pasajul universității, șobolanii și cărțile

Vasile Muntenu, sa ma incanti pe mine cu un text scris in maniera clasica e greu, nene, si iata ca ai reusit.
Talentul tau nu poate fi pus in discutie.
Bine cred ca a zis Silviu, eu nu ma pricep foarte bine la chestiuni de metrica, la chestii de astea clasice :)) parca am simtit mici nereguli, mai ales aici :
\"împrejurul iscodea cu ochi de șoareci
la nebunul așezat pe scări
se apropiau și parcă erau oameni
și se-ndepărtau scăzute lumânări\"

Dar este un text absolut superb, tu ai o mare tarie sa ne arati ca poezia clasica e mereu la moda, ca sa il parafrazez pe Nichita \"daca vrei sa fii mereu la moda fii clasic\", sper ca am citat exact, daca nu, oricum, asta e ideea.

Poezia ta are clar aerul poeziei lui Esenin.
Limbaj curat, angrenarea cititorului cu toata fiinta in dialogul pe care il propui, ba chiar il impui, prin frumusetea exprimarilor de genul :

\"azi l-am cumpărat pe Labiș pe o votcă
aștepta-ntr-un raft printre străini
ochii lui cu fulgere de gheață-mi
răscoleau sprânceana cu lumini\" -

Autorul se plaseaza in proximitatea axei lumii
( al carei simbol este bradul aici ), alaturi de cel pe care \"l-a cumparat pe o vodca\", fiindca, in fapt, nu are pret, nu ca nu pretuieste nimic, nu are pret intr-o lume secularizata, in care codul de bare este prezent pe fiece sentiment aproape, ca un stigmat, ca un tatuaj al unui nou tip de Auschwitz.

Autorul si modelul sau ceresc, stau aproape ca o rana in rana, si steaua devenirii celui de pe pamant isi intinde lumina, prin acest poem, prin noi toti.

Vasile, iti cer permisiunea sa postez aceasta poezie superba in saptiile mele virtuale, adica :

aici

si aici

Multumesc, dan