Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

românia, crăciun 2004 d.a. (după alegeri)

2 min lectură·
Mediu
e un decembrie zvântat ca o nelume
iar cerul geme parcă de licheni
în fiecare brad împodobit anume
crăciunul pare idiot venind cu reni
să facem fiecare sanie căruță
de la caracal să tocmim un vizitiu
să ne-nhămăm la jug apoi ca boii
și să plecăm cu țara în pustiu
dar e o vorbă blestemată care spune
că dai de tat-su când de dracu ai scăpat
dar poate ăsta nu e fiindcă democratic
intelectuali de frunte l-au votat
și mi-aș dori păcătuind cu vorba
ca peste ani să-mi cer iertare eu
mă voi băga la dracu-acesta slugă
trăgând din zori și până-n seară greu
dar nu-nțeleg de ce tot cred mintoșii
că dintre două rele cel mai mic e bun
când modul ăsta de-a gândi prostește
a dat poporului mereu câte-un stăpân
de-ar fi așa deștepți cum se arată
în nici o-mprejurare n-ar alege răul
dar și în anul ăsta s-a făcut porumb
cu mămăligă iar vom umple hăul
căci nimeni azi nu mai dorește Bine
vor doar chiverniseală hrană locuință
și porcul are până la ignat troc și coteț
dar suntem vită sau suntem Ființă?
nici nu mai știu și cânt cum au cântat
revoluționarii care n-au mai vrut stăpâni
murind sperau că nu-n zadar se roagă
la dumnezeu să-i ocrotească pe români
001.823
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
214
Citire
2 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “românia, crăciun 2004 d.a. (după alegeri).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/99494/romania-craciun-2004-d-a-dupa-alegeri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.