Poezie
avant la lettre: testamentul lui ipocrite
2 min lectură·
Mediu
[de ani buni]
caut poezia unui tânăr datorită căreia
să mă las de scris
- cum trec anii -
nu mai cred de mult în rolul de oracol al sf. vinea
și nici în cartea românească
înainte să-ți fac zestre dragul meu deșert înainte
îți voi scoate pașaport cu zâmbetul tău de acum
desigur las multe în urmă desigur
încălțările simple vor musti de regrete
cum ar fi serile petrecute în parcul ior pe bicicleta
made in china
căreia-i cade-n fiecare curbă o pedală
astfel de coarne se învârt în cerc își apără partea
vulnerabilă mereu expusă
maidanezilor care mușcă din lanț
cu cerbicia unui cetățean ferindu-se să spună
vecinilor că niciodată n-a votat
[cruce de nisip]
nu sunt nici eu mai breaz
n-am stea în frunte
am o socratică-nsetare de cucută
și doar tresar ca în desenele cu bambi
privind deșertul cu zvâcniri de ciută
și uit de primăvara cu sfieli de fragi
la glas de corn răspund tunând din coarne
și dacă văd spre mine îndreptate arme
izbesc de cer copite de neom
și umbrei mele-n ochii lor strig: Ragi!
e-o lume deghizată în intenții bune
și-orice poet de foame-i măcelar
chiar halca mea de suflet aș pune-o pe cântar
dacă-n perechea taler ai atârna doar tu
dar vezi tu ipocrite
deșertul de la marginea căruia începe muntele numelui meu
a împlinit o căprioară
002.344
0