coupe-ongles

chiar excelent, de mult nu am râs și m-am gândit, apoi m-am gândit și n-am mai râs...
excelentă și excursia ludică printre metafore, oarecum facil ermetizate, dar cu sensuri cotidian-onirice criptate \'harnic\'...
remarcabilă și prozodia, curge fără sinuozități...
evident, ca să nu se dezmintă, Vasile Munteanu, taie în poezie cu \'unghiera grea\',
altfel cum ar mai \'geme carnea\'?
excelent, o faină lectură
eugen

ce pot să spun, Eugen; \"comicul\", dincolo de faptul că este una dintre categoriile estetice (sau poate tocmai de aceea), este una dintre formele de exteriorizare a naturii umane; repunând acest raport în drepturi, s-ar putea spune că diferența între a râde și a nu râde este (dacă-mi permiți analogia) ca dintre \"râs\" și \"linx\"; și acest lucrur se întâmplă deoarece putem avea (simultan sau alternativ) atât o viziune ludică asupra vieții, cât și una estetică; în definitiv, nu unealta (în cazul de față, \"unghiera\"; în funcție de sens, poate fi o ghilotină sau numai un simbol prost folosit, recunosc) este importantă, ci finalitatea.


mulțumesc pentru lectură și semn,
Vasile Munteanu

saracul om de zapada....
imagini de teroare - poetic captivante

cred ca este un drum spre un razboi pierdut
si
totusi cindva vine salvarea tocmai de unde nu te astepti - din saritura prin tavan
din teama de a teama si o virare periculoasa
oricum - un text original

incitant răspunsul tău, care mă face să-ți spun că poemul tău este de tot \'linxul\', iartă-mă, doar glumesc!!!
ce voiam să-ți spun este că ludicul nu exclude esteticul, precum și reciproca, bine remarcat de altfel, dar depinde cum se(îl) armonizează, ca să determine o \'ghilotină\' funcționând în spațiul estetico-poetic, adicătelea, unealta
... ca și simbol, tot cuvântul este, evident finalitatea contează, prin el - în poezie, cel puțin!
și eu îți mulțumesc c-ai încercat să \'descâlcești\' părerile mele...
același
eugen

Anni: mulțumesc; nu este falsă modestie - nu stau acum să dezbat pe această temă, dar nu cred în \"originalitate\"; poate (deși chiar și despre acest aspect se poate discuta) doar a naturii divine; cred că ai așezat potrivit în exercițiul interpretării sensul evadării prin tavan; nu putem evita eterna plasare între orizontal și vertical; mulțumesc pentru cuvinte.

Eugen: în interpretare, \"de tot linxul\" ar însemna Lynx lynx; de unde reise că nu întotdeauna, cu alte cuvinte, în orice sistem de referință, 1 = 1; nu m-am îndoit nici o clipă, are fiecare \"lynxul\" său; mulțumesc de revenire.

In romana sau nu... D\'abord, pourquoi coupe-ongle ? Pourquoi en francais ? Je me demande, je balance, je joue avec l\'idee de la reponse... Enfin.
Un poem incrancenat. Tinand cont de maniera generatiei \'80, nu i-as spune chiar original, desi iese in evidenta. M-ar interesa motivatia ascunsa, nu cea banala, proustiana. Cea reala, care hraneste spiritul spre a scrie. De aceea sunt pribeaga pe-aici.
S-auzim de bine.

...\"Il n\'y a de purs que l\'ange et que la bete.\"[...] \"la panse qui pense.\"

de ce? pentru că fac parte dintre aceia care cred că până și (mai ales) \"încrâncenarea\" are valențe poetice.

cât timp auzim, e bine; altminteri, ca în paradoxala anatomie beethoveniană, muzicalitatea devine matematică.

Poemul nu este, nici de departe, optzecist. Se topesc în el diferite forme de expresie precum culorile într-o acuarelă, dar apar tușe foarte puternice, personale, accentuate de rime ce se termină în consoane dure, sugerând fermitatea acestora. Este și ceva ermetism, poate pentru a pondera expresia și acel \"teribil\" al limbajului, ce amintește de Maiakovski. Am remarcat și ritmul, ce nu lasă cuvintele să lâncezească. Mi-a plăcut, cap-coadă. Cu prețuire,

mulțumesc, Ioan, pentru cuvinte; deși poate crud încă pentru optzeciști, nu mă deranjează asocierea cu o generație sau alta; după cum, dacă îți amintești, nici manierismul nu mă deranjează, \"stilismul\" (mai bine zis, absența acestora; și mai bine zis, hotărârea mea de a nu scrie \"încremenit în proiect\").

la urma urmei, cuvântul, așa cum și tu observi, este și sunet și culoare, și, lucru la fel de important, este chiar și absența acestora; poate unii simt nevoia de mai multă culoare (și iese optzecist), alții de mai puțină culoare (și cine știe ce iese); nu mă pot opune receptorului.

cu reciprocitate,
Vasile Munteanu