Poezie
punct de reper
2 min lectură·
Mediu
îmi ești aievea când te privesc dormind între
sperii grijile zilei de mâine care vor să ți se așeze pe frunte
în timp ce zâmbești ca un copil trudit
aș plânge de fericire dacă aș auzi cum visezi
patul nostru e ca un spărgător de pereți albi
fiecare pas în dragoste miroase a tencuială măcinată ruptă
te iubesc atât încât arăt ca un salahor
pătruns de praf în fiecare orificiu
tu ești femeia pe care o păstrez la garderobă
îngrozit de inutil car cu o roabă la noi în casă
lumea din cioburi de cărămidă munții sunt din fier-beton
și numai eu știu că sub dărâmături bate încă o inimă
aș plânge de fericire și dacă m-ai mângâia lin
și mi-ai spune: acum știu că exiști
numai atunci picioarele mele s-ar urma
unul pe celălalt ca limbile unui cadran solar însemnate azi
cu soarele tuturor punctelor cardinale
fiecare oftat al tău mi-ar deschide
porți către un tărâm de fidelitate
în trup sfinții îmi sorb cu linguri de biblie
supa sufletului oul și găina au același gust de ieri fără sare
prin sânge îmi gonesc lungi camioane
cu zăpadă de contrabandă
sentimentul rațiunii îmi temperează urletul
fiecare stea e un semn de circulație iar eu mă aflu în sensul
giratoriu care este centru tuturor razelor
nu mă pot abține te sărut este clipa în care
îngerii au accident în lanț pe o distanță de mii de lumeni
023234
0
GS