Poezie
nu e treaba mea
1 min lectură·
Mediu
de ce scriu poeții “vers/ vers” pe același rând?
mă întreb în timp ce
în fața oglinzii
plimb ața dentară cu o lentoare incredibilă
gândindu-mă că nimeni nu se mai pișă
în poezie/ la finalul unei poezii
cum numai nichita isprăvindu-și arta poetică
a anului omienouăsutecincizecișicinci
din care
modernii
structuraliștii
postmodernii
poststructuraliștii
fracturiștii
sincroniștii
și alte neamuri de versificatori migratori
se adapă încă asemeni dezertorului
din apa de ploaie strânsă în urma copitei de cal
în spatele meu câinele se întreabă
probabil
dacă cel mai bun prieten al maimuței
este omul
m-am săturat de privirea lui persiflatoare
duminică îl duc la târg
în vitan
și îl dau la schimb pe un papagal
știu sigur că
indiferent ce gândește
va spune numai ceea ce îl învăț
îți arăt eu că nu e treaba ta! da?
și totuși
dacă nu s-ar fi inventat tramvaiul
toți ăștia despre ce ar fi scris
și eu cum aș fi ajuns în vitan
024.024
0

numai bine.