Poezie
șoferul de taxi
1 min lectură·
Mediu
¤ și cui să spun și cum să scriu: în mine
moare un om viu? ¤
mă întorceam de la o nuntă acestea-mi
fură povestite
deși în capul meu sunau pahare încă
și cuțite
¤
în locuri unde niciodată nu s-a plimbat
vreun zgârcit
târziu în nopțile cu lună s-a întâmplat
m-am rătăcit
gunoiul hâdului oraș pare în nemișcare
turlă
arhangheli muți contorsionați balauri
muceziți ce urlă
și cum în marile muzee otrava licăre-n
vitralii
pe fierul vechi dansează raze rânjind
tăriei negre carii
¤
imaginați-vă-n mizerii un simplu om
speriat chemând
de nicăieri să se ivească poate din
umbra unui gând
mașina cea izbăvitoare care să-l ia
sau să-l omoare
ard pielea ca o rea otravă pe frunte
picuri de sudoare
i se încheagă sub picior cu trosnet
șobolanii morți
și spaima îl aleargă însă pereții-s aer
nu au porți
¤ ¤ ¤
un șofer de taxi este uneori un duh glumeț
care-adaugă la urmă născocirile la preț
023764
0
îmi place tonul puțin glumeț care destinde frunțile și ridcă întrebări în acelaș timp
numai bine