Poezie
vântul zeilor de pripas
2 min lectură·
Mediu
ferestre de nămol oniric
le șterg cu vise de-mprumut
compun cu abur verbe-dâră
în răsuciri fără-nceput
în linii drepte scrijelite
cu unghii de reptiloidă
adun în palme lut pierdut
și ard în suflet cărămidă
rostesc lianți nemaivăzuți
ridic din vorbe turn de vorbe
prin ziduri șerpii nu pot trece
iar zeul șerpilor mai orb e
închis în turlă de-mprumut
șterge icoane de nămol
compune verbe-rugăciune
rupându-și ghearele din sol
rămân în urma sa mizerii
eviscerate sub tortură
o groapă i se cască-n piept
i se dărâmă templu-n gură
ferestrele se fac nimic
așa cum la-nceput au fost
în țara zeilor de vânt
numai țărâna are rost
pe vise vechi urându-mă
prezentul
îmi scrie peste scrisu-mi
testamentul:
limpezimea vocativelor
de smoală
desenează ochiul meu
pe zid
strigoilor
înalțați focul
iadului pe care scriindu-l
îl deschid
candela cristoșilor dați
de pomană
pâlpâie a mântuiri
de creuzet
mi-au înfipt tăcerile
piroane
în cuvinte în truditul
piept
rup cu dinții crucile
nescrise
așchii
de murire băloșesc
mă consum fitile
îmbibate-n sânge
rădăcini de carne rea
mă cresc
spinii
se-nmulțesc sinistre
unghii
scormonesc în suflete
stricate
negre buzele rostesc
suferința amintirilor
nedescântate
am să tac
surzindu-mă blestemul
murmurat asupra mea
în cer fără de ceas
am să tac
și ieri și azi și mâine
am să mor în morții
de pripas
002.106
0