Poezie
rugăciunea de iarnă a renilor de jad
(pescuitul la copcă interzis)
1 min lectură·
Mediu
așteptând iarna
undeva dorm în cenușă incinerând dârele zilei de ieri
peste marginea patului mâinile îmi tresar stins ca doi
pui albi de jad spărgându-se
întunericului îi răsar copaci de coarne de os
să se adape în izvorul sufletului vor veni
turme infinite de reni pășindu-mi treptele coastelor
vor dormi la umbra arcadelor răsuflarea lor obosită
îmi va desena pe sticla ochilor ghiocei înfloriți
prin mușuroiul astrelor trece mândru regina
vine să îmi îndeplinească trei dorințe doar trei
tatăl fiul și sfântul duh vor deveni jucăriile mele
slavă poveștilor care îmbătrânesc numai carnea
mâna închinându-se ger sfâșie pielea umerilor
fără cojă trupul meu neted va goni ca o sanie
speriate turmele vor scoate strigăt prelung
vor galopa să își prindă din urmă culcușul
mă voi opri
voi sta gol și semeț în calea turmelor însetate rotind
deasupra capului toiagul alb din corn de cuvinte
- nu mai goniți le voi cere blând și ferm nu mai goniți
suntem cu toții prinși sub râul-cer de gheață
022.778
0
Recunosc ca poezia incepe pentru mine de la strofa a treia. Pana acolo e un prolog, frumos si excelent scris, dar care m-a sedus mai putin. Dar de la cele trei dorinte incolo mi-a placut foarte mult. Nu sunt neaparat metafore spectaculoase, cuvintele sunt simple si curg armonios. Stii ca urmeaza ceva.
Cel putin eu, cititor fidel al versului tau, presimt. E in aerul asta inghetat, in fulgi, in reni. Si vine ultimul vers care m-a incantat. Nu stiu, poate vor veni critici carora nu le va place. Mie insa mi-a inspirat aceasta stea.