Poezie
graffiti-cromagnon
3 min lectură·
Mediu
scriu din perversiune? se poate sunt bolnav
de un cuvânt în sensuri aievea când se-mpute
sau poate obosită doar mintea îl ascute
ca o tocilă spartă născându-l lame noi
e pielea mea o lume de viruși emblematici
pe care nici veninul n-o lămurește-n foc
tai cu imense foarfeci din carne – cresc la loc
bucățile de suflet cum l-am avut odată
călcat-am în picioare cu pași mărunți iubirea
din datorii făcut-am în viață o virtute
dar a trăi vituții e numai cum te-ai fute
și într-o zi-nțelegi că dragoste n-a fost
am căutat în cârciumi să uit și cum mă cheamă
mi-am limpezit în țâțe mult dorul de înalt
dar mi-au crescut fragi roz pe iris și mă scald
precum protopoetul înconjurat de tineri
o formă ispitește chiar ochiul cel mai sfânt
oricum nu cred în sfinți și fade mucenițe
alcoolul săvârșește un calcul de maimuțe
ce tot mai des o mână le mângâie pe cur
aproape că pragmatic îi răscroiești piciorul
înlături cu migală și păr și scame-n plus
apoi îi deschizi porii lingând mereu mai sus
până când pui în broască o cheie potrivită
descoși un tiv de pizdă cu acul nerăbdării
ce margini largi se-ascund în linii minuscule
începi să speri că alții nu vor petrece pule
prin inima icoanei ce tocmai o croiești
sărman nebun nu trupul te leagă de ființă
în trup e doar plăcere – atât cât poți simți –
ci numai împlinirea te va opri de-a fi
un om ce moare-n sine încătușat de norme
scuip orice chip stupid pictat pe catapeasmă
tot amăgind prostimea cu ochi de nebunie
e drept unii sunt sinceri – da-nchide-te-n chilie
și n-ai decât să vezi cai verzi pe toți pereții
dar banii și sminteala mulțimii sunt ispita
să facem prozeliți prin predici agresive
să nu mai fie popii doar niște linge-blide
ce-și cumpără prin școli slinos inițierea
ce preacurvie e mai mare ca aceea
ce-n creier îți pătrunde și te face neom
vreau să mă fut mă fut și dorm când vreau să dorm
cu cine când și unde nu-mi spune vreun bărbos
cu o grimasă foanfă sulemeniți în cioc
dețin ei adevărul! le-a vorbit vorbit dumnezeu!
ptu! v-ar băga pe toți cu devla în veceu
că sunteți mai scârboși decât scursura lumii
când s-a întors vreun mort să povestească cerul
pe care-l bălmăjiți în logici nesimțite
vezi bine chiar în om sunt marile ispite
uitând să fie viu cum l-a născut natura
ca niște bălării trăim târâți spre soare
în timp ce sugem vlaga acelor ce-i iubim
murim în chip și-n suflet însuflețiți murim
tot mormăind iertare la cruci și la icoane
suntem scârbavnici viermi ascunși în intestine
și etica și arta ne-o răzvrătim pe cur –
vai! dumnezeu e om? atunci mai bine-l fur
și-l las să moară-n grotă de sete și de foame
azi nu mai vreau nimic – nimic! nimic! nimic!
ce-i glorios în lume se face praf în lume
vreau să-mi sfârșesc iubirea pe o înaltă culme
acolo unde numai un căprior ajunge
de-un rai de-un iad există – desene animate! –
voi scrijeli pereții graffiti-cromagnon
din sensuri va ieși mărețul vostru domn
să mă pună-n genunchi pe cojile luminii
012440
0
CC