Poezie
somn cu un braț ridicat
1 min lectură·
Mediu
dimineața iernii viitoare
m-a găsit din nou cu pagina neîntoarsă
frunzele ard semn de carte altei zile
împlinită-n regrete
umblu prin lume cu un braț amorțit
dormi atât de frumos
dacă te-aș trezi
ultima ploaie m-ar bate cu pietre
oamenii scot aburi fără deosebire
e un cor de inimi că frigul plânge
cu țurțuri de orgă
îngheață-mă
îngheață-mă
îngheață-mă doamne
să fiu globul tău de sărbători
în bradul strămutat în hol la morgă
¤
iată-ne așadar în vitrină
tu mai departe dormi răsfrântă pe braț
atâtea lumânări se oglindesc
în pielea noastră
atâtea panglici colorate
aș putea de dragoste să prind glas
știu bine
nu te-am uitat niciodată
chiar dacă în fiecare ajun te-am rătăcit
tu ești pasărea mea cu păr lung
gust de vată de zahăr
tu ești dulcele în cerul gurii trezit
deasupra degetelor
raiul se încolăcește în tine
îți stă atât de bine goală cu stele
cu ochii deschiși
cu ochii închiși
grădină și Dor amintirilor mele
033444
0
Iubita e pe rand aici cand realitate apropiata, dar dormind, cand indepartata:
,,știu bine
nu te-am uitat niciodată
chiar dacă în fiecare ajun te-am rătăcit\"
si ,,îți stă atât de bine goală cu stele
cu ochii deschiși
cu ochii închiși
grădină și Dor amintirilor mele\"
Si in antiteza cu iubirea si acest univers liric creionat pe sufletul cititorului, Vasile Munteanu suprapune ideea -aproape nelipsita din poeziile sale- a apropierii mortii, probabil nu numai cu sens metafizic sau filosofic...Ca si de alta data am senzatia unei oglizi duble, cu o fata spre vietuire, iar cu cealalta spre nemarginirea non-vituirii.
cu blandete :)
E.A.