Poezie
lemn de cer
(Quercus cerris)
1 min lectură·
Mediu
mi-a fost de mine frică
și-am tăcut
sunt scorbura pe care nebunia mea o pune
schimonosit
deasupra celor fără de potcoave
apoi mi-a fost mai cald
nu am știut
cum să numesc această întâmplare
hrănită dintr-un cuib cu lapte de bătut
învindețindu-mi umeri și picioare
alții noi
tot gunoi
umblă cu toporul sub coajă
am văzut
cum flacăra poposind prea mult asupra rădăcinilor
sumbră preumbră
pălește
de ani de zile scriu despre îmbătrânindul
rătăcit între oamenii pe care niciodată nu i-a cunoscut
tu! cel din băltoacă:
m-ai văzut?
cărându-mi singur trupul în roabă
am steagul drept chiar de ați pus mânere
de plastic unei roți de lemn
și sufletul mi-e boul
îl îndemn:
- hăis, mă, plăvane! cea!
și nu se lasă
pe cei făr-de cuvânt îi bate dumnezeu
de biciul mâinii nu mă tem nici eu
044443
0
/sunt scorbura pe care nebunia mea o pune
schimonosit
deasupra celor fără de potcoave/
/tu! cel din băltoacă:
m-ai văzut?
cărându-mi singur trupul în roabă/ aici e o parte foarte frumoasa a poezie, pt ca eu vad pe cel din baltoaca ca fiind tot tu, chipul reflectat intr-o baltoaca cand treceai cu roaba. deci o detasare de toate lucrurile pentru ca, cum tu zici in poezie
/de ani de zile scriu despre îmbătrânindul/
am citit o poezie frumoasa, cum nu a mai fost pe aici de ceva vreme
seara buna