Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

zmeu care a rătăcit povestea

(mini-basm de adormit revoluționarii estetici)

1 min lectură·
Mediu
în care minte a-cărei generații se-ascunde el
eroul-salvator de specii
în care cap sleit în bibliotecă sau în vaporii
toxici de alcool
sterilă imagistică verbală pun pe hârtie artizani
în traforaj
macheta sufletului fără teorie se construiește
din desene pe placaj
șubler semantic unghiuri afective stilistica
unui castel de scoici
povești și mituri pruncii au răceala gurii străine
-a vitregelor doici
cresc în metafore sleite violate în mii de pagini
cât bătrânii-n vers
învață-a mâinilor mișcare pe hârtie dar nimeni
nu-i învață simplul mers
țâncii cresc se văd în vorbe tineri pot despărți
fără-nțeles cuvinte –
în lături biet azil de ieri al firii să ardem laptele
care ne minte
dar iarba ține laptele la sân și lacul teiul florile
albastre
gângavilor mult prea puțin le pasă ei vor statui
în fiecare casă
o piatră rece nefasonată artistic incoerent lucrată
după chipul lor –
în care minte-a cărei generații o doamne pot
eu împăcat să mor?
012.794
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
156
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “zmeu care a rătăcit povestea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/93036/zmeu-care-a-ratacit-povestea

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@negru-vladimirNVNegru Vladimir
Vasile... bine spus... fiecare avem o parte care sufera citind poezia ta. Sau, ca sa nu generalizez, eu am aceasta parte.
0