Poezie
Zeul Pinguin
(misionarul morții albe)
2 min lectură·
Mediu
eu stau la polul nord și scriu aceste rânduri inutile
le vor citi bărbați nervoși sau poate fragede copile
veți râde poate fără vlagă unde s-a dus acest nebun
de înțelesuri fără noimă în versuri încercând să pun
credeați că pinguinii sunt vii păsări care n-au zburat
că poate zeul i-a închis în colonii cu cerul răsturnat
se înmulțeau întruna peștii iar gheața ne era destulă
ne luminau culori filtrate de prisme fără de măsură
mă înveleau cu trupul lor cu sare mă frecau pe spate
le povesteam de-apolodor de lumile întunecate
de pinguinii mizerabili din centrul lumii fără gheață
dar nu puteau gândi deșertul nici pinguini cu altă față
am încercat să fac păpuși din sloiuri fără de cuvinte
dar mă fixau cu ochii triști vedeau și ei că omul minte
și încercau să mă alinte cu lacrimi reci de nord marin
mă argintau cu puful lor să le fiu zeul-pinguin
în jurul meu tăceau ca sfinții nu se mișcau și nu clipeau
îmi încălzeau în ciocuri sânge din puii care nu strigau
le prooroceam să se scufunde să nu mai iasă de sub apă
dar nu credeau că munții albi se vor preface în băltoacă
pe când dormeau mirați de ere eu i-am lăsat fără suflare
schimbând o gheață care arde în flăcări albe de ninsoare
azi stau pustiu în lumea rece în lumea de ființe goală
și vă urăsc și mă urăsc și tac în versuri de ocară
026.280
0
Poezia e foarte frumoasa, transparenta ca un ciob ascutit de gheata, dureroasa ca o rana de pinguin, alunecand din greseala in el...
Personal, nu ma deranjeaza micile imperfectiuni, ma bucura ca scrii, in ciuda a tot, si scrii bine...
Pe curand (daca exista curand si pentru prietenia de care simt ca te indoiesti).