Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Jurământ de primăvară

1 min lectură·
Mediu
galeș, ca un răsărit de primăvară,
sufletul, mirându-se, rupea zăpada
aerul păștea muguri de fericire –
prea fragezi pentru a îndestula visul,
prea dulci ca să putem opri cascada
copacii păreau porumbei înconjurând
muntele
aripile lor aeriseau peșterile vâscoase
ursoaica prăbușită într-o rână fătase
un pui pe care nu l-aș fi crezut carnivor
felinare oarbe, liliecii atârnau într-un colț,
respirația lor afuma calcarul catapetesmei
șiroit în altar
icoana apei se prelingea tăcută și plină de har
grohotișul mirosea a rășină și-a râme uscate
„Hăi! Hăi!” se auzeau în vale hăitașii
vita târâtă lăsase semn dâre de sânge
ursoaica își lucea colții în cruce
și-n suflet îi putrezeau ghiocei
am tresărit și-am aruncat velnița de pe mine
„ptiu! drace! nu-i bine să visezi sânge”, am zis
„Ursu’, hăi!Ursu’, hăi!”, auzeam ca prin vis
și am jurat atunci să nu mai dorm primăvara…
064.690
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
141
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “Jurământ de primăvară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/68881/juramant-de-primavara

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alice-aAAAlice A
E un amestec de imagini și poate chiar de moduri de a scrie, încât amprenta pe care o lasă (cel puțin asupra mea) e puțin confuză.
Ideea centrală a poeziei m-a captivat și pe mine, e un alt fel de a spune pe nume primăverii din fiecare. Sălbatic.
0
m-ai umplut de-un dor de munte carpatin...!

porumbei si ursi, icoane si lilieci, haitasii, somnul, primavara...un decor al vietii.
imi place finalul si nuanta de umor.
ah, nu stiu ce sa mai zic...
0
Wwqa
își văzuse ursoaica umbra ori ba? frumoasă mănăstirea ta montan-subterană cu porumbeii-copaci străjuind nașterea \"un pui pe care nu l-aș fi crezut carnivor\" și acea vânătoare esoterică de alungat iarna...
numai bine!
0
Distincție acordată
@dan-mitrutDMDan Mitrut
pai e cam greu sa analizezi cu mintea asta ceva.
pot doar sa ma bucur de acest poem si sa scot in evidenta:

\"sufletul, mirându-se, rupea zăpada
aerul păștea muguri de fericire –\"

\"copacii păreau porumbei înconjurând
muntele\"

\"felinare oarbe, liliecii atârnau într-un colț,
respirația lor afuma calcarul catapetesmei\"

\"icoana apei se prelingea tăcută și plină de har
grohotișul mirosea a rășină și-a râme uscate\"

\"ursoaica își lucea colții în cruce
și-n suflet îi putrezeau ghiocei\"

parerea personala: poate fi evitat acel \"prea dulci ca să putem opri cascada\" ? pentru ca asa iti instraineaza zbuciumul acestui vis, viziune, amintire, desteptat din tumultul de energie telurica emanat de pamant primavara.

am gasit aici semne ale cerului si ale pamantului nascand un anotimp. la mijloc, omul, percepe total ca face parte din vanat si vanator, din dara de sange lasata de vita amursicata.

Vasile, am citit textul acesta ca pe o revelatie si brusc mi s-a facut dor de padurile mele. azi o sa plec cu bicicleta sus pe Magura in paduri. cred ca e cel mai important impuls pe care ti-l poate transmite prin poezie inima unui semen.

cu respect, Magul
0
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
Am delirat si eu pe aici. Si nu o data, recunosc. Teama imi e insa de cuvinte, cand vad si o lume parca a mea pe aici...
Dar, care nu mai vrea sa jure, pentru ca nu e sigura: nu, nu, in anumte privinte... :) Ma uit si eu, uneori, nedumerita, ca si tine: \"puiul\" acela \"de urs\" chiar sa fie \"carnivor\"? (Nu vrei sa zici altceva in loc de \"putrezeau\"? Parca nu se integreaza in limbajul contextului...)
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
Vă implor, nu mă copleșiți în același timp. E prea mult pentru un suflet care a trecut zilnic pe la o poezie nebăgată în seamă.

Ioane, nu am vrut să știu dacă și-a văzut ursoaica umbra; conform „alegoriei peșterii”, trebuia să îi „împărtășească” puilui „adevărul” și acesta, întocmai ca în povestirea lui Platon, sfârșea prin a o ucide... Altminteri, fie capul tău pe umerii mei...

Magule, credeam că sunt suficient de „paradoxal” în sinceritate eu încât să nu mă mai mire nimic. Recunosc public, în ceea ce te privește, m-am înșelat. Urcă pe Măgură și caută ursoaica și du-i vestea că printre oameni nu sunt numai vânători...
Silvia, aș minți dacă aș spune că mai șiut ce să îți răspund. Vreau nu vreau să zic ceva, altceva... Nu știu. Sunt sigur că înețelegi neputința exprimării din prea plinul sufletului...

Cu prețuire infinită,
0