Vasile Munteanu

m-am interesat, la Fundata nu-s decât doi ciobani: unu ungurean și altu vrâncean; mai era unu, da' de moldovean ce era, cică nu se simte prea bine; însă, dacă insistăm, ne primește oaia.

cât despre Aviației, eu așa zic: la câte derapaje prestează în această perioadă Taromul, numai acolo putem scăpa de el; unii se dau cu sania, alții cu punga; p-ăsta îl lăsăm să se dea cu avionul; ce, nu e aeroport la Fundata? "Olele, Mărine, ce vorbă e aia? Păi, dacă trebuie, nu facem?!" N-om găsi noi vreun islaz ca-n Bălilești, da' o pășune sau o pajiște ca la Islaz, tot găsim; să vezi atunci "declarații".

mulțumesc, domnule Vianu, pentru semnul de lectură; observ despre "cumințel" că dobândește valențele reproșului; ce să mai, e vina mea, așa se întâmplă când obișnuiești cititorii cu "poezii de acțiune"; oricum, textul de mai sus e o replică a unei "introducerii" în bestiaritate.

derutat de delirul cuiva, am omis (neintenționat) să-ți răspund; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

mai ales (despre ciobani zic) dacă ei vin la Fundata (din diverse localități de câmpie, gen Snagov, Clinceni, și/sau sectoare, gen Aviației, posibil Dr. Taberei), nu sunt localnici; mama ei de hibermetaforizare, la poeți și transhumanța e cu susu-n jos.

(n-)aveai motive a te speria (auzi!), (n-)aveai; că bag samă că măgarul meu o luă de-acolo de unde-o lăsași, matale, auzi, d-acolo o luă; ce măgaaar...

aia cu frigul și întuericul știu și eu că e bolnavă de clișeistică, dar, pe de o parte, nu e vina mea că nopțile se repetă, anotimurile așișderea; pe de altă parte, nici că unii folosesc noțiuni fără prea mare discernământ; pentru că, deși nu le vezi rostul, să spunem că tocmai ele redau planul ăla răsturant din prima strofă, cracterizat de lumină și căldură (știi tu, "frecarea pe un plan înclinatl" - cu aerul, cu apa, cu... sine).


oricum, cică mai repede găsim ciobani la Fundata decât în Jabberwocky.

restul sunt cuvinte.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Alina, pentru; prea mare merit nu am; să nu uităm că și "provocarea" este pe măsură.

n-am știut, deci acum e invers: codul respectiv e singurul care are o semnificație autentică.

cu atât mai puțin pricep de ce nu ai exprimat "prin tine însuți" ce simți și ce gândești vizavi de respectiva împrejurare; așa cum am spus, mai ales să inserezi lucruri care chiar nu au nici o legătură cu evenimentul respectiv.

mă rog, e modul tău de a recaționa. paradoxal.

sau "cituri".

mă bag eu (că văd că nimeni); cred că textul ăsta negru e cusut cu ață (dentară) albă; un melanj la mai multe capete (și, desigur, mai multe păreri), parțial serios (la limita dintre sinceritate și indiferență față de părerea celorlalți) - parțial neserios (pentru că îți iese un text-frankenstein, lipsit de un "spirit" propriu; în plus, mai mult ca sigur Dadu, din motive de intimiate, așteaptă explicații dacă nu chiar scuze).

recunosc, finalul nu îl înțeleg (mai ales acel 00 124 15; o fi o dată calendaristică, o secvență de lucru..., habar n-am); în rest, parcă e ceva, ceva din "eu sunt slab tu fă-mă tare" grefat pe "când vrea domnul cu săracu', dintr-o bubă-i umple capul".

bine, ar mai fi varianta în care l-ai scris "la oha"; așa, un text-test(are: de reacții, de personalități...).

la o primă lectură, aici, cred că ar fi jutat mai mult dacă descrierea era la timpul trecut; e puțin nefiresc să redai totul ca și cum ai scrie în timp ce ăia lovesc; de asemenea, aș renunța la a identifica "ieri" cu "astăzi" prin exemplificări de tipul: tramvaie, mașini, oameni; îmi pare că delimitează, reduce aria interpretării (inclusiv la nivelul imaginarului).

la final, nu mă bag; ieri, era ciac noris; astăzi sunt sigur că apar țestoasele ninja și-l preferă pe brus li :).

că nici eu nu voiam să spun altceva; atât numai că orice a_firmație, prin scoatere în afara noastră, noi înșine rezultat al rostirii (divine) ar avea, în realitate, valențele negării.

am o singură nelămurire - dacă acele copite din final sunt rotunde sau despicate, să-mi dau seama dacă "măgarul" se referă la... îmbrăcare sau dezbrăcare; și dacă întâmplător sau nu crucea aceea se oprește în partea de jos care, în realitate, nu e jos, e jumătate.

mi-am dat seama că partea aia din el, din comentariul meu, cu trimitere la logopoedie poate părea exprimată cumva printre dinți și cu ochi oblici; ceea ce nu a fost cazul; ideea era că, din punctul meu de vedere, esența acestui text se găsește aici:

"asta e parte _a_romantică a a_lui meu
și dacă ți se pare nesimțit
și vulgar
normal că am să-ți scriu altă poezie",

în care "a"-ul dobândește valența lui reală, de privativ, de negație; altminteri, pare mai degrabă neputință a exprimării; știi tu, genul ăla de gând: băi, ce clar îmi e, dar nu știu cum să-ți spun; și o tot lungesc, sar din premisă în premisă (mai mult justificativ) pentru că numai concluziei i-am găsit adecvare.



cât depre celelate, nici un bai, sunt coleric, dar accept argumente.

i) dacă tu spui că aceea este argumentație, e ok.
ii) dacă tu spui că eu ți-am ascuns "a_nu-știu-ce", greșești; nu am fost eu.
iii) dacă tu spui că aceea este contraargumentație, iar e ok.
iv) nu am spus că ești tânăr (de aceea am și recurs la paranteză, am spus "în exprimare")
v) "grupuri", "interese"..., deja aici m-ai pierdut complet
Concluzie: deși nu am șters nici un comentariu, dar, dacă atât de tare te-a deranjat părerea mea, îl pot șterge pe al meu; mai ales că (în sfârșit ai dreptate) te citesc ocazional.

spui tu: "Un "a", modulat cum trebuie, e suficient când iubești!"; sunt de acord; de unde reiese că dragostea (mă rog, observ că fiecare înțelege ce dorește prin aceasta) este premergătoare limbajului articulat....

că nu depășește stadiul de teribilism puber (în exprimare, nu știu câți ani are autorul); de ce spun aceasta, pentru că raționamentul nici nu are nevoie de cine știe ce analiză pt a se dovedi eronat; dacă, să zicem, toate cuvintele ar începe cu a, am învăța să vorbim după cum urmează: aama, aata, aapa, aaca șamd; ori am fi alt popor, dar ne-ar hrăni același sân, ori laptele din sân ar fi stricat; în plus, mâine poți scrie că toate încep cu b; poimâine cu w; când se termină alfabetul cu permutări, radical, modul, limită șcl; iar când vei termină, mă gândesc că, oricât te-ai plictisi, ai ajunge la concluzia că de mâine vor începe cu litera cu care încep și acum; apa-n piuă. aia cu a_nu-știu-ce, a_nu-știu-cum nici nu o mai iau în calcul, ține deja de un specialist în logopedie.

deci partea asta e degeaba; motivul pentru care spun că este astfel nu e strict legat de aspectul "vocabularului"; dar mai rău e că nu potențează nicium așa-zisa "poezie de dragoste"; pentru că, dacă autorul pretinde că o exprimare de genul: "ce fizic ai (indiferent la ce parte anatomică se referă)! m-am îndrăgostit de tine (din cauza asta; mă rog, el ar spune datorită)" înseamnă că între uman și animal n-ar mai fi nici o diferență (poate nici n-o fi...); în plus, elementele specifice erosului sunt divine: "de la stânga la dreapta/ de la dreapta la stânga"; întreb și eu..., circular nu ar fi fost mai excitant sau măcar mai complexă mișcarea?

iar finalul e ca o sârmă întinsă printre uluci (mă rog, printre cracii de la blugi); care nu se-mpiedică, norocul lui.

de acord cu tine: una e să șutezi în gol fără să vrei, alta să vrei să șutezi în gol (uite-așa, de-al dracului, să dai golului un picior în gură!); cum ar veni, una e să îți dorești să ajungi gunoier sau pustnic și să ajungi; alta e să visezi că vei ajunge ministrul culturii (că vei lăsa în urmă statui, edificii, reforme etc) și să pleci de pe loc cu frâna de mână trasă, făcându-te remarcat prin fum sau prin faptul că ți-a luat foc mașina; cred că totul se rezumă la "alegere"; și, ca să mă fac înțeles, la alegerea pe care o faci tu pentru tine, nu pe aceea pe care o fac alții pentru tine sau o faci tu cu tine pentru alții; bine, oricum ar fi, dacă nu ești obsedat de gândul sinuciderii, drama se cronicizează, începe să ți se pară "normal"; sau, după cum se spune, "ești în rândul lumii" - cum ar veni, stai la rând la moarte.

să spunem că morala-i simplă: toți suntem duși cu pluta; prin casă; cu casă cu tot; că unii trec prin diferite faze (mai ales de negare) e cu totul ăltă poveste.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Liviu, serios (și fără supărare), dar nu are absolut nimic în comun cu instrumentul tău (muzical sau estetic); faptul că Paul Goma l-a influențat pe Lewis Carrol e suficient.