drept, \"masele\" ar fi mai plastice decât mine: gura păcătosului... n-ajunge nici măcar la strugurii acri.

păcatul semnatarei este mult mai uman: când nu te poți avânta autentic în planurile epistemologic, metafizic sau măcar religios, pozezi în \"proroc al maselor\", care vor recepta după un timp (mai mult sau mai puțin îndelungat) doar limita patetismului unor gândiri ce nu constituie în fond decât dovada incontestabilă a unei frământări sociale impotente, atât din perspectivă individuală, cât și colectivă; cultura (filozofia culturii o consider o nuanță exagerată în contextul unei culturi naționale aproximative - în orice caz, oricând discutabile) este, și în acest caz, o \"Daciadă\", în carul căreia unii mimează jucătorul, majoritatea mimează spectatorul...

semnatara acestor (... a se completa după bunul plac cu un adjectiv) rânduri se află în acea nefericită ipostază a celui plasat cu anumite părți anatomice în două bărci; desigur, semnatara va considera intervenția mea un afront; o asigur că nu este cazul, cu toții ne găsim când și când în această ipostază; destulă apă pentru toți...

pare, dar ce zic eu pare, fără doar și poate este irefutabilă, încât în fața ei orice tip de inteligență pălește (așa, cum te-ar lovi divinul peste dește...)

[\"j\"-urile cuantifică exprimările prin accese de râs?]

dar, după cum se pare, unii dintre noi au probleme cu apucatul(apucăturile); desigur, nu putem apuca o piesă de șah de picioare; câteva motive și la îndemână ar fi: a) nu are, b) la ce i-ar trebui (dacă voință nu posedă)? c) a căuta să controlezi picioarele e mai mult o tragere decât o împingere, mai mult o rămânere pe loc decât o avansare (o \"împiedicare\") șamd; prin urmare, da, mulți jucători au acest obicei (apucătură) de a ridica o piesă ținând-o de cap (la fel cum, să zicem, spânzurătoarea controlează gâtul sau dentistul o măsea...), dar asta dovedește neputința propriei ridicări, de ce spun \"propriei\"? pentru că...

ce (nu) a demonstrat Legal: nu este adevărat că \"orice partidă se câștigă rapid doar cu ajutorul adversarului\" (stereotip de școlar inițiat la Cercul de Șah de la Casa Pionierului); de ce? pentru că, de fapt, șahul implică două reguli majore (pt că le enunț eu, să le numim Regulile lui Ilegal): i) nici o partidă nu poate fi câștigată decât dacă este jucată (să nu zici că, da, dar nici pierdută; pentru că nu am spus câștigată de cine...); și ii) nu există adversar, o partidă de șah se joacă împotriva propriei inteligențe...

așadar, putem vorbi de \"mână moartă\" la șah în egală măsură cum putem vorbi despre full în cuprinsul matematicilor superioare [sper să nu zâmbeacă nimeni, se poate; chiar dacă respectiva demonstrație este fie sterilă (adică este demonstrată de dragul de a fi demonstrată), fie dubioasă (utilă numai... specialiștilor)].