Poezie
lumea de peturi și de spumă
1 min lectură·
Mediu
arunc arunc arunc fotografii haine din anii trecuți
încălțăminte îmbibată de zile și nopți pe care deja
le-am uitat urc un munte de sticle goale atâtea linii
curbe fac din degetele mele spuma unei călătorii
nici măcar inițiatice toți bărbații din neamul tatei
au sfârșit violent toate femeile din neamul mamei
au murit de cancer la sân lumina are consistență
de lapte bătut în care din când în când soarele zvârle
bucăți de mămăligă și unghii jupuite de ceară calc
în picioare lucrurile aruncate de alții gunoiul nu are
centru nici periferie acesta este motivul pentru care
privesc fiecare străin ca pe șoferul unui maxi-taxi
în care m-am urcat fără bani uneori povestea spusă
îi stârnește milă și te lasă în plata domnului alteori
lovește înjură te coboară în câmp ai fi plătit ar fi plătit
ceilalți călători dar stelele sunt atât de multe și plouă
din ce în ce mai fierbinte și mai puțin iar viața trece
cu farurile de ceață aprinse
012.424
0
nu stiu unde m-a cuprins starea- la inceput cand am citit acel arunc repetat parca
in ciuda sau spre final la acel sofer de maxi taxi.
imi placea in poemele dv starea de ironie indusa, insa aici e mai mult, mai sincer.
salutari
Adriana