Poezie
Jurământ de primăvară
1 min lectură·
Mediu
galeș, ca un răsărit de primăvară,
sufletul, mirându-se, rupea zăpada
aerul păștea muguri de fericire –
prea fragezi pentru a îndestula visul,
prea dulci ca să putem opri cascada
copacii păreau porumbei înconjurând
muntele
aripile lor aeriseau peșterile vâscoase
ursoaica prăbușită într-o rână fătase
un pui pe care nu l-aș fi crezut carnivor
felinare oarbe, liliecii atârnau într-un colț,
respirația lor afuma calcarul catapetesmei
șiroit în altar
icoana apei se prelingea tăcută și plină de har
grohotișul mirosea a rășină și-a râme uscate
„Hăi! Hăi!” se auzeau în vale hăitașii
vita târâtă lăsase semn dâre de sânge
ursoaica își lucea colții în cruce
și-n suflet îi putrezeau ghiocei
am tresărit și-am aruncat velnița de pe mine
„ptiu! drace! nu-i bine să visezi sânge”, am zis
„Ursu’, hăi!Ursu’, hăi!”, auzeam ca prin vis
și am jurat atunci să nu mai dorm primăvara…
064.690
0

Ideea centrală a poeziei m-a captivat și pe mine, e un alt fel de a spune pe nume primăverii din fiecare. Sălbatic.