mărturia unui antropofag

imi place ceva: [duhul magnetic]
dar clusterul [în jurul axei duhului magnetic] e foarte artificial, ca si idee/contructie/etc.
largi parti teziste. parti moi: [lumi mai bune. mai frumoase]
multa cusatura, trecere mai mult decat abrupta. nepasatoare.
[suntem hrăniți. hrănim. la sfârșit ne mâncăm între noi.] - asta trebuia sa ramana un duo,pana la al 2lea punct- acest trio e artificial rau.
[superomul lui nietzsche]- credeam ca scapasem de el de mult timp; altul mai nou nu s-a ivit?

părerea mea: nu; aveți... Idee?

prezenta lui aici e ca si cum asta e singurul punct s-a putut ajunge, plus cu autocontrol.
ori asta contravine cu titlul [marturia unui antropofag]. marturie pentru cinece, pe mai departe?

pentru... sine?

(recomandarea mea este ca, atunci când vorbesc despre \"sine\", să nu mă luați prea în serios; și aceasta din cauză că, exceptând diversele și adesea contradictoriile teorii despre, nu prea știu ce și mai ales cum este acesta; desigur, aceasta nu mă poate împiedica să gândesc/cred/sper că există un \"dincolo\"; prin urmare, prezența lui aici este la fel de normală ca oricare altă prezență în oricare alt loc; deci nu contrazice nimic; prin urmare, cu atât mai puțin titlul).


continuăm?

a quoi bon? din moment ce isi e auto-suficient?

știu și eu, poate... pentru a înțelege cu exactitate când și de ce a intervenit această predispoziție? pentru că îmi este greu să cred că ea s-a petrecut între primul și ultimul dv comentariu.


oricum, cine nu apreciază o femeie care încearcă? și care nu acceptă ideea de \"cauză pierdută\"?

cred ca e f clar de ce am comentat pe acest text. nu e cazul sa dam amanunte.

eu am spus ce aveam de spus.
cauza e a dvs. doar pentru asta isi croieste drum textul, si stie unde ajunge.

chiar mi-au stârnit curiozitatea aceste \"amănunte\"; n-ar trebui, dar vă spun și de ce: mai mult ca sigur faceți referire la trecutul apropiat; pe când acesta (logic, nu?) succede unuia mai mult sau mai puțin îndepărtat; eh, abia aceste amănunte găsesc a fi cu adevărat importante.

în concluzie, nu, nu știu de ce ați comentat acest text; poate o să îmi spuneți..., deși nu cred. în plus, asta dovedește cât de relativă este perspectiva asupra \"clarității\" - structuri mentale. structuri...

Poezie?
Cu ingaduinta insailare. Fara nicio duritate gratuita, dar pare ciorna unui grafoman.
Eu inteleg cautarea unor noi forme si mijloace de exprimare. Si nici nu sunt adeptul limitarilor. Cu exceptia bunului simt. Literar, desigur.

de acord cu tine, Dodule (când nu am fost eu de acord cu tine?); aș putea lesne contraagumenta (deși nu văd argumentația...; oi fi contraargumentaman?) ceva de genul: pe legea exprimării! cum de nu mi-am dat seama? toți ceilalți (de exemplu... Dodu) se exprimă în scris dintr-o necesitate a comunicării, iar eu sunt singurul care scrijelește în coaja unui copac ceva de genul: Cuvânt + Munteanu = Love; nici nu ajung bine să termin, că lichenii, mușchii (de pădure, desigur; fără nici o legătură, criptogame, parcă) și/sau alte saprofite au acoperit începutul, literele dintâi...

pe legea exprimării! da, da, oamenii aceștia, când nu văd poezia pentru că nu corespunde propriilor șabloane, au dreptate! pentru că, vb poetului, cine pana mea mă cred să încerc să lepăd uniforma? să nu respect criteriile majorității? să neg instiutuția clasificării fără de care negrafomanii (toți \"scriitorii\", mai puțin eu) nu și-ar mai recunoaște propria rostire și, mai grav, nu s-ar mai recunoaște între ei? da, da, au dreptate, pentru că așa este în viața de zi cu zi, pe aici se circulă, pe aici se traversează (pe verde; la roșu, căscăm gura...)

da, Dodule, ai dreptate; pe ăștia care umblă după fluturi, îi lovesc majoritarii în plin; și - pe legea exprimării! - unde să îți reclami viața, când tribunalul esteticii nici măcar nu există? există tribuni (de exemplu, Dodu), dar asta este deja o altă poveste.


cum spuneam, aș putea să contraargumentez astfel. dar nu am să o fac. și nici scopul real nu am să îl invoc. din simplul motiv că ar exprima prezentul scrierii dintr-o perspectivă exterioară (atât umană, cât și conjuncturală) și nu văd de ce aș expune unei judecăți exterioare (a ta, Dodule, de exemplu) principiul vital al scopului pentru care scriu. în definitiv, viața e sătulă de propriile mizerii; doar că se întmăplă frecvent, mai ales în literatură, ca unii să se plictisească de-ale lor.